Antreprenori Management

Performanță în servicii medicale private

26 apr. 2017 4 min

Performanță în servicii medicale private

Reading Time: 4 minute
Walter Ebm
Doctorul Walter Ebm, fondatorul WPK

Viena este printre primele destinații care îți vin în minte atunci când te confrunți cu o problemă de sănătate alarmantă. Wiener Privatklinik (WPK) este cel mai reputat spital privat din Austria, un adevărat etalon în materie de servicii medicale.

Performanța spitalului se bazează pe două elemente principale: excelența personalului medical și promptitudinea cu care sunt tratați pacienții. Anual, clinica are în grijă peste 9.000 de persoane. Cifra de afaceri realizată de întregul grup în 2016 a fost de 70 milioane de euro, cu o rată a profitului de 5%.

Pe lângă clinica din „centrul medical“ al Vienei, grupul operatorului de servicii medicale private include un centru de lux pentru persoanele vârsnice și mai multe farmacii, în Austria și țările vecine.

În  cadrul spitalului, cele mai căutate sunt serviciile chirurgicale și cele oferite de centrul de medicină a cancerului. Pe lângă acestea, clinica include încă șase centre de competență: chirurgia nervilor periferici, ortopedie, traumatologie, medicină osteopatică, terapie a coloanei vertebrale, fizioterapie și reabilitare, cardiologie și gastroenterologie.

Focus pe Europa Centrală și de Est

În ultimii 10 ani, spitalul și-a dezvoltat în mod substanțial legăturile cu pacienții străini. Anul trecut, peste 30% dintre cei care au apelat la serviciile WPK au provenit din afara Austriei, generând 40% din încasări. Dintre aceștia, majoritatea vin din Europa Centrală și de Est, peste 500 fiind chiar români. Dat fiind interesul pe care l-au observat în această regiune, reprezentanții clinicii se concentrează tot mai mult pe piața de aici. Astfel, au înființat, la finalul anului trecut, o reprezentanță în România, care facilitează comunicarea cu pacienții locali, precum și cu cei din statele vecine. În plus, reprezentanța are ca obiectiv crearea unor colaborări cu medicii români și cu clinicile din țara noastră. Conducerea WPK nu vede în colegii străini niște concurenți, ci niște parteneri extrem de utili. Aceasta pentru că în cazul anumitor boli, așa cum este și cancerul, tratamentul este de lungă durată și starea pacientului trebuie urmărită pe termen lung. De aceea, cooperarea cu medicii pe care acești pacienți îi au în România este foarte importantă. Mai mult decât atât, austriecii își doresc să câștige încrederea colegilor ro­mâni, care le pot trimite cazurile care le depășesc competența sau care nu pot fi tratate cu echipamentele disponibile în țară. Tot ca un stimulent pentru creșterea numărului de pacienți din afara Austriei, WPK a încheiat parteneriate cu compania aeriană Lufthansa și cu câteva hoteluri vieneze. Aces­tea acordă reduceri substanțiale pentru cei care achiziționează servicii de transport sau cazare folosind un cod generat de WPK. Pentru ca străinii care beneficiază de tratament în cadrul clinicii să nu sufere neajunsuri cauzate de limbă, clinica a investit într‑un sistem de traducere performant. La fiecare etaj, există un robot care asigură traducere în timp real pentru 50 de limbi. De fapt, dispozitivul face legătura către o companie specializată în traduceri, care poate asigura comunicarea eficientă dintre medic și pacient, indiferent de naționalitatea acestuia.

După ce le-au trecut prin mână mii de pacienți români, medicii WPK au reușit să pună un „diagnostic“ și sistemului medical din România.

„Pacienții români vin cu niște operații extrem de bine făcute. Asta ne arată că medicii din România sunt niște profesioniști foarte buni, mai ales chirurgii. Problemele apar din cauză că pacienții nu sunt ținuți sub supraveghere postintervenție și, de asemenea, din cauză că nu pri­mesc medicația optimă. Ca urmare, se trezesc cu tot felul de infecții sau complicații și apelează la noi“, explică doctorul Walter Ebm.

Rețeta performanței

WPKPolitica WPK presupune ca fiecare pacient să fie diagnosticat în ma­ximum 48 de ore. După diagnosticare, acestuia îi este desemnat cel mai bun specialist pentru problema sa de sănătate.

„Avem colaborări cu foarte mulți specialiști de top. Asta ne dă posibilitatea ca, atunci când ne confruntăm cu un anumit caz, să telefonăm medicului specializat în problema respectivă și să îl avem alături de noi în cel mult 24 de ore“, declară CEO-ul WPK.

Echipa spitalului numără 150 de medici permanenți. Aceasta este completată de alte câteva zeci de medici colaboratori, care își oferă serviciile în baza unui contract de colaborare pe durată nedeterminată. Întregul personal medical este unul de elită. Doctorii de la WPK sunt selectați de către un consiliu științific, format din profesori universitari și din medici cu experiență și o reputație impecabilă. Acest consiliu analizează propunerile de doctori care s-ar putea alătura echipei și avizează fiecare recrutare. Odată ce a devenit partener, fiecare medic este verificat la fiecare trei luni, pentru a-i fi evaluate performanțele.

„Ceea ce îi convinge pe medicii de top să accepte invitația de a ni se alătura este pe de-o parte echipamentul pe care îl avem. Pe de altă parte, pentru medici este foarte importantă stabilitatea. Relațiile noastre de colaborare cu personalul sunt stabile, de lungă durată. Astfel, medicilor le este foarte ușor să lucreze. Cunosc toate asistentele, asistentele îi cunosc pe ei, există o bună comunicare și coordonare, care simplifică foarte mult lucrurile“, spune Walter Ebm.

Clinica investește permanent în tehnologie. Investițiile anuale în aparatură se ridică la cel puțin 5 milioane de euro. WPK a fost primul spital privat din Austria care a dispus de un PET-CT. De asemenea, a fost pionier în ceea ce privește angiografia coronariană.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: