Creativitate

Personalitățile anului 2018, premiate la Gala „Valori de România” 2019

9 mai 2019 4 min

Personalitățile anului 2018, premiate la Gala „Valori de România” 2019

Reading Time: 4 minute

Personalități românești care s-au impus ca repere ale excelenței pe plan internațional în business, cultură, sport, știință și inovație au fost premiate ieri, 8 mai, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Galei Valori de România. Printre valorile premiate în cadrul evenimentului organizat de echipa Biz, s-au numărat Oana Pellea, Dumitru Prunariu și Horia Ciorcilă.

Iată lista completă a personalităților care au primit recunoaștere în această ediție a Galei Valori de România, pentru rolul lor de arhitecți ai brandului de țară în perioada 2017 și 2018 – în sport, cultură, inventică, management, antreprenoriat și viața socială:

  • Stere Gulea, regizorul onorat la Gala Gopo din acest an, cu 9 trofee, printre care și marele premiu, pentru „Moromeții 2”, o continuare a filmului său din 1987.
  • Gabriela Adameșteanu, scriitoare și publicistă, care timp de 13 ani a condus „Revista 22” și suplimentul „Bucureștiul Cultural” si a publicat mai multe romane, printre care: „Drumul egal al fiecărei zile”, „Dimineața pierdută”, „Întâlnirea” sau „Fontana di Trevi”.
  • Oana Pellea, care a primit de două ori titlul de cea mai bună actriță de teatru din România, a câștigat de două ori premiul UNITER pentru cea mai bună actriță, i-a fost acordat premiul Fundației Culturale Române pentru Carieră Internațională Remarcabilă și are în palmares numeroase premii internaționale.
  • Tiberiu Soare, dirijorul Operei Naționale din București
  • Horia Ciorcilă, Președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania, cel mai mare grup financiar din România cu peste 10.000 de angajați în 500 de unități și peste 2 milioane de operațiuni care au loc zilnic prin intermediul băncii.
  • Daniel Dines, cofondator UiPath, primul unicorn din România, companie care a primit recent o nouă rundă de investiții în valoare de 568 de milioane de dolari.
  • Silvian Cențiu, fondator Transiris. Anul trecut, a fost angajat de Departamentul de Stat American pentru a crea strategia de imagine a SUA în lume. Este antreprenor din anul 2012 de când a lansat, în București și California, propria companie care oferă servicii și tehnologii de marketing. Între timp, a deschis birouri și în Canada, Austria, Spania, și Marea Britanie.
  • Silviu Popovici, care din 2017 conduce operațiunile gigantului PepsiCo în peste 65 de țări ale lumii.
  • Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România. A dus compania Apa Nova printr-un proces complex de transformare organizațională. Pentru rezultatele înregistrate, compania a primit premiul „Best Business Transformation Project” la ediția din acest an al OPEX Week Business Transformation World, evenimentul industriei, desfășurat anual la Orlando, Florida.
  • Ingrid Cotoroș. Și-a început studiile la Institutul de Fizică de la Măgurele și are un doctorat în fizică la universitatea americană Berkeley. Între 2003 și 2013 a lucrat la o serie de proiecte pentru armata americană și, în prezent, lucrează în Statele Unite unde este VP Imaging and Audio Technology la GoPro, în Sillicon Valley.
  • Marcel Cobuz, Region Head Europe, LafargeHolcim. A condus operațiunile companiei în șase țări diferite printre care Indonezia, Irak și Maroc. S-a ocupat de procesul de preintegrare a companiei în proiectul de fuziune a doi giganți mondiali, Lafarge și Holcim, cea mai mare tranzacție din industria globală a construcțiilor din acest secol.
  • Gianina-Elena Beleagă. Dubla campioană mondială la juniori la canotaj (2012-2013), a câștigat în 2017 medalia de aur la Campionatul Mondial de Tineret de la Plovdiv (Bulgaria). Tot în 2017, a format împreună cu Ionela-Livia Lehaci cel mai tânăr echipaj la Campionatul Mondial de Seniori de la Sarasota-Bradenton (SUA), cucerind medalia de aur pentru România.
  • Echipa Invictus a României. După ce au urcat pe podium la Toronto în 2017, și la Sydney în 2018, de unde s-a întors cu medalii de aur, argint și bronz, anul viitor, membrii echipei vor participa pentru a treia oară la Jocurile Invictus, ce se vor desfășura la Haga în Olanda, alături de sportivit din alte 18 țări.
  • Bogdan Deac ocupă primul loc în lume la categoria șahiștilor sub 18 ani. A fost, în 2016, la numai 14 ani și 8 luni, cel mai tânăr mare maestru de șah din lume și cel mai tânăr mare maestru de șah român din toate timpurile.
  • Dumitru Prunariu. Singurul cosmonaut român de până acum, este membru în consiliul de administrație al Agenției Spațiale Române și membru de onoare al Academiei Române și conduce Comisia de Astronautică a Academiei. Participă activ la reprezentarea României la Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic si a fost ales președinte al comitetului în perioada 2010-2012. În prezent este vicepreședinte al grupului de lucru care elaborează Agenda Spațială 2030.
  • Cristian Bodnar, câștigător al Premiului Nobel Junior pentru Informatică în 2018.
  • Cleo Căbuz. Aeroportul Heathrow din Londra, muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg sau Burj Khalifa din Dubai sunt obiective securizate împotriva incendiilor de echipe conduse de ea. Cu un doctorat la Politehnica din București și altul în Japonia, s-a implicat și în punerea la punct de laboratoare dedicate dezvoltării de tehnologii Internet of Things în mai multe centre universitare din România.

„Ne-am propus să premiem anual oamenii care ne fac să fim mândri că suntem români și, spre bucuria noastră, la fiecare nouă ediție găsim noi și noi valori ale României care strălucesc la nivel internațional. Prin Gala Valori de România, ne-am asumat misiunea de a promova aceste personalități și de a le onora activitatea așa cum merită.”, a spus Marta Ușurelu, Owner & Publisher, Revista Biz.

Designul trofeului Galei Valori de România a fost creat de artistul Albert Sofian, inspirat din Cocoșul lui Brâncuși, un exemplu de ascensiune și ambiție românească. Iar realizarea trofeelor s-a realizat cu ajutorul artistului plastic Ovidiu Toader.

Momentul artistic a fost susținut de Zoli Toth, promotorul muzicii de percuție neconvenționale din România, iar amfitrionul evenimentului, Alex Grecu.

Gala Valori de România 2019 a fost realizată de Biz, alături de Banca Transilvania, Chivas, Penny Market, Knight Frank, Albalact, Nespresso, Angeline Cake Boutique și Amelie Photobooth.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: