CSR Stiri

Tone de deșeuri colectate

18 apr. 2018 2 min

Tone de deșeuri colectate

Reading Time: 2 minute

Peste 50 de tone de deșeuri din plastic au fost colectate de peste 23.000 de elevi și profesori din cinci județe din România, în cadrul unui proiect de educație non-formală în colectarea deșeurilor din plastic, inițiat de Tășuleasa Social și Coca-Cola HBC România, cu sprijinul Die Johanniter, în parteneriat cu GreenPoint Management, Romstal, Valrom Industrie și Autoklass și cu sprijinul Inspectoratelor Școlare județene din Cluj, Bistrița-Năsăud și Sălaj.

ZBZVM 14 aprilie final colectare

Cea de-a patra ediție a proiectului Ziua bună! – Ziua Voluntarilor Mici a mobilizat elevii în cadrul unei caravane ce a vizitat 174 de școli din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Maramureș și Suceava. Sâmbătă, 14 aprilie, deșeurile din plastic strânse de micii voluntari au fost colectate în vederea reciclării.

La evenimentul de încheiere a proiectului, desfășurat în Cluj-Napoca, au participat reprezentanți ai tuturor celor implicați în proiect – voluntarii Tășuleasa Social, parteneri, autorități și profesori, dar și prieteni ai ONG-ului, jurnaliști și vloggeri.

ZBZVM 14 aprilie Alin Useriu Tasuleasa Social
Alin Uhlmann Ușeriu, președinte, Tășuleasa Social

Timp de 10 zile, elevii implicați au strâns deșeuri din plastic din gospodăriile proprii și din localități, având ocazia să-și implice și familiile în această acțiune. La proiect au participat 150 de voluntari Tășuleasa Social, sprijiniți de partenerii implicați în proiect. La finalul acestei acțiuni, 30 de autocamioane au parcurs peste 4.000 de kilometri pentru a strânge 30.000 de saci cu deșeuri din plastic de la elevi. Prin această inițiativă s-a realizat un ciclu complet de colectare și reciclare: deșeurile strânse de participanți au fost colectate și vor fi predate unor reciclatori autorizați.

ZBZVM 14 aprilie Irina Ionescu Coca Cola HBC Romania
Irina Ionescu, Public Affairs & Communication Manager, Coca-Cola HBC Romania.

 

Rezultatele proiectului în anii anteriori

2017 – acțiuni simultane de plantare în mai multe județe, la care au luat parte 13.000 elevi de gimnaziu din peste 70 de scoli, cu un bilanț de 41.000 de arbori plantați.

2016 – peste 8.000 de participanți de la 74 școli s-au implicat în activități de împădurire, plantări, ecologizări, precum și în inițiative sociale și culturale dedicate comunității.

2015 – 7.000 de elevi au participat la plantarea a 52.500 de arbori.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: