inapoi

Profit din inovatii

04 Noiembrie 2011 by Oana Grecea

Anual, Mircea Tudor, fondator al MB Technology, investeste peste trei milioane de euro in cercetare. Un proiect viabil poate aduce venituri importante, cum este cazul Roboscan, insa rabdarea este cheia acestor descoperiri.

 

Saptamanal, presedintele MB Technology primeste pe e-mail cateva propuneri sau idei de cercetare. Pentru Mircea Tudor, evaluarea, cercetarea, proiectarea si realizarea unui prototip pot dura ani buni; de aceea, in domeniul in care activeaza, rabdarea este cheia reusitei. Asa s-a intamplat si cu Roboscan, varful de lance al companiei – un sistem avansat de scanare a camioanelor, cu care compania a castigat, in 2009, Marele Premiu la Salonul International de Inventii de la Geneva. Firma exista in acel moment de peste zece ani pe piata, dar nu reusise sa atraga atentia asupra sa cu inventiile de pana atunci. Acum, Roboscan (pentru care s-au cheltuit peste 6 milioane de euro in cercetarea si dezvoltarea produsului) reprezinta 70% din cifra de afaceri a companiei, care in 2010 a fost de 12 milioane de euro.

 

Pretul unui Roboscan variaza intre 1 si 1,75 milioane de euro in functie de optiuni, dotare, performante si facilitati si este folosit in prezent, cu succes, de catre vama romaneasca pe frontierele externe ale Uniunii Europene. Tudor asteapta acum zborul Roboscanului catre alte meleaguri. Pentru inventii de genul Roboscan si nu numai, Mircea Tudor detine pe firma sa mai multe brevete. Brevetele fac parte din activele unei firme, pot face obiectul unor tranzactii comerciale si se constituie intr-o valoare intrinseca a companiei.

 

DISPOZITIV PENTRU SECURITATEA CARDURILOR

Tot pe e-mail a primit Mircea Tudor intr-o zi si propunerea unui fost infractor (Valentin Boanta), care a propus dezvoltarea unui sistem de protectie a bancomatelor impotriva furtului de date bancare. “Trebuie sa mizam si pe capacitatea de regenerare a oamenilor”, spune Tudor. Impactul acestui dispozitiv, care schimba modul de introducere a cardului, este unul major, daca ne gandim ca fraudarea ATM-urilor din SUA se ridica la un miliard de dolari si ca din bancomatele Europei sunt furati aproape 500 de milioane de euro. In varianta actuala a ATM-urilor, skimmerul (dispozitivul spion) este plasat in spatele panoului frontal al bancomatului, in dreptul benzii magnetice a cardului, astfel ca la trecerea cardului pe langa skimmer acesta citeste datele bancare.

 

Noul sistem inventat schimba cu 90 de grade directia de introducere a cardului si face imposibila citirea datelor bancare de pe card. Chiar si in ipoteza in care un skimmer si-ar gasi loc, acesta ar citi perpendicular banda de date, ceea ce este insuficient pentru a frauda cardul. In luna noiembrie dispozitivul va fi lansat in productie in parteneriat. Strategia MB Technology nu este aceea de producere in masa. Prototipul si licenta de fabricatie sunt cesionate si vandute apoi oricui doreste sa fabrice, iar compania nu duce lipsa de solicitanti. Castigul revine celui care a avut ideea, celui care a investit si celui care isi va asuma sarcina de a produce. “La afacerea cu carduri nu vizam bancile, ci producatorii de ATM-uri si asiguratorii, pentru ca pagubele bancare prin furtul de date sunt asigurate.

 

Pietele mari sunt cele occidentale: America, Asia. Ei au milioane de tranzact ii pe zi”, declara Mircea Tudor. In opinia antreprenorului, este prima masura activa de protectie a bancomatelor. De la idee pana la prototip a durat un an de zile, iar investitia in producerea lui a deposit 50.000 de euro.

 

ALTE INVENTII IN LUCRU

In laboratorul MB Technology ideile nu stau pe loc si nu se lucreaza niciodata la o singura inovatie. Societatea are in stadiu avansat modelul experimental al unui nou utilaj pentru extrudarea metalelor, pentru care a fost bugetata o suma de 350.000 de euro. De asemenea, lucreaza in paralel la doua modele noi de scannere pentru containere si camioane, ambele cu un potential de noutate pe plan mondial si dintre care unul va functiona cu un accelerator liniar pe care il dezvolta in parteneriat cu Siemens. In Israel, unul din atacurile teroriste s-a produs intr-un port prin patrunderea unui grup de teroristi ascunsi intr-un container. Inventia lui Tudor poate scana containerul de la distanta inainte de a-l deschide. O alta abordare inovatoare in domeniul securitatii vizeaza scanarea bagajelor de mana, a coletelor postale de aeroport prin doua radiografii simultane, din doua unghiuri diferite. In prezent se poate face o singura radio-grafie. Numai pentru aceasta cercetare Mircea Tudor a alocat circa 500.000 de euro. Lista proiectelor MB Technology e mai lunga si acopera inventii din zona sistemelor de securitate, mecanica fluidelor, aplicatii tehnologice in medicina si altele. Doar o parte dintre acestea daca se dovedesc viabile l-ar putea face pe Tudor ultracunoscut. El considera ca piata de cercetare in securitate este o piata de lobby si ca nu conteaza ce calitate ai, ci cine te sustine.

 

EXPERIMENTE CULTURALE SI NU NUMAI

Mircea Tudor reinvesteste 80 - 90% din profit in cercetare, iar restul ii indreapta catre actiuni culturale, sociale si umanitare. “Investim in cultura pentru ca avem o datorie. Cineva trebuie sa faca si asta, sa nu ne afundam ca natiune in kitsch si nonvaloare”, considera el. Societatea are colaborari culturale cu compania lui Dan Puric, fiind producatorul spectacolului Royal Fashion, cu premiera in 26 octombrie.

 

Un alt proiect de suflet unde Mircea Tudor investeste peste doua milioane de euro este un club ecvestru, la Saftica. “Va fi un club ecvestru cu sala de teatru ecves tru cu stagiune permanenta, cu scoala de calarie, cu zona de agrement. Se vor preda lectii de calorie pentru copii, adulti, avansati, incepatori.” O alta investitie a companiei, de peste sapte milioane de euro (finantata in proportie de 85% din fonduri proprii si 15% din fonduri structural administrate de ANCS), vizeaza noi spatii de desfasurare a activitatii. Sediul nou al MB Technology, care va fi inaugurat in cateva luni, este o inventie in sine, ingloband solutii tehnologice foarte indraznete, fiind prima cladire pasiva de dimensiunea aceasta din Romania, caracterizata de zero emisii de CO2 in atmosfera si care asigura integral necesarul de energie din surse regenerabile, respectiv energie fotovoltaica si geotermala.

 

Dovada ca firma lui Mircea Tudor este una cu valoare pe piata sta in multitudinea de oferte de cumparare, pe care investitorul le declina respectuos. Nu vrea sa vanda firma, nu are nevoie de sustinere financiara, dar si-ar dori un partener strategic, conectat cu piatainternationala din domeniul securitatii transfrontaliere, pentru a-si consolida prezenta in afara granitelor, unde se confrunta cu handicapul de a fi o firma mica, dintr-o tara mica.

 

 

Rating:
0 comentarii
Adauga comentariu
Adauga comentariu

EDITORIAL

Un Biz, 3 proiecte

Din ce in ce mai multa lume ne intreaba de unde ne inspiram. De unde luam toate ideile pe… [citeste articol]

...vezi toate articolele

SPECIAL

Bloggerii si companiile in viziunea Biz

Pentru editia speciala a revistei Biz dedicata celor mai prezente branduri in social media,…[citeste articol]

...vezi toate articolele

Evenimente

High Impact Friends

A doua editie a High Impact Friends a fost un bun context de discutii despre viitorul social… [citeste articol]

Vino sa fii eco la GreenBizforum 6

Daca vrei sa afli tendintele momentului in dezvoltare sustenabila Green BizForum este solutia [citeste articol]

SMS Brasov

Cel mai mare eveniment regional despre influenta online, networking si strategii de marketing… [citeste articol]

...vezi toate articolele

Oamenii Biz

Dansand cu viata

Dupa opt ore de antrenament, a intrat din nou in sala, s-a echipat, a exersat pozitii de dans… [citeste articol]

Gene romanesti in Marea Britanie

Gabriella Ficz a plecat din tara in urma cu 12 ani pentru a lucra in cercetare alaturi de… [citeste articol]

Pariuri pentru noul an

Ajunsi la final de an, am decis sa privim ca intotdeauna spre viitor si sa alegem oamenii… [citeste articol]

...vezi toate articolele

Topuri Biz

Avem o coperta. Ce facem cu ea?

Daca nu ati descarcat inca aplicatia Aurasma pentru a vedea contentul ascuns de coperta Top… [citeste articol]

Top Social Brands

In premiera, la patru ani de la prima editie a clasamentului celor mai active branduri in… [citeste articol]

Un Biz, 3 proiecte

Din ce in ce mai multa lume ne intreaba de unde ne inspiram. De unde luam toate ideile pe… [citeste articol]

...vezi toate articolele

Interviuri

Ciocolata cu aroma de export

Ciocolata Heidi, produsa in fabrica din Pantelimon, a devenit in ultimii trei ani un brand… [citeste articol]

Alexandru Lapusan ar investi in e-learning, lifestyle sau e-health

Si-a creat propria afacere in 2003 (la 24 de ani), impreuna cu doi parteneri si 3.000 de dolari… [citeste articol]

Cafea cu aroma de succes

La trei ani de la unul dintre cele mai de amploare rebrandinguri din FMCG-ul romanesc, Razvan… [citeste articol]

...vezi toate articolele

Opinii

Cazul brandului Inna

Daca n-ati ajuns in 2011 la Zilele Biz, va voi face un mic rezumat al prezentarii mele din… [citeste articol]

Evaluarea beneficiilor oferite de branduri

Iata o metoda rapida si ieftina de a intelege valoarea brandului tau in ochii consumatorilor… [citeste articol]

Aneta vazuta de Bogdan Naumovici 23 Communication Ideas

Aneta mi-a facut, poate, cel mai mare bine, din punct de vedere profesional. Nu m-a angajat… [citeste articol]

...vezi toate articolele