Redacția Biz se mută la Tokyo!

Luna ianuarie găsește din nou echipa Biz într-o mare capitală a lumii pentru a lua pulsul afacerilor care influențează economia planetei. De data aceasta, plecăm în Japonia!

Timp de o săptămână, în perioada 22-26 ianuarie, jurnaliștii revistei Biz se află la Tokyo, pentru al optulea număr al revistei realizat integral în afara României. Ne așteaptă interviuri, întâlniri și ședințe foto în inima Japoniei, pe care le veți regăsi în paginile revistei care va fi publicată la mijlocul lunii februarie.

Aventura niponă ne va oferi ocazia de a descoperi cultura, societatea și mediul de business din Japonia la ele acasă, prin întâlniri cu oameni ce conduc cele mai importante companii nipone, a căror dominație globală se resimte până în România, dar și cu români care au cucerit redutele japoneze. Între întâlnirile stabilite până în acest moment sunt interviuri și reportaje cu oficiali ai Bursei din Tokyo, ai Comitetului Olimpic Tokyo 2020, ai Băncii Naționale Japoneze, NTT Data, Canon, Sony, Nissan, Panasonic, Daikin, Epson, Fujitsu, JAXA, Horiba, Globis University, Tokyo Sushi Academy, Toei Animation, Nexon Corp, TBWA Hakuhodo, Waseda Business School, Kaizen Institute, Kyoto University.

De asemenea, vom sta de vorbă cu ambasadorul României în Japonia, Tatiana Iosiper, și ambasadorul Japoniei în România, Kisaburo Ishii, cu reprezentanții noului Teatru național din Tokyo iar Chef Yoshihiro Narisawa și Chef Toru Okuda ne vor dezvălui secretele gastronomiei japoneze.

Proiectul Biz World, lansat în 2011, ia pulsul schimbărilor la nivel mondial în centrele de putere politică și economică ale lumii. La fiecare început de an, redacția Biz se mută timp de o săptămână în locurile care contează în dinamica globalizării. Redacția Biz a fost la Bruxelles – inima Uniunii Europene, Londra – centrul financiar al continentului, New York & Silicon Valley – locurile în jurul cărora gravitează businessurile globale, Berlin – noul hub digital al planetei, Singapore – orașul-stat unde viitorul este deja prezent, Viena – capitala Austriei, al doilea investitor străin ca mărime din România, și Paris – sediul central al multor companii globale cu prezență puternică pe piața locală.

Biz Japonia este un proiect editorial unic în România și este susținut de Air France, IQOS, UniCredit Bank, JETRO și Level Tour.

FOTO – Dreamstime