Analize Companii

Traditia revine la moda

25 iun. 2015 8 min

Traditia revine la moda

Reading Time: 8 minute

Se simte un aer proaspat in multe businessuri romanesti si acesta vine, surprinzator, din trecut. In moda, dar nu numai, motivele si traditiile romanesti fac valuri pe plan international, contribuind la crearea unui brand de tara diferit si autentic.

Atunci cand este intrebata de unde vine, Lana Dumitru nu se teme niciodata sa raspunda prompt ca este din Romania. „Nu ascund niciodata acest lucru, pentru ca tocmai nationalitatea mea mi-a dat aceasta particularitate, mai ales in creatie”, ne spune Lana, care a plecat la Londra pentru a-si pregati doctoratul in domeniul care o pasioneaza – moda. Continua sa vina la cateva luni in tara, locul in care spune ca se intoarce „oricum, intotdeauna”. De altfel, Romania este o parte importanta din creatiile Lanei, fiindca multe dintre colectiile sale sunt inspirate din folclor si traditii, reinterpretand motivele populare romanesti.

Lana Dumitru, cunoscuta si ca Lana Balana in lumea modei autohtone, face parte dintr-un nou val de antreprenori, designeri si creatori care apeleaza la traditii si motive romanesti pentru a se diferentia pe piete inundate de branduri internationale. Revirimentul artei populare de la noi are loc si pentru ca generatia tanara incepe sa o considere „cool”, iar pentru generatiile mature are o aura unica de nostalgie. Analizand evolutia consumatorului roman din ultimii ani, Adina Vlad, Managing Partner la Unlock Market Research, a remarcat un efect interesant al crizei: am inceput sa ne iubim constructiv tara. „Pentru ca incepem sa ne iubim mai mult pe noi, invatam sa ne apreciem mai mult si tara. Criza ne-a facut bine. A crescut aprecierea si apetitul pentru ceea ce este romanesc si valoros”, arata Adina Vlad in cel mai recent studiu „100 cele mai puternice branduri romanesti” realizat pentru Biz.

Image00012
Colectia Pink Cemetery, realizata de Lana Dumitru pentru Moja.ro, este un omagiu artistic dedicat Cimitirului Vesel din Sapanta

Apelul la traditie presupune, uneori, si folosirea oamenilor care stiu sa o continue. Este ceea ce face, de exemplu, Alina Zara-Prunean cu brandul Mandra Chic, care este si o intreprindere sociala, fiindca foloseste mai multe femei care lucreaza de acasa pentru a realiza panza conform metodelor traditionale, dupa 5 ani de campanie de recuperare a panzelor vechi. Aflat in cautare de nou, designerul Mihai Grama, responsabil cu inovatiile de mobilier la producatorul autohton MobilaDalin, din Reghin, a facut o calatorie in trecut si a gandit o cusatura traditional romaneasca de inspiratie bucovineana brodata cu fir de lana pe tapiteria unor fotolii si canapele. Modelul rezultat s-a dovedit foarte popular in randul consumatorilor. Iar Nicoleta Chirica a renuntat la cibernetica pentru a-si urma visul de a oferi un produs care sa valorifice autenticul romanesc din fiecare dintre noi. Asa a aparut brandul Iutta, care foloseste motive folclorice brodate in produse din piele – genti, plicuri, accesorii precum portofele, manusi si, mai nou, incaltaminte. Atelierul de creatie foloseste tehnologii inovatoare pentru a transpune motivele traditionale in produse premium, care transmit emotii si povesti. Iar un grup belgian de retail, Delhaize, a observat ca „made in Romania” este motiv de måndrie (si de achizitie) cand vine vorba despre alimente, fructe si legume. Asa a aparut in magazinele Mega Image in urma cu sase ani brandul Gusturi Romanesti, care numara astazi 320 de produse – fructe si legume, lactate si brånzeturi, delicatese, congelate, carne proaspata, panificatie, produse culinare, dulciuri, produse pentru mic dejun si bauturi.

Deja vedeta pe piata internationala, ia romaneasca este unul dintre ambasadorii cel mai usor de identificat pe alte meleaguri, ajungand sa fie inspiratie pentru multe colectii de pe podiumurile marilor case de moda internationale – amintim doar colectia de toamna Jean-Paul Gaultier din 2006, colectia de primavara Oscar de la Renta din 2008 sau colectia de primavara Tom Ford din 2012. Este motivul pentru care Alina Gavriloiu construieste un business stiind ca bluza traditionala este pe cale sa devina piesa de rezistenta in garderoba oricarei fashioniste care se respecta. Cumpara panza topita de la o fabrica din Balotesti, aduce ata de la Arad, lucreaza cu ateliere din diverse zone ale tarii si apoi vinde iile cu ajutorul platformei online IIANA.ro. Aceasta activeaza si pe zona de vintage – intr-un atelier din Bucuresti sunt restaurate rochii foarte vechi, de peste 80 de ani. In rest, toate iile sunt realizate exclusiv manual in ateliere de productie din sate in mai multe zone ale tarii, cu predilectie din Oltenia. Durata lucrului la o singura ie variaza in functie de complexitatea modelului, de la 2-3 zile la o saptamana sau chiar o luna si jumatate in cazul celor mai complicate modele, iar o provocare serioasa este respectarea modelului la fiecare produs atunci cand lucrezi cu producatori diferiti. La lansarea din 2013, in primele 15 minute de la postarea pe Facebook a unor poze cu ii IIANA.ro a primit 40 de comenzi. Vanzarile de ii sunt realizate in cea mai mare parte online sau direct in showroom-ul IIANA.

Romanismul are, asadar, o tendinta clara de crestere, oamenii incep sa inteleaga ca tara suntem noi toti si ca fiecare dintre noi, dar si brandurile romanesti, spunem povesti despre Romania. Iar acest fapt incepe sa atraga atentia tot mai mult la nivel international si chiar schimba perceptii despre Romania in sensul pozitiv. „Sper ca apare o schimbare de perceptie. Din reactiile oamenilor, pare ca sunt foarte mirati si surprinsi, dar incerc sa fac din asta o normalitate si sa le explic strainilor ca surprinderea lor vine tocmai din faptul ca poate ne catalogheaza adesea gresit”, arata Lana Dumitru.

Image00008Desigur, exista si un element de exotism cand vine vorba despre un produs cu motive traditionale romanesti, fiindca este foarte diferit de ceea ce se intalneste de obicei in Occident. Dar, in acelasi timp, pietele occidentale sunt de mult familiare cu alte simboluri romanesti, cum ar fi pictura lui Matisse „La Blouse Roumaine” sau operele lui Brancusi. „Sunt elemente cu care poate romanii nu s-au definit neaparat pana cand valoarea acestor fenomene nu a fost apreciata international”, observa Lana Dumitru. Tocmai de aceea a pornit in demersul ei artistic de la o observatie simpla: cand a creat Rochia Etno sau Romanian Apparel, nimeni nu folosea motivele populare roma­nesti intr-un context contemporan si reinterpretat. Mai mult, traditionalul, covorul bunicii, taranii erau cuvinte folosite mai degraba cu sens peiorativ. „Mi-am dat seama ca lor li se cuvine altceva. Asadar, din mandrie si admiratie am hotarat sa fac din motivele folclorice o inspiratie majora in arta mea, incercand sa schimb cat pot de mult felul in care acestea ar trebui privite si apreciate”, isi aminteste Lana Dumitru.

Potentialul motivelor romanesti, dar si creativitatea Lanei in folosirea acestora i-au adus creatoarei o colaborare cu celebrul brand de haine si echipamente sportive Puma. Designerul roman a castigat un concurs de creativitate organizat de Puma, care s-a concretizat apoi in lansarea jachetei „Puma by Lana T7 Etno Shake”, produsa intr-o serie limitata, de cateva sute de exemplare, care s-au vandut imediat. „Ca timp, creatia si aplicatia la concurs mi-au luat cateva ore, iar dupa ce Puma s-a hotarat sa facem o editie limitata Lana pentru Puma, am mai lucrat o zi la adaptarea schitei pe tiparul real”, povesteste Lana Dumitru. Dincolo de colaborarea cu Puma, creatiile ei au fost prezente, printre altele, la London Fashion Week 2014, in cadrul International Fashion Showcase, la Muzeul de Design din Holon (Israel), la Muzeul de Arta din Kalmar (Suedia) sau la Centrul pentru Design din Malmö. Faima a venit la pachet si cu clientii, pe care Lana spune ca nu ii cauta ea proactiv, ci acestia o gasesc pe ea. Asta desi nu a avut o strategie de business si s-a definit doar ca artist pana acum. „Sunt un artist care isi manifesta ideile prin moda, domeniu care a facilitat dorinta oamenilor sa imi cumpere arta. Acest lucru ma incurajeaza si ma face sa imi doresc ca pe viitor sa fac si colectii usor de cumparat”, spune Lana.

Un exemplu de pas clar in aceasta directie este ultima colectie lansata de Lana, Pink Cemetery, care reprezinta un omagiu artistic dedicat monumentului de arta naiva care este cimitirul maramuresean din Sapanta. Lana Dumitru a preluat motivele graficii din Sapanta si le-a reinterpretat si remixat, aducandu-le mai aproape de sensibilitatile contemporane, ceea ce a dus la crearea unei colectii jucause de haine printate digital. Este o revizitare a artei naive de la Sapanta pentru Lana Dumitru, dupa colectia Merry Cemetery, care s-a epuizat rapid. Elementul inedit al noii colectii este rozul, inexistent in paleta originala din Maramures. Colectia a fost realizata pentru Moja.ro, o platforma online care sustine si comercializeaza crea­tii semnate de tineri designeri romani. „Pink Cemetery este una dintre cele mai elaborate si complexe colectii la care am lucrat, incepand de la grafica si pana la elementele vestimentare care sunt la fel de variate ca si lumea ce compune universul picturilor din Cimitirul Vesel: bus­tiere, rochii, fuste, salopete, hanorace si, in premiera absoluta pentru mine, incaltari din piele, printate digital. Totul fiind decorat ludic cu ciucuri, in dulcele stil maramuresean”, a spus la lansare Lana Dumitru.

Image00011
Pentru colectia „Pink Cemetery”, Lana Dumitru a pus in premiera motivele romanesti pe pantofi

Interesant si poate definitoriu pentru acest nou mix de high-tech si traditional este faptul ca prima colectie a Lanei, numita To Eve, a atras atentia pe plan international pentru o creatie ancorata in realitatea digitala – asa-numita Rochie Facebook, cu un imprimeu care reda la scara mare profilul de Facebook al creatoarei. Acea rochie a fost inclusa, de altfel, de catre site-ul TrendHunter.com in Top 20 Trends din 2012. Lana spune ca la aceasta prima colectie, aflata printre favoritele sale personale, a muncit practic 20 de ani, fiindca ea cuprindea toate elementele de inspiratie si creatie pe care nu le exprimase inca prin moda si pentru ca, desi era o colectie pentru licenta, a avut succes in presa internationala. „Desi publicul roman ma stie mai mult datorita colaborarii mele cu Puma, motivelor traditionale sau colectiilor inspirate de Cimitirul Vesel din Sapanta, pot spune ca acestea sunt doar o parte din sursele mele de inspiratie. Presa internationala a reactionat mai intai la Rochia Facebook si abia apoi la cele enumerate mai sus”, subliniaza Lana Dumitru. Si adauga imediat ca se inspira mult din digital, dar si din cotidian, din lumea marunta de toate zilele. „Am cateva colectii in care Desktop-ul, Recycle Bin-ul si emoji-urile sunt vedete, incercand sa sterg limita dintre real si virtual, intre profilul nostru ca avatar, caruia poate ii acordam cateodata mai multa atentie decat celui real, si acesta din urma.”

O alta tema preferata este arta naiva, pe care o admira foarte mult, dar si arta contemporana sau pictura in sine. Astfel, colectia La Naïve a fost o colaborare cu artisti romani in viata dar si cu pictori internationali, iar F.C. Lana a fost o colectie compusa din tinute pentru o echipa imaginara de fotbal in care jucatorii erau artistii ei preferati. Colaborarile cu poetul digital Julien Britnic vizeaza si ele artisti romani, precum Victor Brauner, mixand elemente din picturile sale cu butoane virtuale arhicunoscute in noua realitate digitala, precum „Add friend”, „Pin it” sau „on-off”. „Am incercat sa integram acest pictor uitat in atentia tinerilor si nu numai. Sunt bucuroasa de fiecare data cand reusesc sa realizez un demers cultural prin creatiile mele”, mai spune Lana Dumitru.

Acum, ea isi termina doctoratul in arta si moda si, legat de brandul Lana, vrea sa lase lucrurile sa vina de la sine. Pretuieste libertatea de creatie, motiv pentru care a si declinat oferta de a se alatura echipei de la casa de fashion Mary Katrantzou, focalizata tot pe zona de imprimeuri digitale in care Lana exceleaza. „Atata timp cat publicul va raspunde pozitiv la creatiile mele, va fi cu atat mai bine!”, spune creatoarea de moda. Iar publicul pare tot mai avid de produse care readuc in prim-plan motivele traditionale romanesti.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: