Companii Special

日本はここに来る – Japonia, venim!

14 dec. 2017 2 min

日本はここに来る – Japonia, venim!

Reading Time: 2 minute

Nu, nu ne-am apucat încă de japoneză, am apelat la Google Translate, dar deja ne pregătim bagajele și ținutele, pentru că la începutul anului viitor ne vom muta timp de o săptămână la Tokio, de unde vom veni cu povești pe care le veți putea citi în prima ediție a revistei Biz din anul 2018.

Zilele trecute a circulat online o știre, care s-a răspândit cu repeziciune pe rețelele de socializare, potrivit căreia o companie feroviară din Japonia și-a cerut scuze public după ce unul dintre trenuri a plecat din gară cu 20 de secunde mai devreme decât era programat. Sigur, la prima vedere, demersul poate părea o glumă, însă nu este deloc așa, mai ales că niponii nu sunt la primul astfel de “incident”. Se pare că, la final de an, Căile Ferate Japoneze au obiceiul să transmită public scuze pentru întârzierile ternurilor din timpul anului. Ultima oară când s-a întâmplat acest lucru au fost înregistrate cumulat întârzieri de 36 de secunde de-a lungul unui an. Da, ați citit bine. Ca să vă faceți o idee, în același an, în România trenurile au avut o întârziere de vreo cinci ani și câteva luni.

Secretul asiaticilor? Multă muncă, educație, un set de reguli stricte și îmbunătățire continuă. Acestea sunt doar câteva motive pentru care nu ne-a fost greu să alegem Japonia ca destinație viitoare pentru proiectul anual Biz World. În intervalul 20-26 ia­nuarie, întreaga redacție Biz se va muta la Tokio, unde vom susține interviuri și ședințe foto cu antreprenori și top manageri japonezi și români, cu personalități din domeniul culturii, politicii sau sportului.

Vom căuta povești de succes ale românilor din Țara Soarelui-Răsare, vom explora gastronomia japoneză, care înseamnă mai mult decât sushi și sos teriyaki, dar vom avea grijă să nu lipsească nici poveștile despre cultura micului stat asiatic sau despre succesul unor companii japoneze consacrate.

„Ca să nu mai rămână repetent și anul acesta” la economie, infrastructură, educație, sănătate sau turism, vom căuta de asemenea răspunsuri și la întrebări despre cum poate statul român să se inspire de la modelul japonez. De la cultură la tehnologie, de la automotive la resurse umane, de la lux la divertisment, vom veni cu tolba plină de povești ce vă vor fascina și pe care le veți putea citi în prima ediție de anul viitor a revistei Biz. Redacția Biz și-a mai mutat temporar sediul, pentru Biz World, în Bruxelles, Londra, New York și Silicon Valley, Germania, Singapore, Austria sau Franța.

Partenerii Biz Japonia sunt Philip Morris International, UniCredit Bank, Daikin, Air France – KLM, iar agenția de turism oficială a proiectului este Level Tour.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: