Tech

Scad tarifele in roaming

25 iun. 2014 2 min

Scad tarifele in roaming

Reading Time: 2 minute

De la 1 iulie 2014, o sa asistam, din nou, la importante reduceri in cazul convorbirilor mobile datorita initiativelor Comisiei Europene.

UE va reduce cu peste jumatate plafoanele tarifare pentru descarcarea de date: de la 45 c/MB la 20 c/MB. Astfel, de la inceputul lunii iulie, atunci cand calatoriti pe teritoriul UE veti putea sa consultati harti, sa vizionati videoclipuri, sa va verificati e-mailurile si sa actualizati informatii in retelele sociale la un pret si mai mic decat in prezent.

Iata un exemplu: microbistii care, pe perioada Cupei Mondiale, calatoresc in interiorul UE, vor plati de 25 de ori mai putin pentru traficul de date in roaming decat in timpul Cupei Mondiale din 2010!

De cand UE a introdus plafoane pentru serviciile de date in roaming, consumul de date a crescut semnificativ. Apelurile telefonice si mesajele scrise vor fi, si ele, mai ieftine. Toate acestea sunt vesti bune, deoarece puteti sa calatoriti in Europa si sa pastrati totodata legatura cu familia si prietenii de acasa.

24062014_tabel_1
Reducerile de tarife in roaming de la 1 iulie 2014

In plus, de la 1 iulie 2014, furnizorii de servicii de telefonie mobila din Europa va pot face o oferta speciala pentru traficul de date in roaming inainte de plecarea in calatorie si, in cazul in care acest lucru este posibil, va vor permite alegerea unui furnizor local de servicii de telefonie mobila, pentru a naviga pe internet, in tara pe care o vizitati. In acest fel, puteti compara ofertele de tarife pentru roaming si puteti beneficia de oferte si de preturi mai atractive cat sunteti plecati. 

24062014_tabel_2
Un microbist aflat in vacanta in alta tara din UE timp de o saptamana (preturi in EUR) *In timpul Campionatului Mondial din 2010 aceleasi servicii ar fi costat de 25 ori mai mult (daca pretul mediu era de 5 EUR/MB) = 983,75 EUR

UE lucreaza la elaborarea unor noi reglementari care vor elimina cu totul tarifele pentru roaming. Regulamentul Comisiei privind realizarea unui continent conectat prevede eliminarea tarifelor pentru roaming, acces garantat, deschis si neutru la internet, precum si o mai buna protectie a intereselor utilizatorilor retelelor mobile si de banda larga in calitate de consumatori.     

“Aceasta reducere masiva a tarifelor pentru serviciile de date in roaming va aduce schimbari majore pentru noi toti in aceasta vara. Nu este insa suficient. De ce trebuie sa existe tarife pentru roaming intr-o piata unica? Pana la sfarsitul acestui an sper sa asistam la eliminarea completa a tarifelor pentru roaming, asa cum s-a convenit — propunerea a primit deja girul Parlamentului, acum fiind randul statelor membre sa pecetluiasca intelegerea”, a spus Neelie Kroes,vicepresedinte al Comisiei Europene si comisarul responsabil cu agenda digitala.                  

Tarifele pentru roaming atinsesera nivelul lor maxim acum cativa ani, cand UE a inceput sa ia masuri in 2007. Rezultatul este o reducere cu 80-90% a tarifelor de roaming in 2014 fata de 2007.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: