Finanțe Stiri

Schimbări în managementul ING România

18 iun. 2018 2 min

Schimbări în managementul ING România

Reading Time: 2 minute

După 4 ani în ING Bank România, Ronald Oort este desemnat Chief Risk Officer (CRO) în ING Spania, unde își va începe activitatea din 1 august 2018 și va fi succedat de Thomas Bernert, în prezent Co-Director al Trezoreriei de Grup. De asemenea, Serge Offers va fi numit în rolul de Director Financiar (CFO) al ING Bank România, începând cu data de 1 iulie 2018, preluând funcția de la Sven Foos, anunță banca, într-un comunicat de presă.

În cei patru ani petrecuți în ING România, Ronald Oort a fost responsabil pentru toate funcțiile de risc din cadrul băncii (riscul de credit pe segmentul de Retail Banking și Wholesale Banking, Risc de Piață și Non-Financiar) și a fost membru al comitetului executiv. Pe parcursul mandatului său a implementat schimbări în organizația de risc pentru a eficientiza activitatea departamentului și pentru a putea sprijini o creștere puternică și durabilă a ING România. Comunicarea și colaborarea deschisă între departamentele de Risc, Financiar, liniile de business și partenerii de afaceri au fost cheia succesului în ultimii ani.

Noul CRO, Thomas Bernert și-a început cariera în Germania, unde s-a alăturat echipei ING în 2002. A deținut roluri tot mai importante în departamentele de Financiar, Risc și Trezorerie în Europa și America de Nord. În 2016, a devenit Directorul Managementului de Capital in Grupul ING, care a fuzionat cu rolul de Director al Trezoreriei, în 2017. Thomas Bernert își va prelua funcția în România pe 1 august 2018.

Noul CFO, Serge Offers are o experiență de 12 ani în ING și o expertiză solidă în domeniul finanțelor și reglementărilor. El și-a început cariera în ING în 2006 ca Finance Trainee în Olanda. În 2008, s-a alăturat echipei Group Finance Bank și, începând cu 2014, a fost numit de Head of Regulatory Reporting ING Group.

Începând cu 1 iulie 2018, Serge Offers îl succede pe Sven Foos, care a preluat misiunea de a construi divizia de IMM-uri în ING Germania, pornind de la noul achiziționat Fintech „Lendico”. Sven Foos a fost desemnat în 2017 de către revista Capital drept cel mai bun CFO din România, ca urmare a celor 3 ani de activitate în cadrul băncii, timp în care a raportat ani consecutivi de creștere organică a rezultatelor financiare.

„Acești ultimi ani au marcat o creștere puternică pe toate liniile de business pentru ING România, ceea ce a împins compania să eficientizeze procesele și să crească productivitatea, având totodată și un impact asupra funcțiilor financiare. Provocarea echipei financiare și totodată una dintre cele mai mari realizări ale acestor ani a fost simplificarea funcțiilor financiare, dar în același timp alinierea la dinamica cerințelor de reglementare”, Sven Foos privind retrospectiv mandatul lui în România.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: