CSR Stiri

Reducerea amprentei de carbon

13 iun. 2014 2 min

Reducerea amprentei de carbon

Reading Time: 2 minute
image002 e1402650821556
Werner Hans Lauk, Ambasadorul Republicii Federale Germania in Romania, si Andrei Orban, presedintele Asociatiei Environ

 Werner Hans Lauk, Ambasadorul Republicii Federale Germania in Romania, si Andrei Orban, presedintele Asociatiei Environ, au semnat un contract de finantare pentru primul proiect comun privind educatia romanilor privind schimbarile climatice.

Proiectul “,Redu amprenta de carbon: decalogul luptei impotriva schimbarilor climatice” se va desfasura in perioada septembrie – decembrie 2014 si dispune de un buget de 50.000 de euro.

Mesajul campaniei va fi transmis prin intermediul site-ului dedicat proiectului  dar si prin intermediul retelelor de socializare (Facebook, Twitter, YouTube), unde vor fi accesibile informatii despre politicile privind schimbarile climatice, sfaturi, explicatii si exemple de bune practici privind reducerea impactului incalzirii globale, dar si un calculator al amprentei personale de carbon.

 

Campania va avea de asemenea o componenta ce se adreseaza direct elevilor si profesorilor din scoli si licee, continutul paginii web fiind transpus intr-o brosura care va fi distribuita drept material didactic in cele aproape 700 de scoli din intreaga tara, partenere ale Asociatiei Environ in cadrul altor campanii de protectie a mediului.

Debutul proiectului va fi marcat de organizarea unui eveniment special in luna septembrie, ,,Inceputul scolii fara CO2”, iar finalul proiectului va fi sarbatorit printr-o manifestare sub titlul ,,Craciun fara amprenta de carbon”. In cadrul celor doua evenimente, vor avea loc concerte sustinute de artisti care promoveaza lupta impotriva schimbarilor climatice, concursuri sportive, expozitii de fotografie, precum si alte activitati artistice.

„Este un motiv de mare bucurie si mandrie totodata ca putem beneficia de experienta Republicii Federale Germania intr-un proiect unic la nivel national in ceea ce priveste actiunile concrete privind combaterea schimbarilor climatice. Scopul acestui demers comun este acela de a produce o schimbare de mentalitate astfel incat fiecare cetatean sa fie constient de importanta propriei sale contributii in reducerea amprentei de carbon si incurajarea unui comportament responsabil fata de mediu, la nivel personal. Ne vom implica in mod activ in desfasurarea campaniei si avem toata convingerea ca acest proiect va fi unul de mare succes”, a declarat Andrei Orban, presedintele Asociatiei Environ.

Mai multe informatii despre proiect vor fi disponibile pe site-ul Asociatiei Environ, cat si pe pagina de internet a Ambasadei Republicii Federale Germania.

Asociatia Environ este o organizatie colectiva non-profit de management al deseurilor de echipamente electrice si electronice, avand ca scop preluarea responsabilitatilor producatorilor si importatorilor referitoare la colectarea, tratarea, valorificarea si eliminarea nepoluanta a acestor tipuri de deseuri. Asociatia Environ are doua obiective principale: organizarea unui sistem eficient de management al deseurilor de echipamente electrice si electronice si atingerea obiectivelor de reciclare pe acest flux de deseuri, conform prevederilor Directivei 2002/96/EC transpusa in legislatia nationala prin HG 1037/2010, si prevederilor Directivei 2012/19/EC.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: