Publicitatea, în 99 de pași

S-a trezit cu o idee și a anunțat pe Facebook că o transpune într-o carte dacă adună peste 99 de like-uri. A strâns mult mai multe, așa co nu a avut încotro și s-a apucat de scris.

În curând se împlinesc doi ani de când cartea ”Brief“ a fost lansată, suficient timp cât Sorin Trâncă să poată povesti, dincolo de efervescența momentului de lansare, despre drumul parcurs de la idee până la concretizarea proiectului.

dsc_0584

Sorin Trâncă, Managing Partner, Founder, Friends \ TBWA \ Bucharest

Cât timp a durat până când a ieșit din tipar?

Dacă Facebook nu minte, ideea a apărut pe 21 iunie 2013, iar cartea pe 15 ianuarie 2015. Deci în jur de un an sau mai puțin, fiindcă de la idee și până când m-am apucat au trecut cel puțin șase luni. De fapt, m-am apucat undeva la începutul lui 2014 să scriu la ea, după ce am verificat cu editura, dacă în principiu ar publica așa ceva. Că nici s-o scriu și-apoi să mă rog de editori nu prea aveam chef.

Ți-ai impus un deadline?

Oarecum. Mai mult după ce am apucat să promit editurii că voi livra. De fapt, așa m-am și obligat s-o scriu. Cartea asta a fost ca o dietă: întâi mi-am pus ancorele, m-am „obligat“ față de oamenii de pe Facebook și editor, apoi n-am mai avut de ales. După ce am fost constrâns de chestii de genul „hai să vedem ceva în următoarele trei luni“, a trebuit să mă țin de treabă. E amuzant și meta-cool, fiindcă așa funcționez și în raport cu… briefurile. Primul lucru la care mă uit e deadline-ul. Și îmi organizez munca în raport cu asta, scot ce e mai bun posibil în raport cu timpul de lucru. Deci ideea de brief și ideea de deadline sunt îngemănate în viața mea. Poate că următoarea carte ar trebui să se cheme „Deadline“(?). Că termen-limită sună cam grav.

Care a fost momentul în care ai realizat că vrei să scrii o carte?

Factorul declanșator, pe lângă cele de mai sus, decisiv e credința mea, încă de când eram mic, că o să trăiesc din scris, mai exact din scris cărți. Așa am crezut mereu, de când am descoperit primii scriitori importanți, că asta e menirea mea, să scriu cărți. Așa că atunci când am găsit o forma mulțumitoare (și un scop), mi-am dat seama că nu pot rata publicarea unei cărți, fie ea și de publicitate. Simplificând, răspunsul este: când mi-am dat seama că am suficiente elemente de presiune, n-am mai avut cum să refuz să public o carte.

Cum a fost primită cartea de către colegii din industrie?

Aș zice că bine. Nu știu dacă întrutotul curat sufletește, am simțit și, pe alocuri, un pic de pizmă, dar cred că nu se poate fără asta, oricum. Eu prefer să nu mă mai uit la lucrurile astea de ceva vreme, pentru că le consider pierdere de vreme, și să mă concentrez pe partea bună a lucrurilor, dacă ea există. Deci bine spre foarte bine. Pe de altă parte, cartea este una utilitară, ea poate simplifica viața unui director de creație, fiindcă o faci cadou sau o dai unui junior și ai scutit niște zile de mentorat sau de teaching. E un instrument. Dacă nu ești hater grav, e folositoare. Dar nici nu am prea mult feedback, în afară de cel standard… adică nu mi-a mulțumit niciun coleg prea tare. În schimb, am primit multe feedbackuri și mulțumiri chiar de la cei cărora li se adresa. Copii, studenți, începători, juniori. Am primit și reacții neașteptat de pozitive din zona asta, însă nu vreau să le reproduc aici, mi se pare indecent să reproduc niște laude de tipul ăsta. Și poate că uneori, când ești la început, mai și exagerezi lucrurile peste măsură.

Pentru cine ai scris ”Brief“?

Pentru cei la început, în primii doi ani de pu­blicitate, design și activități care au legătură cu asta: digital, ilustrație, poate film, poate gaming, writing, branding, poate chiar și arhitectură. Adică pentru cei aflați în primii doi ani de căutări într-o profesie în care creativitatea are natura asta practică. Produci niște idei care trebuie să organizeze discursul sau activitatea cuiva care plătește pentru asta.

«Brief» e un fel de «Etica muncii noastre». E o carte care încearcă, dincolo de elemente de metodă, să spună mai degrabă «ce e bine» și «ce nu e bine» să faci și de ce.“

Ce a fost cel mai greu: scrisul efectiv sau editarea și publicarea?

Cred că reviziile, de la un pas la altul, să iei feedback-urile și, trecând prin carte din nou, să îi tot dai formă, corectând mereu câte ceva, simplificând. Ca fapt divers, de exemplu, ultima corectură am făcut-o pe calculatorul lui Radu Manelici, designerul cu care am lucrat, în spatele scenei de la Arcub, unde așteptam să urc pe scenă și să iau cuvântul la ediția a cincea a Superscrieri. Pentru cine nu știe, sunt președintele Fundației Friends for Friends, iar la Gala Superscrieri ies pe scenă și am rol de gazdă. Revenind, cartea era gata să intre în tipar, era o perioadă extrem de aglomerată la birou și acolo, ieșind și intrând pe scenă, au fost singurele momente în care am putut vedea ultimele pa­gini pe care lucrase Radu și unde am făcut corecturile finale. E o carte concepută și scrisă în timpul rămas de la activitățile curente. Vreau să-i mulțumesc lui Radu și aici, fiindcă fără să fie el așa de flexibil și deschis la programul meu dement probabil că ratam data publicării.

Care ar fi a 100-a idee pe care ai putea să o incluzi în cazul unei reeditări a cărții ?

Mai aveam multe și atunci, au mai apărut și de atunci încoace. O să mă opresc la… „cea mai simplă regulă în publicitate: banii urmează ochiul“.

Pe ce principii ai ales oamenii pe care i-ai invitat să completeze ”Brief“-ul?

Pe principiul intuiției competente. Adică m-am gândit cine dintre cei ce ar putea scrie ceva în timp util și nu m-ar refuza, apoi am lansat invitațiile. Aveam nevoie de nouă păreri, ca să completez de la 90 la 99, așa că am invitat nouă colegi care credeam că pot bifa două condiții: vor aduce ceva nou și nu mă vor refuza. A durat peste o lună să primesc aceste nouă chestii, fiindcă până explici, până are timp, până se răzgândește, până reface, până-până… durează și asta. Mi-ar fi fost mult mai simplu să le scriu eu, dar am preferat varianta asta și fiindcă am vrut să nu rămână „cartea lui Trâncă“, adică să aibă o circulație bună în industrie. Ce nu era de dorit era să facă icter alți directori de creație când văd copiii cu cartea asta în mână. Asta ar fi anulat demersul, într-o oarecare măsură: să ne simplifice viața tuturor.

Te simți pregătit pentru o nouă carte? 

Psihologic sunt pregătit de mult. Cu timpul și organizarea stau mai prost. De fapt, între timp am mai scris o cărticică, însă nu am găsit timpul să o corectez, să rescriu. Asta e faza esențială, de fapt, din punctul meu de vedere. Faza grea. Nu aia în care scrii, ci cea în care rescrii. Cea în care îți tratezi ideile la rece, cea în care ești propriul tău editor. Fiindcă, spre deosebire de jurnaliști, un autor nu are editor. Și ceea ce îi desparte pe cei buni de cei mediocri e fix asta: nu ce scriu, ci ce reușesc să arunce la coș.

Despre ce este vorba în „#99AmintiriDePoimâine“?

„#99AmintiriDePoimâine“ un experiment. Nu știu dacă va fi vreodată o carte. Mie îmi place să mă gândesc la viitor. De câțiva ani fac asta și forțat de împrejurări, de modul în care evoluează tehnologia, spre exemplu. Dar e un refugiu, a ajuns să fie aproape un hobby. Unii colecționează cești de cafea sau discuri, eu mă gândesc la viitor. În fine. Am început să scriu niște paragrafe de tipul ăsta, niște reflecții despre viitor, le postez pe Facebook din când în când, se strâng acolo. E ca un jurnal al cuiva care trăiește pe o axă variabilă a timpului. Ba în 2020, ba în 2400… Am câteva rezolvări posibile pentru aceste povești, dar încă mă joc cu ele. Cu poze, fără poze, cu coautor, fără, cu personaje, cu dialog… Dar relativismul cred că e parte din acest experiment, din incubarea lui, dacă există incubarea unui subiect fără pretenții de finalitate. E o joacă de-a viitorul în sine, în sensul că s-ar putea sau nu să se întâmple, iar asta o face cu atât mai haioasă. Am și pierdut „cartea“ asta o dată, în sensul că scrisesem aproape

99 de „Amintiri“, pe care le-am pierdut la un update al telefonului. Deci ea e în faza de rescriere deja, fiind în același timp în cea de scriere. Încă o săritură pe axa timpului. Vom vedea. Nu vreau să spun prea multe acum, fiindcă dacă fixez un punct sau două ale poveștii, încep să îmi restrâng opțiunile. Și aș vrea să rămână un experiment până la capăt. Ca om cu așa de multe proiecte și responsabilități, e una din puținele forme de libertate pe care mi le (mai) permit.

 

Sorin Trâncă este fondator al al agenției de publicitate FRIENDS\TBWA, al Fundației Friends for Friends și al marketizator.com, prima platformă românească de conversii pentru comerț electronic. Este de asemenea tutore la Școala ADC, mentor în programul „101 de start-up-uri de la stres la succes“ al Fundației Romanian Business Leaders, inițiator al ”Superscrieri“ și al Creative  Fitness Studio.