Danone România: Parteneriat pentru performanță
Reading Time: 3 minuteDanone face echipă cu Carlos Alcaraz pentru a comunica beneficiile consumului de proteine, pentru a promova brandul YoPRO pe piața locală și pentru a inspira consumatorii să facă alegeri mai echilibrate în fiecare zi.
Săptămâna Mondială a Sportului urma să ne prindă, ca pe cei mai mulți angajați din România, cu ochii ațintiți în monitoare și cu cafeaua în mână. Însă Danone ne-a scos, la propriu, din birou și din zona de confort și ne-a provocat să lăsăm laptopurile deoparte pentru câteva ore și să redescoperim ce înseamnă energia mișcării și bucuria sportului în echipă.
Pentru câteva ore, echipa Biz a schimbat biroul cu terenul de joc, unde am descoperit unul dintre cele mai dinamice sporturi, chiar pe terenurile de la Lia Manoliu: padbol. Aliatul nostru în toată această experiență a fost YoPRO, iaurtul cu proteine care completează simplu și echilibrat un stil de viață activ. Într-o lume în care ne grăbim să bifăm obiective profesionale, dar uităm să avem grijă de noi, brandul YoPRO ne-a amintit că echilibrul înseamnă corp și minte sănătoase și că proteinele nu sunt doar pentru sportivi, ci pentru oricine vrea să se simtă bine, să se bucure de mai multă rezistență și să ducă fiecare zi cu forță și claritate.
„Produsul nostru se diferențiază de majoritatea produselor din piață prin faptul că nu are zahăr adăugat. În plus, avem o variantă îmbunătățită a formulei, cu magneziu și vitamina B6, iar această «fortificare» nu este disponibilă și în alte produse”
Lavinia Stanciu, Head of Functional Brands Central Eastern Europe al Danone.
YoPRO este mai mult decât un brand de produse bogate în proteine, este un manifest pentru mișcare, echilibru și energie autentică. Cu toate că YoPRO susține un stil de viață activ, nu este un brand doar pentru sportivi, ci unul care vorbește despre forța interioară și prorpriul ritm, indiferent de nivelul de performanță. YoPRO are un parteneriat cu Carlos Alcaraz, unul dintre cei mai talentați sportivi ai lumii, iar această asociere nu este deloc una întâmplătoare, tenismenul spaniol reprezentând exact valorile care definesc spiritul YoPRO: energie, perseverență, disciplină și bucuria de a face mișcare. Ca și Alcaraz, brandul Danone crede că adevărata performanță nu se naște doar din antrenemante, ci și din echilibru și nutriție corectă, din puterea de a-ți asculta corpul.

„Ne dorim să aducem parteneriatul global cu Carlos Alcaraz și în România. De luna aceasta, am început să comunicăm acest parteneriat și în România. Am început partea de online, cea de outdoor și in-store și ne dorim să explorăm și mai mult aceste oportunități inclusiv anul viitor pentru că este un parteneriat care se va desfășura pe tot parcursul anului 2026”
Lavinia Stanciu, Head of Functional Brands Central Eastern Europe al Danone.
Cu produse bogate în proteine de înaltă calitate, fără zahăr și potrivit în orice moment al zilei, YoPRO este aliatul celor care își doresc o dietă echilibrată, fie că sunt sportivi de performanță, fie că doar aleargă dimineața după metrou.
Danone a realizat de curând un studiu privind comportamentele alimentare ale românilor, care a demonstrat că deși carnea și lactatele rămân pilonii principali ai dietei, nivelul de informare cu privire la rolul proteinelor în alimentația zilnică rămâne scăzut.
Potrivit studiului, 95% dintre români consumă săptămânal carne, nouă din zece includ lactate în diete, iar aproape jumătate au ales produse pe bază de plante în ultima lună. Tot studiul realizat de Danone arată că produsele pe bază de plante se află pe un trend ascendent, deși rămân totuși produse de nișă. Aproximativ jumătate dintre români au consumat proteine vegetale în ultima lună, în special brânză vegetală și băuturi pe bază de plante, fiecare cu o incidență de aproximativ 20%.

Doar o treime dintre români știu că aportul zilnic de proteine este esențial și numai șase procente monitorizează activ consumul. Pentru majoritatea, proteinele sunt asociate cu ideea generală de sănătate și echilbru, fără o înțelegere aprofundată
a beneficiilor nutriționale.
„Deși proteinele sunt esențiale pentru sănătatea musculară, imunitate și regenerarea țesuturilor, doar o treime dintre români sunt conștienți de necesitatea unui aport zilnic, iar doar 6% îl monitorizează activ. Există o nevoie clară de educație nutrițională. În alimentația noastră, proteinele – macronutrient – ocupă un loc preferențial, fiind valoroase pentru rolul structural, de cărămizi ai mușchilor, rol de transport, funcțional, implicare în imunitate, coagulare, contracția musculară”
Anca Hâncu, doctor și președintele Asociației Medicale de Prevenție prin Stil de Viață Sănătos.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 399 (15 octombrie – 15 noiembrie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


