Un startup prieten cu străinii

Cum ar fi să ai un prieten căruia să-i ceri sfaturi despre locurile de vizitat din România? Cu această întrebare sunt întâmpinați străinii pe site-ul Romanian Friend, startup-ul online care schimbă imaginea României, scoțând în evidență locurile frumoase și oamenii cinstiți și primitori care ne reprezintă.

Marius Iliescu, fondator Romanian Friend, Foto: Dana Cristea

După patru ani de activitate în domeniul avocaturii, dintre care ultimul petrecut într-o societate din Dubai, Marius Iliescu, fondatorul Romanian Friend, a decis să demareze un proiect personal, prin care să promoveze pentru turiștii străini partea necunoscută a României. Încurajat de întrebările celor cu care a interacționat în afara granițelor și de lipsa unor oferte competitive, pentru străini, din partea agențiilor de turism autohtone, tânărul a creat o platformă pe care cei interesați pot afla lucruri inedite despre țara noastră, se pot informa cu privire la evenimentele care au loc aici și pot rezerva experiențe turistice inedite, menite să reflecte esența spiritului românesc. Drumețiile în Apuseni, atelierele de preparat brânză în Transilvania, urmăririle de urși în pădurile Bucegilor sau degustările de băuturi și mâncăruri tradiționale sunt doar câteva dintre exemplele de experiențe pe care Prietenul Român le recomandă străinilor care plănuiesc să ne viziteze țara.

Noua eră a turismului

“A apărut o categorie nouă de călători: tinerii care vor să vadă ceva diferit, într-un timp mai scurt. Nu au la dispoziție șapte zile pentru un tur și nici nu vor să plătească sume mari pentru pachetele oferite de agenții. Își doresc o experiență cât mai personală, autentică și adaptată curiozităților lor. Aleg destinațiile inspirați de postări de pe Instagram sau de pe bloguri și se avântă mai degrabă pe străduțele lăturalnice decât să se îngrămădească la obiectivele turistice arhicunoscute”, descrie antreprenorul grupul țintă căruie i se adresează businessul său.

Acesta se bazează pe un model simplu. Antreprenorul selectează cele mai interesante experiențe, urbane și rurale, care i-ar putea atrage pe străini, le promovează pe platforma Romanian Friend și face online legătura între cei care le oferă și cei care doresc să profite de ele. Turiștii fac rezervările cu doar câteva clicuri și plătesc un avans astfel încât furnizo­rul să blocheze data respectivă. Tariful integral este plătit în ziua în care are loc vizita sau activitatea rezervată, iar Prietenului Român îi revine un procent din acesta, pentru că a asigurat intermedierea. Practic, pentru fiecare rezervare compania înregistrează un venit ce variază între 15 și 40 de euro.

Businessul s-a lansat în aprilie 2017, iar prima rezervare a fost efectuată în luna mai. Un an mai târziu, numărul străinilor care au vizitat România, profitând de ofertele de pe site, a ajuns la aproximativ 150, iar numărul rezervărilor efectuate a depășit pragul de 100. Oaspeții provin din țări diverse, unele extrem de îndepărtate, cum ar fi Canada, Australia sau Japonia. În anumite situații, Prietenul Român și-a depășit atribuțiile de intermediar. Acesta a jucat chiar rolul de consultant în călătorii, creând conceptul unor tururi personalizate pentru grupuri de străini.

Valoarea turismului responsabil

Businessul are și o importantă com­ponentă de antreprenoriat social. Interacțiunea dintre turiști și localnicii care își oferă serviciile este una benefică pentru ambele părți. Cei dintâi au ocazia de a privi de aproape sau chiar de a experimenta stilul de viață al românilor din locuri în care tradițiile sunt încă bine păstrate. De cealaltă parte, localnicii au șansa să își îmbunătățească nivelul de trai, valorificându-și în acest fel munca de zi cu zi. “Încerc să sprijin comunitățile locale, trimițându-le turiști care să le cumpere efectiv serviciile. Nu doar să vină, să coboare din mașină, să facă două poze și să plece. Valoarea banilor unui străin care vine în România, doi euro pentru zece lei, este foarte mare. Cu acești bani poate să cumpere, de exemplu, un șorț cusut manual. Omul care i-l vinde a muncit la el o zi întragă și astfel își asigură venitul”, spune Marius Iliescu.

Prin exemplul său, antrepreno­rul reușește să spulbere două mituri. Primul este acela că un business are menirea de a produce profit doar pentru sine. Romanian Friend, însă, înainte de a deveni o afacere profitabilă, reușește să contribuie la mai binele general, îmbunătățind ima­ginea României la exterior. Mai mult decât atât, tânărul dovedește că se poate și fără o investiție de proporții, iar o idee îndrăzneață face cei mai mulți bani. Businessul pe care l-a fondat are în spate o investiție inițială de numai 8.000 de euro, acoperită de economiile fostului avocat, completate de sprijinul unor prieteni. Acestă sumă a fost cheltuită pentru dezvoltarea site-ului, în proporție de 70%, iar restul banilor au fost investiți în promovare. Toate veniturile înregistrate în anul ce a urmat au fost reinvestite, Romanian Friend devenind apt să își suțină propriile cheltuieli.

Noul val de antreprenori

Internetul a dat naștere unui nou val de antreprenori: flexibili, chiar nomazi, apți să lucreze de oriunde au acces la o conexiune de internet. Lumea nu mai aparține doar celor care investesc de la început o sumă substanțială, ci este loc și pentru idei noi și creativitate, dezvoltate pas cu pas. Internetului îi datorăm noile modele de business. Marius Iliescu se înscrie în acest val. După ce mai bine de un an s-a dedicat exclusiv businessului Romanian Friend și a locuit la Oradea, antreprenorul s-a mutat în Luxemburg. Pe langă activitatea antreprenorială, administrează acolo un spațiu de co-working și se bucură că are timp pentru tot ce este important pentru el .