Companii Lifestyle Stiri

Vanzarile de sejururi in Creta, in crestere cu 30%

26 iul. 2016 2 min

Vanzarile de sejururi in Creta, in crestere cu 30%

Reading Time: 2 minute

Luna iulie este, prin excelenta, cea a concediilor petrecute in familie. Potrivit Paravion, cea mai mare agentie de turism online din Romania si una dintre cele mai importante din Europa Centrala si de Est, peste 60% din pachetele turistice disponibile in luna lui Cuptor au fost rezervate de familiile cu copii. Destinatiile preferate de clientii agentiei in aceasta perioada sunt insulele grecesti, care au inregistrat, de altfel, cele mai mari vanzari.

Conform datelor Paravion, aproximativ 45% dintre turistii romani si-au achizitionat inca din primavara pachetele turistice pentru luna iulie. Cea mai cautata destinatie a fost Creta, cu 30% din totalul vanzarilor.

”Creta este o destinaţie ideala pentru familiile cu copii, iar turistii care o viziteaza pot explora cat mai mult insula. Au numeroase atractii la dispoziţie, iar cele 7-8 zile de sejur nu vor fi suficiente pentru a o descoperi in intregime”, declara Remus Visan, directorul general al Paravion.

„Cei care vor sa se bucure de o experienta completa in Creta trebuie sa includa in programul de vizitare obiectivele <must see>, precum Muzeul de Arheologie din Heraklion, unde pot descoperi piese arheologice pretioase ce dateaza din neolitic, Palatul din Knossos, simbolul civilizatiei minoice, sau pestera Dikteon, locul in care, conform legendei, s-ar fi nascut  Zeus”, spune Remus Visan, directorul general al Paravion.

Potrivit directorului general al Paravion, sejururile in Creta au inregistrat, in primele sase luni, o crestere a vanzarilor de aproximativ 30% fata de prima jumatate a anului trecut.

Bugetul mediu alocat de romani, in iulie, pentru aceasta destinatie ajunge la 750 de euro pentru un pachet de 7 nopti, cu demipensiune, la un hotel de 4*. Pretul include si biletele de avion si transferul de la aeroport la hotel si retur.

Cat dau romanii pe vacanta

Au fost insa si romani care au platit 1.050 euro de persoana pentru un sejur de 7 nopti la hotelul Santa Marina Plaza, clasificat la 5*. Tariful este valabil pentru cazare in camere cu vedere la mare si demipensiune.

Cei care au optat pentru Grecotel Club Marine Palace, hotel de 4* cu regim all inclusive, au platit 1.400 euro de persoana pentru un sejur de 7 nopti in luna iulie si au acces la 5 piscine exterioare, din care 2 cu apa sarata, 3 terenuri de tenis, centru pentru sporturi acvatice (windsurfing, canoe, hidrobiciclete), tir cu arcul, volei pe plaja, polo, tenis de masa, darts, boccia, studio pentru manufacturi (pictura pe ceramica si matase), biliard, aerobic, centru SPA cu piscina interioara, masaj, sauna, baie de aburi, centru de fitness, coafor si programe de animatie in timpul zilei.

Printre cele mai scumpe pachete vandute in iulie in Creta se numara si cele la Aldemar Royal Mare, hotel clasificat la 5*. Pretul unui sejur de 7 nopti ajunge la 1.130 euro de persoana si include cazarea in bungalow cu vedere la mare si demipensiune axata pe conceptul Spa Cuisine, dedicat oaspetilor care vor sa aiba o dieta sanatoasa in timpul sejurului. Turistii care aleg acest hotel au acces si la cele 4 baruri si in clubul de noapte din complex.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: