Lifestyle Stiri

Prima regiune din România care și-a lansat propriile pachete turistice

20 sept. 2016 4 min

Prima regiune din România care și-a lansat propriile pachete turistice

Reading Time: 4 minute

Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna a lansat, în cadrul evenimentului ”Covasna, pur și simplu fabulos” organizat în București, website-ul de promovare turistică a județului Covasna – www.ViziteazaCovasna.ro precum și câteva pachete turistice destinate celor ce vor să exploreze potențialul turistic al județului.

Covasna are peste 160 de conace și castele, unele intrate în circuitul turistic ca hoteluri, pensiuni sau muzee, iar altele urmând a fi restaurate, atât din inițiative private, cât și de către Consiliul Județean Covasna. În plus, Covasna are nu mai puțin de 1000 de izvoare de ape minerale, cu proprietăți curative, folosite în cadrul zonelor de relaxare și SPA din hotelurile din județ.

Pachetele turistice conturate de Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna includ vizite la meșteșugari, excursii în natură, cursuri de echitație, mese cu preparate tradiționale din Transilvania sau activități de aventură, în funcție de preferințele celor care aleg să viziteze Ținutul Conacelor.

Evenimentul de lansare a site-ului turistic al județului Covasna și de prezentare a pachetelor turistice s-a desfășurat în București, la Institutul Maghiar, la eveniment fiind prezenți și meșteșugari din județ care vor putea fi vizitați de către turiști, vizitele fiind incluse în pachetele turistice lansate. Costurile organizării evenimentului au fost suportate de Asociația pentru Dezvoltarea Turismului din Județul Covasna, iar în promovarea și organizarea evenimentului s-a implicat în mod benevol și Asociația Travel Focus, condusă de Rǎzvan Pascu.  

„Turismul înseamnă zâmbete și experiențe autentice, oameni și locuri frumoase și asta încercăm să arătăm prin proiectele Asociației Travel Focus. Covasna are toate atuurile unei destinații turistice importante: de la spațiile de cazare speciale, la facilitățile de SPA și tratament și, nu în ultimul rând, la experiențele pe care le oferă. Pachetele turistice create reflectă tocmai diversitatea acestui județ și sper ca românii să aleagă Covasna în număr din ce în ce mai mare”, a declarat Răzvan Pascu, fondator al Asociației Travel Focus.

„Deși turismul aduce județului Covasna mai mult decât media națională, noi ne dorim totuși locul pe care merităm să-l avem. Stăm pe o comoară în Covasna și vrem să o exploatăm tot mai bine, iar pentru asta avem nevoie de curiozitatea dumneavoastră”, a declarat Tamas Sandor, președintele Consiliului Județean Covasna.

La eveniment a participat și Claudiu Vrînceanu, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri. Acesta a vorbit despre creșterea turismului în Secuime. Statisticile ministerului arată că anul trecut județul Covasna a înregistrat o creștere de 10% față de 2013, iar anul acesta creșterea ar putea ajunge chiar şi până la 20%.

covasna„Scopul nostru este să vă transmitem un mesaj simplu – județul Covasna este o zonă interesantă și ne dorim să veniți și să descoperiți județul nostru”, a declarat Edler Andras, directorul Camerei de Comerț din Județul Covasna.

La eveniment a participat și realizatorul de programe radio, Daniel Buzdugan, care a salutat publicul în două limbi – română și maghiară – și a subliniat faptul că judeţul Covasna este o destinație pe care o recomandă cu căldură tuturor.

Oferta turistică prezentată în București este următoarea:

Weekend aristocratic la castel de la 55 EUR/persoană/zi

Unul dintre avantajele județului Covasna este acela că turiștii se pot caza într-un conac sau un castel care a aparținut nobililor maghiari. Spre exemplu, pentru un  pachet de 3 nopți la Castel Daniel cu demipensiune și o activitate la alegere – vizită la un atelier tradițional de fier forjat în Tălișoara, baie romantică, ședință de masaj, închiriere de biciclete sau plimbare cu căruța – turiștii vor plăti începând de la 329 EUR/2 persoane. Pentru familii sau grupuri organizate există și pachete speciale începând de la 83 EUR/persoană/zi, care includ, spre exemplu, și o cină în aer liber, cu foc de tabără.

All-inclusive la Pensiunea Prințului de Wales de la 106 EUR/persoană/zi

Cei interesați de un weekend cu pensiune completă, cu activități inedite în Ținutul Conacelor, se pot caza la Pensiunea Prințului Charles din Valea Zălanului sau la Pensiunea Contelui Kalnoky din Micloșoara. Un pachet cu pensiune completă, tururi ghidate și activități speciale (plimbare cu calul și căruța la locașul pǎstorilor sau la arzătoarele de cărbune, vizită la meșteșugari, plimbare prin pădure, picnic în natură, etc.) începe de la 212 EUR/persoană/2 nopți.

Weekend de răsfăț și relaxare, la SPA. Pachete pentru toate buzunarele, cu cazare la pensiuni agroturistice sau pachete exclusiviste cu cazare la hoteluri de 4 și 5 stele

Pachetul economic include un sejur de 3 nopți în localitatea Băile Balvanyos, la Pensiunea Istvana – 3 stele (cu parcare și wifi). Este inclusă masa în regim de demipensiune (mic dejun și cină), intrarea la complexul Grand Santerra SPA de la Balvanyos Resort (acces la piscine, saune, baie cu aburi, salină), precum și o excursie de o zi în Ținutul Conacelor cu activități gastronomice și vizite la meșteșugari (vizită la Muzeul Haszmann Pal din Cernat, preparare pâine de casă cu cartofi sau kurtoskalacs și prânz la Centrul turistic Malomkert, plus vizită și prezentare la Satul Dogarilor – Harale). Prețul sejurului este de 595 lei/persoană. Pentru cei care aleg opțiunea de cazare la hotelul de 4 stele Balvanyos Resort, aflat în inima munților și a pădurii, prețul pentru pachetul de mai sus este de 239 EUR/persoană.

Evenimentul ”Covasna, pur și simplu fabulos” organizat în București este parte din „Zilele Turismului în județul Covasna”, care se desfășoară în perioada 19-25 septembrie.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: