Constantin Pavel, Pavcon: Antrenor de SF

Constantin Pavel, Pavcon: Antrenor de SF

Reading Time: 10 minute

Autor, traducător și editor de literatură SF, Constantin Pavel este și unul dintre ”pionierii” publicisticii în domeniul dezvoltării personale, considerând că un antreprenor fără dezvoltare personală nu își va întregi decât foarte greu propria personalitate.

Parafrazând o celebră anchetă (jurnalistică) din interbelic, de ce mai… publicați cărți?

Pentru că, pur și simplu, încă mai cred în ele și în rostul lor pe lume. Pentru că încă mai există copii care se îndrăgostesc de cărți. Pentru că niciun alt suport de transfer de informație nu este mai eficient pentru creier, în procesul învățării, decât cartea. Și-apoi, sunt o ființă umană formată de cărți – și dacă ele au investit atât de mult în mine când eram mic, dacă mi-au dăruit atât de multe în viață, am simțit nevoia să le dau și eu ceva valoros înapoi: un loc special, de-a dreptul magic, unde cărțile sunt ajutate să vină pe lume, o editură!

În plus, cartea este un produs încă cerut de aproximativ un sfert dintre conaționalii noștri și acolo unde există cerere este firesc să existe și o piață care generează vânzări. Iar când pasiunea de a scrie și a produce cărți întâlnește pasiunea pentru afaceri, o editură devine profitabilă.

Cum v-ați atașat de lumea SF?

Ficțiunea științifică – genul care îmbină ideile din știință și tehnologie cu literatura –, a devenit posibilă pe la mijlocul secolului al XIX-lea, odată ce s-au pus bazele transformării descoperirilor științifice în obiecte și mașinării benefice omului. Când forța aburului a ușurat munca oamenilor, iar curentul electric a prins a lumina nopțile orașelor, scriitorii au început și ei să se întrebe: ”Ce-ar fi dacă…?” ”Și cum ar evolua astfel de invenții?” Unul dintre acești scriitori a fost celebrul Jules Verne, ale cărui romane științifico-fantastice mi-au fascinat copilăria. Apoi, în adolescență, am descoperit Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPȘF), editată de revista Știință și Tehnică. Și lumea aceasta a visătorilor cu rădăcini în știință m-a prins atât de tare, încât la vârsta de 23 de ani am ajuns să lucrez eu însumi în redacția revistei Știință și Tehnică și, mai mult decât atât, să fac eu însumi parte din senzaționala echipă de profesioniști de la revista CPȘF-Anticipația!

Evident, citind SF, am început să scriu SF. Aveam doar 13 ani când am așternut pe filele unui caiet studențesc (A4) dictando o nuvelă inspirată de romanele și serialele care se dădeau pe atunci la televizor: ”Pierduți în spațiu”. Mai am chiar și acum acel caiet și deși mi-am propus să rescriu acea nuvelă și să o public, nu i-a venit niciodată rândul… Dar poate că acum, fiindcă mi-ați amintit de ea, mă voi reîntoarce la acea navă spațială și la Aventurile Căpitanului – care, bineînțeles, poartă numele colegului meu de bancă din liceu – Valer.

Și-apoi, lumea aceasta a literaturii scrise de visători educați din punct de vedere tehnico-științific este atât de plină de provocări intelectuale, încât este o plăcere să te afli în mijlocul acestor oameni. Scriitorii, criticii și mai ales cititorii de literatură science-fiction sunt, pur și simplu, altfel; deși se spune că sunt cu capul în nori, că sunt detașați de realitatea concretului, picioarele lor sunt adânc înfipte în pământul prezentului, a legilor sale imuabile, pe care se bazează tot ceea ce există, se observă și putem atinge. Ideile și dezbaterile incitante care au loc pe marginea lor conduc, invariabil, la progres, duc societatea înainte, nasc ceea ce se cheamă evoluție. Și tocmai de aceea cred cu tărie că fără literatura SF, cercetătorii – majoritatea dintre ei fani SF! – ar fi mai puțin prolifici și inventivi în munca lor inovatoare.

Ce vă atrage mai mult (în literatură): utopia sau distopia?

Am crescut cu așa-zise utopii. Societatea „multilateral dezvoltată” visa să făurească o lume în care ”oamenii muncii și intelectualii”, mână-n mână, aveau să cucerească munții, oceanele, întinderile glaciare de la polii planetei Pământ, apoi să plece în spațiu, către Lună, Marte și către întreg Sistemul Solar, creând o ”societate perfectă”.

Asta citeam în CPȘF și în cărțile SF ale autorilor ruși sau din lagărul socialist, traduse cu duiumul în anii comunismului. Încetul cu încetul, însă, pe măsură ce am mai crescut, am început să am acces, prin anii ’80, la scrierile autorilor de limbă engleză și am constatat la aceștia că nu erau atât de exaltați ca trăitorii de după cortina de fier, ideile lor cu privire la viitor fiind mult mai ancorate în legile științei. Ba chiar, unii dintre ei au început să tragă semnale de alarmă potrivit cărora descoperirile științifice neinfuzate de morală și spiritualitate riscau să degenereze în adevărate catastrofe pentru omenire. Și așa am luat contact cu distopiile, care au răscolit ceva în mine.

Așa că, vreme de vreun deceniu am tot citit distopii, am văzut filme distopice, m-am lăsat atras de energia sumbră a acestora, de lipsa de speranță și de credință în viitor, în omul bun. Și asta, în cele din urmă, nu mi-a plăcut, căci sunt din fire o persoană pozitivă, cu încredere în viitor și în forța noastră de a ni-l face din ce în ce mai frumos.

Seria de cărți din Colecția Science-Fiction, pe care am înființat-o cu aproape 10 ani în urmă și care numără acum aproape 200 de titluri, abordează cu precădere un viitor pozitiv, deși unele dintre ele pleacă de la premise negative. Dar, ca și în viață, Binele învinge întotdeauna, dacă dăm dovadă de perseverență și entuziasm!

Cine mai citește azi SF? Făcând o comparație cu profilul unor cititori de SF din anii ’70 – ’80 (din România acelei perioade), cum ar arăta acum profilul unui astfel de cititor?

Potrivit datelor editurii, vindem SF cu precădere către cititorii cu vârste cuprinse între 25 și 70 de ani, majoritatea bărbați, cu nivel de educație ridicat. N-aș vrea să sune ciudată afirmația mea, însă este purul adevăr: cititorii de SF sunt mai pregătiți din punct de vedere științific, chiar dacă vorbim aici doar despre cultura generală în domeniu. Ca să înțelegi SF-ul îți trebuie o bază de cunoaștere științifică pluridisciplinară, cu rădăcini în mai toate materiile făcute la liceu și facultate: matematică, fizică, chimie, biologie, anatomie, psihologie ș.a.m.d. Iar ca să scrii SF, oh, înainte vreme chiar erai nevoit să citești câteva tomuri despre domeniul pe care aveai de gând să îl abordezi în lucrarea ta și să te consulți cu specialiști din acel domeniu, pentru a nu face o gafă impardonabilă din punct de vedere științific.

Îmbucurător este faptul că, odată cu apariția revistei CSF EARTH, pe care o edităm de șase ani, elevii și studenții se arată din ce în ce mai interesați de acest domeniu. Și a ajutat aici și campania pe care o derulăm, ”Abonează o clasă!”, în care antreprenori și oameni de bine dăruiesc un abonament pe un an la revistă, iar noi o distribuim dirigintelui unei clase de elevi; aceștia citesc pe rând publicația CSF EARTH și apoi dezbat, adesea foarte aprins, ideile descoperite în textele care le plac. În felul acesta sperăm să formăm, în timp, noi generații de pasionați de literatură SF, din care să răsară alți scriitori, oameni de știință și cititori de SF.

Trebuie să menționez, totuși, că ceea ce este cunoscut îndeobște ca SF se împarte în mai multe subgenuri, fiecare cu fanii lor: ficțiune, fantasy, heroic-fantasy, horror, dark fantasy, space-opera etc. Iar pentru a ajunge la ei și a-i încadra cum trebuie, pentru a le oferi țintit ceea ce apreciază, dar și pentru a face cross-selling, este nevoie să îi cunoaștem cât mai bine.

Cum ar arăta un TOP 5 (personal) al unor titluri SF semnate de autori români?

Aici este simplu. Ne uităm la ce s-a vândut cel mai bine și la lucrările cu cele mai multe reviewuri. Iar lista ar arăta așa:

1. Cetiți-le noaptea! – Ion Minulescu
2. Marginea curcubeului – de Aurel Cărășel
3. Cerul de dincolo de Sirius B – de Cristian Cârstoiu și Aurel Cărășel
4. Pe șapse iulnie în Austrialia – de Ovidiu Vitan
5. Scornituri spăimântătoare – de Cătălin Pavel

Într-o povestire din revista CSF, ce decizii (utopice) ați lua pentru a susține piața de carte din România, editurile și… bibliotecile?

Cultura a avut, are și va avea întotdeauna nevoie de susținere, căci a educa un om este greu, foarte greu. Societățile dezvoltate din punct de vedere economic au înțeles de multă vreme acest lucru și tocmai de aceea guvernele lor și marii antreprenori se implică în ajutorarea creatorilor de frumos.

Într-o carte scrisă cu mai bine de o sută de ani în urmă, pe care am tradus-o și publicat-o și noi – ”Un mesaj pentru Garcia”, de Elbert Hubbard – am citit o poveste care m-a impresionat. Cartea a făcut o atât de mare impresie în epocă, încât s-a vândut în milioane de exemplare. Cine a finanțat aceste tiraje? Întreprinzătorii. Mesajul volumului  – ”Dacă lucrezi pentru un om, în numele Cerului, atunci chiar lucreză pentru el, fără să îți spună mereu ce să faci!” – a avut un așa de mare impact în epocă, încât antreprenorii comandau mii de exemplare, pe care le dăruiau angajaților lor, îndemnându-i să îl citească.

Acum, în România, producerea unei cărți costă cam cât o cafea bună la Starbucks. Și sunt convins că dacă antreprenorii le-ar cumpăra angajaților lor câte o carte pe lună, îndemnându-i să o citească și să discute despre ea împreună, multe s-ar schimba în structura organizațională într-un an, doi și cu siguranță atmosfera din colectiv ar deveni una excelentă. Căci oamenii care citesc, gândesc. Cititul face rotițele creierului să se miște și funcționează aidoma celui mai bun ulei de motor. Iar cu un colectiv de oameni care gândesc și își exprimă liber gândurile, o companie poate excela dincolo de orice previziuni!Apoi mi-aș îndrepta atenția către părinți. O carte costă cât un hamburger sau o pizza. Ești părinte, investește în cărțile copilului tău, încă de când este mic. Fiindcă aceasta chiar este cea mai bună investiție pe care o poți face în copilul tău. Iar plusul cel mai mare este că e mult mai ieftin să cumperi o carte, două, decât să dai mai apoi o grămadă de bani pe meditații. Un copil care citește, crește nu doar trupește!

Aici este vorba despre o re-conștientizare a valorii uriașe a cărții în viața oamenilor, în viața unui popor. Dacă vrem cetățeni care să voteze ce este potrivit pentru ei și pentru țară, nu să se lase manipulați și să pună ștampila pe te miri cine, este nevoie să îi inundăm pur și simplu cu cărți. Să vorbim permanent despre cărți, să dăm exemple de oameni împliniți care citesc, să le arătăm câtă fericire și bucurie se află în cărți. Cărți, cărți, cărți! În traducere liberă: bine, fericire, prosperitate!

Alături de zona de SF, publicați (și chiar scrieți) cărți de ”dezvoltare personală”. Este doar un subiect la modă, exploatat în diverse forme sau la mijloc sunt niște resurse și probleme mai complexe ale naturii umane?

Domeniul SF, ca nișă editorială, l-am abordat abia acum un deceniu, însă când am înființat editura, în 2002, ne-am axat numai pe dezvoltare personală. În acel moment, acest nou domeniu de educație complementară abia se născuse, așa că în 2003 am scos pe piață cea dintâi revistă motivațională și de dezvoltare personală din România, ”Profesor de… Fericire”. Apoi am fost printre primii care au editat audiobook-uri de dezvoltare personală, leadership și business. După care au urmat cărțile din Colecția Titanii Dezvoltării Personale, oferind cu precădere antreprenorilor români scrierile apărute cu un veac în urmă și care stau la baza gândirii și formării mentalității de învingător în viață și în afaceri.

Am aplicat eu însumi, în propriile afaceri, multe învățăminte aflate din cărțile de dezvoltare personală. Și deși au fost unele perioade foarte grele în antreprenoriatul din România, având cunoașterea dobândită din astfel de lucrări, am putut trece cu mai mare ușurință peste ele. Am mulți prieteni și colegi din presă care și-au încercat norocul cu câte o afacere și au fost nevoiți, după doar câțiva ani, să revină la locul de muncă din redacții; și s-au arătat foarte surprinși că eu am rezistat și am crescut. Însă majoritatea dintre ei s-au bazat doar pe cunoașterea dobândită în facultate, pe educația clasică, iar aceasta, din păcate, cel puțin în România, nu se face în școală. Nu avem o școală care să scoată antreprenori.

Așa că, self-help-ul nu-i o modă. N-a fost niciodată. Este pur și simplu o formă mult mai accesibilă prin care sunt explicate concepte, principii, legi și mecanisme care se predau în facultăți economice, politehnice, de medicină și psihiatrie, informații care în manualele și tratatele de gen sunt abordate cu un limbaj specific domeniului respectiv, de cele mai multe ori impenetrabil de către novici. Eu însumi sunt un exemplu viu al influenței dezoltării personale asupra ființei și personalității mele, ca om, ca scriitor, ca trainer și antreprenor. Am citit aproape o mie de cărți din domeniu, am ascultat mii de audiobook-uri și am participat la peste o sută de cursuri și seminare, la care am învățat enorm. Dezvoltarea personală nu formează doar abilități și aptitudini, ci mai ales atitudine. Și de-a lungul a mai bine de două decenii și jumătate de când activez pe această piață, am ajuns la concluzia că un antreprenor fără dezvoltare personală nu își va întregi decât foarte greu propria personalitate, pentru a ține în echilibru partea de afacere cu cea de familie și cu ființa spirituală din el.

Care mai este impactul benzilor desenate pe piața din România? Există o rețetă de succes în acest domeniu, pentru publicul românesc?

Am abordat și această piață, din punct de vedere editorial, prin intermediul celui mai cunoscut istoric român al fenomenului Benzii Desenate (BD), la nivel european, dl. Dodo Niță. Și nu mi-a părut rău că am investit în publicarea de albume de BD, căci impactul acestora asupra tinerilor este mult superior celui avut de cartea tipărită. Copiii și adolescenții de acum sunt influențați de fenomenul japonez numit Manga, de jocurile Pokemon și de mulțimea de canale de desene animate din grila de programe de la TV. Așa că preferă acest tip de entertainment vizual, colorat, mai facil și mai puternic emoțional.

O rețetă de succes? Ca în orice domeniu: să scoți ce place publicului, în momentul potrivit, la prețul potrivit și să te diferențiezi cumva de competitorii de pe piață. Să ai apoi grijă de clienții tăi și să le formezi propriul trib, cuibul în care să revină constant, pur și simplu pentru că se simt bine acolo și se regăsesc pe ei înșiși ca parte a unui mediu cu semnificație.

Vă e teamă de Inteligența Artificială? Poate ”scăpa din laborator”, asemenea unui virus? 

Nu mi-e teamă de AI. Nu mi-e teamă de roboți. Nu mi-e teamă de viitor, căci eu l-am citit, l-am scris și l-am trăit în mintea și sufletul meu înainte ca el să devină realitate! Noi, la Pavcon, avem chiar și un slogan prin care invităm cititorii să ne cunoască: ”Citește viitorul în timp ce este scris!”

În afacere, am adoptat uneltele care au la bază AI cu ani de zile în urmă, ne folosim din plin de automatizări și inteligență artificială, pregătim chiar o carte pe acest subiect – ”Călăuza Viitorului” –, care va apărea în imprintul Self-Coach, sub semnătura trainerului italian Bruno Medicina, așa că, punctul meu de vedere despre acest subiect este următorul: Cine nu va învăța să folosească IA-urile, se va autoexclude de pe piață.

E ca atunci când au apărut fax-urile, apoi internetul, apoi telefoanele mobile, după care smartphone-urile. Încearcă să faci ceva astăzi fără aceste unelte. Încearcă să faci afaceri fără ele vreme de o lună. Așa că, ori înveți să lucrezi cu ele și să te familiarizezi cu ideea că sunt doar o unealtă, ori te vei stinge încetul cu încetul, într-un faliment inevitabil…

IA este un punct-pivot în evoluția societății umane. Este intersecția la care se găsește omenirea: adoptă IA și o face o unealtă prietenoasă? Merge spre viitor. Nu o adoptă și se ferește de ea? O vor adopta (cum am văzut deja) indivizii și organizațiile/țările rele, ceea ce va conduce omenirea spre trecut, spre involuție, spre o distopie pe care nici în cele mai negre cărți de SF nu am vrea să o citim…

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 392 (15 aprilie – 15 mai 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.