Companii Stiri

Dedeman a investit 13 mil. euro in noul magazin din Suceava

7 iul. 2015 2 min

Dedeman a investit 13 mil. euro in noul magazin din Suceava

Reading Time: 2 minute

Dedeman, lider national in retailul materialelor de constructii si al amenajarilor interioare, cu capital 100% romanesc, a investit 13 milioane de euro in noul magazin din Suceava, care va fi deschis vineri 10 iulie.

Mai spatioasa si mai moderna, cu o suprafata de doua ori mai mare, o parcare de 370 de locuri si de doua ori mai multe produse, constructia a presupus o investitie de 13 milioane de euro si o suplimentare a numarului de angajati, care a ajuns astfel la 206, anunta compania, intr-un comunicat de presa.

“Suntem preocupati sa aducem la standardele noastre de astazi fiecare magazin care a fost inaugurat cu mai multi ani in urma. Atunci cand acest lucru nu mai este posibil, decizia firesca este relocarea. Noul magazin din Suceava imbina avantajele unui magazin de proximitate cu cele ale unui magazin de suprafata mare, care inseamna o experienta de neuitat la cumparaturi; doar asa ne putem fideliza clientii, pentru ca loialitatea unui client mulțumit este cel mai de preț lucru pentru compania noastra”, a declarat Dragos Paval, Presedinte Dedeman.

Situat pe Calea Unirii, nr. 28, noul magazin, cu o suprafata de peste 13.700 mp., il inlocuieste pe cel de la iesirea spre Scheia, primul magazin de mari dimensiuni al companiei, deschis in 2003. Magazinul aduce si cateva noutati: un showroom de mobila mult mai spatios care ofera mult mai multe idei de amenajare, un raion dedicat decoratiunilor si o sera cu clima controlata care imbogateste raionul de gradina cu zeci de specii de plante, butasi si flori, precum si alte accesorii sau mobilier pentru gradina.

Colaborarea cu institutiile de creditare continua si in noul magazin, lista acestora fiind completata cu inca o banca, astfel incat sucevenii au patru alternative la care pot apela pentru obtinerea finantarii necesare, se mai arata in comunicat.

Dedeman in cifre

–           41 magazine, doua centre logistice, parc auto propriu;

–           peste 45.000 de produse ce acopera 11 domenii;

–           peste 7800 de angajati;

–           circa 420.000 mp suprafata de vanzare;

–           intre 7.500 – 18.000 mp suprafata unui magazin;

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: