Management Stiri

Teva a finalizat achiziția Actavis Generics

3 aug. 2016 2 min

Teva a finalizat achiziția Actavis Generics

Reading Time: 2 minute

Compania farmaceutică Teva a finalizat achiziția Actavis Generics, divizia de medicamente a Allergan. Preluarea îi deschide companiei israeliene noi posilibități în domeniul medicamentelor generice și de specialitate.    

După achiziția Actavis Generics, Teva Pharmaceutical Industries dispune de aproape 338 de produse înregistrate la Administrația americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) și deține o poziție fruntașă cu mai bine de 115 cereri de autorizare pentru medicamente noi, a căror aprobare este așteptată în SUA. În Europa, Teva va avea o rețea capabilă să lanseze peste 5.000 de produse noi. Pe piețele în creștere, care includ Asia, Africa, America de Sud, Orientul Mijlociu, Rusia și Comunitatea Statelor Independente sunt aproape 600 de produse în curs de aprobare.

În anul 2017, Teva planifică să lanseze 1.500 de medicamente generice la nivel global.

În ultimii zece ani, produsele Teva au generat economii de aproximativ 215 miliarde de dolari pentru sistemul de sănătate din SUA, iar această valoare va continua să crească puternic, ca urmare a achiziției. ”Noua companie Teva este mult mai competitivă și mai puternică, bine poziționată pentru a prospera pe o piață globală în evoluție, pentru a valorifica oportunitățile foarte atractive pe care le oferă piețele de medicamente generice la nivel global și în SUA, precum și pentru a livra medicamente generice de cea mai înaltă calitate, la cele mai competitive prețuri, creând valoare adăugată pacienților, sistemelor de sănătate și investitorilor din întreaga lume. Achiziția Actavis Generics are loc într-un moment în care Teva este mai puternică decât oricând – atât în domeniul medicamentelor generice, cât și în cel al medicamentelor de specialitate”, spune Erez Vigodman, Președinte și CEO al Teva.

Achiziția Actavis Generics, de către Teva îmbunătățește oportunitățile comerciale internaționale și întărește semnificativ dimensiunea globală a platformelor de vânzări și cercetare – dezvoltare. Oferind acces la cel mai mare portofoliu de produse din întreaga lume – cu peste 1.800 de medicamente și 16.000 de produse – Teva dispune acum de prezență comercială în peste 80 de piețe, incluzând poziții în top trei companii în mai bine de 40 de piețe cheie la nivel global.

Allergan a primit 33,43 miliarde de dolari în numerar și aproximativ 100 de milioane de acțiuni Teva.

Foto: Dreamstime

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: