Stiri

7 angajați din 10 pun împlinirea profesională pe primul loc. De ce nu sunt oamenii fericiți la job

19 mai 2022 2 min

7 angajați din 10 pun împlinirea profesională pe primul loc. De ce nu sunt oamenii fericiți la job

Reading Time: 2 minute

Provocările din ultimul timp au schimbat prioritățile tuturor, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Anul 2022 a devenit din ce în ce mai mult despre lucrurile și activitățile care contează și care, dacă sunt făcute cu pasiune, provoacă schimbări în bine.

Astfel, aproape 70% dintre participanții la sondajul realizat de platforma de recrutare BestJobs au spus că simt că trăiesc mai intens atunci când sunt împliniți la job și în activitatea profesională, mai presus chiar de petrecerea timpului cu cei dragi (48%). În acest context, BestJobs lansează un manifest prin care îi îndeamnă pe oameni să nu se oprească niciodată din a căuta jobul care le aduce satisfacție și pe care să îl trăiască cu pasiune.

BestJobs Traieste ti jobul cu pasiune


Potrivit sondajului BestJobs, pe lângă împlinirea financiară, nivelul de satisfacție a angajaților la locul de muncă este influențat în foarte mare măsură de sentimentul că munca lor contează (41%), dar și de posibilitatea de dezvoltare profesională (18%).


61% dintre respondenți simt cea mai mare satisfacție atunci când primesc aprecieri pentru munca pe care o fac, 55% atunci când fac lucrurile cu pasiune și simt că fac ceea ce le place, dar și în momentele în care învață și se dezvoltă (39%). Încrederea în propriile competențe (37%), autonomia și puterea de decizie (32%), dar și impactul pe care munca îl are în societate (25%) completează lista motivelor care influențează nivelul de satisfacție.


Atunci când activitatea profesională nu le aduce satisfacție, o treime încearcă să discute cu colegii sau cu superiorii în încercarea de a schimba ceva, în timp ce alți 30% încep să caute un alt job, iar 27% preferă să se concentreze mai mult pe aspectele pozitive din viața personală, mai arată sondajul BestJobs.


„Activăm într-un domeniu care schimbă vieți. Întrucât ne petrecem cea mai mare parte dintr-o zi în cadrul activității profesionale, fiecare dintre noi a realizat, în special în perioada pandemiei, cât de important este să te bucuri cu adevărat de jobul tău, să-l trăiești cu pasiune. Astfel, găsirea locului de muncă potrivit nu este doar un curent, ci este esențială pentru o viață împlinită, mai ales că în acest moment, opțiunile sunt mai numeroase și mai diverse ca oricând. Volumul actual al ofertelor de muncă este cu peste 50% mai mare față de anul trecut, păstrând un ritm de creștere constant de la o lună la alta”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.

Printr-un manifest dedicat găsirii jobului potrivit, BestJobs îi provoacă pe oameni să reflecteze la ce înseamnă a trăi cu adevărat, a fi implicați, a nu se opri niciodată din căutat.


„Prin această nouă campanie BestJobs, încurajăm oamenii să-și trăiască jobul cu pasiune, să nu se oprească niciodată din a căuta ce e mai bine pentru ei, atât la job, cât și în viața personală. Noi le stăm mereu alături, în căutarea jobului perfect și sprijinim angajatorii pe tot parcursul procesului de recrutare”, continuă Ana Vișian.


Sondajul a fost efectuat în perioada 25 aprilie – 13 mai pe un eșantion de 837 de utilizatori de internet din România.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: