Analize Topuri & Studii

TOP 20 COMPANII DIN IT PENTRU CARE SĂ LUCREZI

18 apr. 2017 7 min

TOP 20 COMPANII DIN IT PENTRU CARE SĂ LUCREZI

Reading Time: 7 minute

Pe o piață unde lupta pentru specialiști IT a depășit discuțiile despre pachetul salarial și beneficiile speciale, companiile sunt obligate să vină cu abordări noi în relația cu angajații. Ediția din acest an a „top 20 companii din it pentru care să lucrezi“  a acordat în mod special atenție companiilor care pun accentul pe impactul pe care îl au angajații în companie și în piața locală.

De la distanța unor statistici oficiale din partea industriei de software și servicii IT, piața locală o duce bine. Cifra de afa­ceri a sectorului a crescut cu 21% în 2015 comparativ cu 2014, atingând 3,08 miliarde de euro, depășind astfel previziunile de creștere anunțate în ediția anterioară a studiului ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii), estimate la aproximativ 14%. Tendința de creștere este în continuare susținută, prognoza pentru 2016 fiind de peste 17%, ceea ce va ridica cifra de a­faceri a industriei la 3,6 miliarde de euro. Prognoza de creștere medie anuală pentru următorii 5 ani este de 15%, peste nivelul estimat de 11% comunicat în 2015.

Cu toate acestea, reprezentanții companiilor din domeniu continuă să tragă semnale de alarmă, cererea de specialiști este tot mai mare, în timp ce oferta de personal specializat începe să se subțieze.De la distanța unor statistici oficiale din partea industriei de software și servicii IT, piața locală o duce bine. Cifra de afa­ceri a sectorului a crescut cu 21% în 2015 comparativ cu 2014, atingând 3,08 miliarde de euro, depășind astfel previziunile de creștere anunțate în ediția anterioară a studiului ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii), estimate la aproximativ 14%. Tendința de creștere este în continuare susținută, prognoza pentru 2016 fiind de peste 17%, ceea ce va ridica cifra de a­faceri a industriei la 3,6 miliarde de euro. Prognoza de creștere medie anuală pentru următorii 5 ani este de 15%, peste nivelul estimat de 11% comunicat în 2015.

Se estimează că în industria IT&C din România activează peste 100.000 de persoane, numai că până în 2020 necesarul de profesioniști va crește la 300.000. În zona de software, situația este destul de complicată, în condițiile în care anual de pe băncile școlilor din România ies peste 7.000 de absolvenți de informatică, necesarul pieței locale fiind însă dublu. Problema de personal calificat în IT a devenit un subiect de discuții și la nivelul oficialilor UE. În acest sens, Comisia Europeană estimează că, până în 2020, Europa s-ar putea confrunta cu un deficit de până la 825.000 de profesioniști în IT&C. Iar deficitul de talente înseamnă un efort de recrutare tot mai mare pentru angajatori, care caută să atragă oameni cu pachete de angajare tot mai atractive, împingând oferta de „retenție“ și în zone sociale, culturale, sportive, educaționale etc.

Ediția din acest an a „Top 20 companii din IT pentru care să lucrezi“, realizat de Andreia Pătroiu, fondator al Talent Browse, împreună cu Biz, a acordat în mod special atenție companiilor ce au pus accentul pe impactul pe care îl au angajații în companie și în piața locală, companiile în care angajații simt că li se recunoaște munca. „Dacă acum 10 ani companiile se diferențiau prin adăugarea unor beneficii speciale precum abonamente medicale pentru întreaga familie sau scheme de pensie privată, au trecut în timp la beneficii din ce în ce mai complexe și adaptate nevoilor angajaților, parcă urmărind scala lui Maslow: sedii tot mai moderne și mai colorate, bonusuri de angajare, gadgeturi, pe­treceri tematice, acces la cursuri și conferințe internaționale și chiar susținerea inițiativelor și proiectelor personale în cadrul companiei“, spune Andreia Pătroiu.

De asemenea, o atenție deosebită se acordă și unor programe sportive, culturale, sociale. La Ubisoft România, din cultura companiei fac parte programe de wellbeing și work & life balance (programe sportive, biciclete Ubikes, competiții sportive de baschet și fotbal, participări la competiții tip triatlon, maraton, diversificarea programelor și extinderea spațiului dedicat sălii de fitness din incinta studioului, workshop-uri de nutriție, programe dedicate), în timp ce la Deutsche Bank Gobal Technology România se desfășoară și cursuri de fotografie și teatru, lecții de pian, seminarii despre parenting, design, gătit, relații interpersonale, nutriție, stil.

Cum am realizat topul

Am luat in calcul 73 de companii din industria locala de IT&C pentru realizarea clasamentului, majoritatea având peste 100 de angajați. Biz a folosit două tipuri de chestionare: unul dedicat departamentelor de resurse umane ale angajatorilor și altul dedicat salariaților din cadrul companiilor luate în calcul. Am trimis chestionare către 481 de angajați, selectați aleatoriu pe baza informațiilor pu­blice de pe cele mai importante platforme de joburi din țară.

De notat evoluția eMAG, care pare că în ultimii doi ani și-a îmbunătățit HR-ul semnificativ, la fel și în cazul Bitdefender. Interesantă și poziționarea bună a ING și Amazon, companii care au pus accentul pe employer branding și engagement. De asemenea, scorul companiilor a fost ajustat și în funcție de tipul de proiecte, prioritizând cele creatoare de IP (dacă dezvoltă software românesc sau creează aici software), defavorizându-le puțin pe cele de outsourcing pur sau care fac doar mentenanță.

Soft intern, soft la export

Exportul de software și servicii IT a ajuns în 2015 la 2,09 miliarde de euro, cu peste 31% mai mult față de 2014, reprezentând 67% din cifra de afaceri a sectorului. Estimările ANIS arată că în 2016 valoa­rea exporturilor va ajunge la 2,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul valorii înregistrate în urmă cu 4 ani. În ceea ce privește piața internă, care reprezintă aproximativ 33% din veniturile totale ale sectorului, aceasta a înregistrat o creștere timidă față de anul precedent de aproximativ 4%, atingând 991 milioane de euro. Analiza evoluției pieței interne arată că estimarea de creștere este de aproximativ 4,6% pentru anul în curs, ceea ce reprezintă manifestarea unui consum încă scăzut de tehnologie, mai ales în comparație cu potențialul și nevoile estimate, atât în domeniul public, cât și în cel privat. Studiul „Software and IT Services in România 2016“ este un proiect ANIS realizat de PAC – Pierre Audoin Consultants.

Ce apreciază angajații cel mai mult la job:

1.

echipa din care fac parte

2.

relația cu șeful meu

3.

recunoașterea muncii mele

4.

mediul de lucru

5.

pachetul salarial

 

Topul evaluează mixul de politici de HR, cu patru componente, astfel:

25%

pachetul salarial și de beneficii

25%

proiecte și tehnologii

20%

potențial angajare

30%

cultură organizațională

5%

pachet salarial

 

Copilul răsfățat  al economiei

Andreia Pătroiu, fondator al Talent Browse

Deja IT-ul a devenit copilul răsfățat al economiei, primește bomboane și program special pentru că e deștept și frumos și vinde. Să faci recrutare IT pare cool pentru cei din afara domeniului, te intersectezi cu oameni sclipitori, auzi despre cele mai noi tehnologii și startup-uri. Adevărat.

Partea care nu se vede din munca tuturor oamenilor de resurse umane din IT este lupta continuă pentru a atrage și menține cei mai potriviți IT-iști pentru nevoile companiei. Să atragi într-o piață în care cererea este cu cel puțin 50% mai mare decât oferta înseamnă să te diferențiezi pe multe planuri și să fii consistent la nivel strategic. Companiile au fost nevoite să construiască strategii de recrutare și HR mai ceva ca strategiile top managementului, pentru că degeaba ai pe hârtie produsul care o să îți uimească și fidelizeze toti clienții și o să crească profitabilitatea firmei, dacă nu are cine să îl dezvolte. Dacă acum 10 ani companiile se diferențiau prin adăugarea unor beneficii speciale, precum abonamente medicale pentru întreaga familie sau scheme de pensie privată, au trecut în timp la beneficii din ce în ce mai complexe și adaptate nevoilor angajaților, parcă urmărind scala lui Maslow: sedii tot mai moderne și mai colorate, bonusuri de angajare, gadgeturi, petreceri tematice, acces la cursuri și conferințe internaționale și chiar susținerea inițiativelor și proiectelor personale în cadrul companiei. Totul pentru a avea angajați motivați.Tocmai de aceea anul acesta am acordat în mod special atenție companiilor care au pus accentul pe impactul pe care îl au angajații în companie și în piața locală, companiile în care angajații simt că li se recunoaște munca.

În cei 12 de ani de când lucrez cu piața forței de muncă din IT s-a dovedit că angajatorii care nu au programe consistente care să răspundă celor trei coordonate așteptate de angajați (pachet salarial, proiecte și tehnologii și cultura organizațională) reușesc să se diferențieze doar pe termen de 2-3 ani, pentru ca apoi angajații să devină deschiși către alte oportunități din piață care vin cu pro­iecte mai interesante sau salarii mai mari.

Anul acesta însă am avut parte de niște surprize interesante, companii care și-au păstrat ritmul de creștere, proiectele și sala­riile, dar au apăsat pe pedala culturii organizaționale, au organizat programe speciale destinate atât angajaților, cât și comunității de IT-iști, petreceri, cursuri. Diferențele în fața angajaților s-au simțit și companiile au urcat câteva poziții în top.

În timp, am văzut cum companiile capătă experiență în programele de resurse umane și devin mai eficiente în atragerea și păstrarea specialiștilor în IT. În condițiile în care în companiile de profil 1 din 4 IT-iști a fost angajat în ultimul an (media la nivel de piață), iar planurile de creștere sunt tot la o medie de peste 25% din efectivul actual, neluând în calcul angajatorii nou intrați pe piață, anticipăm o luptă acerbă pe IT-iști, o piață și mai dinamică.

Speculând neputința facultăților de stat de a-și crește numărul anual de studenți, au apărut școlile și cursurile particulare, care aruncă pe piața forței de muncă pe de o parte proaspăt absolvenți de 22-23 ani, dar cu o pregătire mult mai practică, pe de altă parte creează o categorie nouă de IT-iști, cei reconvertiți profesional, care vin cu înțelegere și maturitate în relațiile de muncă și care pot fi soluția perfectă pentru roluri de testare, mentenanță software sau asistență tehnică.

Chiar și așa, diferența dintre cerere și ofertă rămâne sem­nificativă și este accentuată de nepotrivirea dintre așteptările angajatorului și cele ale candidaților. Doar 10% dintre propunerile de job primesc un răspuns pozitiv, doar unul din 6 candidați intrați în procesele companiilor ajunge să fie ofertat și 40% dintre ofertele de angajare nu sunt acceptate. Asta înseamnă că angajatorii pierd mult timp în încercarea de a găsi candidați interesați de rolurile pentru care recrutează și primesc enorm de multe răspunsuri negative dacă nu au un brand de angajator puternic.

Mai înseamnă și faptul că, deși compania depune eforturi semnificative să își atragă candidați și reușește să aibă o listă de interviuri, nu este dispusă să facă compromisuri în recrutare și preferă să aștepte până găsește persoanele potrivite. De multe ori însă, acestea nu se vor alătura companiei pentru că mai au și alte oferte din care să aleagă. Astfel, de multe ori angajatorul trebuie să decidă între candidatul perfect sau proiectul livrat la timp. Per ansamblu înseamnă un gap real mult mai mare decât diferența matematică între numărul de poziții deschise în următorul an și numărul de specialiști existenți. Iată cum recrutarea devine parte din strategia de business în companii.

Răspunzând acestor probleme, au apărut în ultimii ani platforme online, ca TalentBrowse.com, care prezintă angajatorilor doar candidații cel mai înclinați să spună da propunerilor lor (rata de răspuns pozitiv de peste 48%), sau Skillview, care ajută companiile să aleagă mai ușor candidații potriviți prin teste și interviuri online.

Pentru acoperirea rapidă a necesarului de IT-iști, angajatorii pot apela la firmele de outsourcing, care în România și în țările est-europene sunt mai numeroase decât în alte părți ale lumii. În funcție de proiectele în care sunt implicate, firmele de outsoucing pot avea specialiști disponibili imediat, îi pot realoca de pe alte proiecte sau pot angaja și ei pentru a răspunde cererilor clienților.

Probabil că jucătorii noi de pe piață, schimbările legislative, impactul noilor tehnologii și schemele de ajutor de stat își vor spune cuvântul asupra dinamicii pieței forței de muncă în IT. Dar în mod sigur va rămâne cel puțin la fel de activă și de interesantă și în următorii ani și va fi interesant să vedem care sunt companiile care reușesc să implementeze cele mai bune strategii de resurse umane. Până atunci să le vedem pe cele mai bune de anul acesta.

Top 20 companii din IT pentru care să lucrezi poate fi descărcat gratuit completând formularul următor:

[gravityform id=”1″ title=”false” description=”false” ajax=”true”]

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: