Finanțe Stiri

Precautie financiara

30 dec. 2014 2 min

Precautie financiara

Reading Time: 2 minute

Aproape jumatate dintre proprietarii de IMM-uri din Romania (47%) sunt constant preocupati de situatia financiara a firmei si vor sa detina controlul total al administrarii afacerii, desi nu se simt pregatiti sa ia decizii financiare complexe, potrivit unui studiu realizat de Visa Europe despre comportamentul de plata al firmelor mici si mijlocii.

De asemenea, studiul arata ca peste 50% dintre IMM-uri intampina dificultati in gestionarea fluxului de numerar, iar aproape 60% considera o provocare sa tina o evidenta clara a finantelor.

Antreprenorii si managerii de IMM-uri sunt prudenti in accesarea unui credit bancar si prefera sa se bazeze pe propriile resurse. Totodata 1 din 2 antreprenori romani sunt foarte precauti in luarea deciziilor financiare sau stabilirea unei strategii complexe privind fluxul de numerar – situatie similara cu cea din Germania (46%), insa sub nivelul inregistrat in Franta (55%) sau Spania (60%).

Doua treimi dintre IMM-uri detin un singur cont bancar, iar 70% dintre firmele care detin unul sau mai multe conturi curente prefera sa lucreze cu o singura banca. In general, interactiunea cu banca se limiteaza in principal la depunerea si retragerea de numerar, insa se observa cresterea gradului de utilizare a operatiunilor de online banking in conditiile in care numai o treime dintre IMM-uri apeleaza la aceste servicii pentru plati curente sau transferuri bancare.

„Ne dorim ca bancile sa nu fie doar colacul de salvare pe timp de furtuna, ci un partener stabil, care iti este alaturi pe tot parcursul calatoriei. Este nevoie de o relație mai apropiata intre IMM-uri si banci,care sa depaseasca barierele unei simple comunicari la ghiseu si sa raspunda nevoii reale de informare si consiliere in privința utilizarii serviciilor bancare. Din pacate, numai 3 din 10 IMM-uri spun ca au un card business si aproape o treime dintre manageri isi folosesc cardurile personale pentru platile realizate pe firma, ceea ce ingreuneaza evidența cheltuielilor si pune presiune pe veniturile lor personale „, a declarat Catalin Cretu, director subregional pentru Romania, Croatia si Slovenia al Visa Europe.

In ceea ce priveste comportamentul de plata, numerarul continua sa fie cea mai raspandita forma de plata in Romania, avand in vedere ca 80% dintre platile realizate de firmele mici si mijlocii din tara sunt realizate in cash. Spre deosebire, in Polonia doar 29% la suta dintre IMM-uri aleg sa faca plati cu numerar, in timp ce 23% prefera sa efectueze tranzactii cu cardul, iar aproape jumatate dintre ele aleg alte tipuri de tranzactii electronice.

Studiul Visa Europe a fost realizat in prima jumatate a anului 2014 in randul a peste 600 de firme mici si mijlocii inregistrate in Romania, cu 0-49 de angajati, din domenii de activitate variate cum ar fi constructii, industria prelucatoare, comert en gros si en detail, HORECA, transporturi si comunicatii, servicii de business. Metodologia a inclus atat o parte de cercetare cantitativa cat si una calitativa, constand in interviuri cu un esantion reprezentativ de proprietari si reprezentanti ai IMM-urilor care iau deciziile financiare pentru firma.

credit foto: © Ancroft | Dreamstime.comCaution Sign Photo

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: