Teatrul viselor împlinite

Din 1946, când Liviu Ciulei lăsa moștenire Bucureștiului ultimul teatru construit din fonduri private, nu s-a mai construit nimic de la zero. Până acum, când Chris Simion-Mercurian vrea să ridice pe Calea Griviței 53 mai mult decât un teatru.

V-ați început cariera în 1996, când teatrul românesc era sub monopolul teatrelor de stat. Cum a evoluat teatrul independent în acești ani?

Ce se întâmplă acum nu are nicio legătură cu ce se întâmpla când am început eu. Dacă atunci existau câteva companii de teatru și două sau trei spații unde se făcea teatru privat, acum sunt zeci. Dacă la început teatrul independent era perceput ca zonă unde joacă actorii care nu intră în teatrul de stat sau regizorii care nu montează sub cupola teatrelor finanțate din bugetul public, acum mulți dintre actorii care joacă în independent sunt angajații unor teatre de stat sau regizorii care regizează în independent fac spectacole și în teatrele de stat. Mișcarea independentă s-a impus firesc. A devenit un fenomen. Acceptarea ține de obișnuință. Când apare ceva nou, tendința e să respingi. Cu timpul te obișnuiești. Rămâne însă un conflict deschis oricât de mult ne propunem să nu discutăm despre asta. Și din păcate nu este un conflict estetic, artistic, ci unul cât se poate de concret, financiar. Teatrele independente nu au susținere constantă din partea instituțiilor de cultură, așa cum se întâmplă de exemplu în Franța sau Anglia. Există finanțări pe proiecte și atât. Normal ar fi să existe o platformă constantă de susținere financiară a companiilor de teatru privat, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani interesul publicului pentru această zonă este unul vizibil.

Ați plecat din Ieud, Maramureș, și ați ajuns scriitoare, regizoare, fondatoarea celei mai longevive companii de teatru independent din România și inițiatoarea festivalului Undercloud, un reper în peisajul teatral românesc. Cum?

Au contribuit valorile și principiile cu care m-au crescut ai mei și de la care nu m-am abătut niciodată. Oricât de mare mi-a fost un vis, n-a fost niciodată atât de mare cât să-mi vând sufletul pentru el. Cred în simplitate, în frumos, în adevăr și îmi asum că sunt incomode și-ți fac viața parc de distracții. Știu din proprie experiență că focul călduț niciodată nu te ajută să evoluezi. Așa că aleg situațiile care mă pun în inconfort, care au risc și care provoacă adrenalină. Știm cine suntem cu adevărat în situații limită, când avem luat decizii profunde, reale. Buni suntem cu toții când nu avem ce să pierdem. Și, în afară de asta, cred că Dumnezeu nu-ți dă niciodată mai mult decât poți duce. E necesar însă să-ți cari crucea pe bune, nu s-o târăști sau să-i pui pe alții să ți-o care.

Care au fost cele mai importante decizii pe care le-ați luat în carieră și care au fost oamenii care v-au sprijinit pe acest drum?

Decizia de a nu pleca din țară definitiv, deși am avut câteva ocazii. Simt că am ceva de lăsat în urmă aici și că pot să fac multe pentru oamenii de aici și împreună cu ei. Decizia de a nu rămâne jos și de a nu mă lamenta când am căzut și m-am lovit zdravăn. Decizia de a vedea partea plină a paharului, oricât de puțin plină era. Opțiunea de respect față de mine și față de crezul meu. Când am crezut cu adevărat în ceva, am mers până la capăt oricât de greu a fost. Toți oamenii cu care lucrez sunt oameni care mă sprijină în demersal meu. Nu fac nimic singură. Adun oameni, întâlnesc oameni și energia noastră comună face un proiect să aibă un sfârșit bun. Și nu e un răspuns diplomatic. Este cât se poate de real. Poate că asta e de felicitat, abilitatea de a-mi alege oamenii potriviți.

„Ne-am propus un spațiu profesionist, nu unul improvizat, cu dotări tehnice performante, cu soluții tehnice moderne. O sală tip hală, cu scenă multifuncțională de 8/8, cu 150 de locuri. Un foaier care va fi spațiu expozițional. O cafenea care va fi o librărie și bibliotecă. 24 din 24 open și plin de energie creatoare.“

Ce înseamnă Grivița 53?

G53 este primul teatru construit împreună. În urmă cu 71 de ani, mai precis în 1946, Liviu Ciulei lăsa moștenire Bucureștiului ultimul tea­tru construit din fonduri private. De atunci și până acum nu s-a mai construit nimic de la zero în acest sens. E timpul nostru. De când am dat la facultate, de 21 de ani, am acest vis. Visul este al meu, dar în egală măsură poate deveni al tău. Acest vis costă un milion de euro. Sumă pe care la început nu am putut nici măcar să o cuprind. Apoi, când am împărțit-o, nu a mai fost ceva utopic. Dacă un milion de oameni dau câte un euro, G53 devine realitate. 100.000 oameni x 10 euro = G53 sau 10.000 oameni x 100 de euro = G53 și tot așa. Grivița 53 este mai mult decât un teatru. Este o stare, un spirit al unei generații fără vârstă. Un loc nou, fresh, arty unde să se întâmple întruna întâlniri majore, să adune oameni faini. O oază de cultură într-un cartier istoric care în perioada interbelică era denumit Monmartre al Bucureștiului. Ne-am propus un spațiu profesionist, nu unul improvizat, cu dotări tehnice performante, cu soluții tehnice moderne. O sală tip hală, cu scenă multifuncțională de 8/8, cu 150 de locuri. Un foaier care va fi spațiu expozițional. O cafenea care va fi o librărie și bibliotecă. 24 din 24 open și plin de energie creatoare.

Cine au fost cei care au pus primii umărul la acest proiect, care v-au oferit sprijinul?

În primul rând soțul meu, Tiberiu. Profesional, vine din zona de marketing și el este o valoare adăugată a proiectului atât prin experiența pe care o are, cât și prin implicarea pe care o face. Ceilalți membri fondatori ai Asociației Culturale Grivița 53. Am înființat această asociație cu scopul realizării acestui proiect într-un mod total transparent. Fiecare om care contribuie cu o cărămidă la această construcție trebuie să știe ce se întâmplă cu donația lui. Ceilalți membri fondatori sunt Maria Ralea, George Ivașcu, Anghel Damian, fiecare dintre ei făcând performanță nu numai ca actori, cât și ca manageri de proiecte culturale majore pentru București, și nu numai. Arhitectul Codrin Tritescu, Imola Zoltan de la McCan PR, Holcim România, KPMG, Radio Guerrilla, Camelia Sucu, Țuca și Asociații și alții. Chiar și actualul ministru al culturii, domnul Ionuț Vulpescu, și-a mărturisit intenția de a sprijini această zidire. Campania abia s-a deschis. Sperăm să se alăture cât mai mulți oameni. Pentru că numai împreună vom duce aceast proiect la un bun sfârșit.

Care sunt modalitățile prin care poate fi sprijinită povestea G53?

Ne-am dat trei ani pentru acest proiect. În primul an strângem fondurile. În anii doi și trei construim. Important este ca oamenii să afle despre intenția noastră. Cei care au aflat s-au alăturat și sprijină. Asta este dovada că suntem pe drumul cel bun și că oamenii cred în noi. Există un site al proiectului, www.grivita53.ro, unde sunt date toate detaliile prin care se pot implica oamenii: donații, sponsorizări, parteneriate, bartere dacă sunt materiale de construcție sau altele necesare construirii teatrului, până la 2%, finanțarea unor cărămizi sau a altor părți din teatru. Campania este deschisă atât pentru companii naționale și multinaționale, cât și pentru persoane fizice. Există și o rubrică de contact, unde ne pot scrie pentru idei.

Cum ați ales #AtracțieAdmirațieAtenție pentru a fi prima producție a G53?

A.A.A. este o mostră din energia pe care ne-o dorim să o avem în Grivița 53. Este un spectacol viu, cu umor, fresh atât estetic, cât și la nivel de text. Se joacă de 53 de ori pentru că este dedicat lui G53 și susținerii campaniei de strângere de fonduri. Am jucat deja două reprezentații. Urmează în mai pe 15 și 30 următoarele. Cred că răspunsul la întrebare se regăsește în spectacol. Așa că urmăriți când se joacă și cu siguranță nu veți regreta alegerea.

Care sunt următoarele proiecte în teatru? Dar proiecte editoriale?

În teatru urmează să fac „Copilul lui Noe“ la Teatrul Metropolis. Urmează a X-a ediție a festivalului de teatru Undercloud, între 22 și 31 august, la ARCUB. Pe partea de literatură mi se republică primele trei cărți, scrise între 15 și 18 ani și publicate atunci. Acum vor fi incluse toate trei într-un volum care se va numi „Imperativele“ adolescenței și va apărea la Editura Trei.

foto: Vali Mirea