Finanțe Stiri

În numele cui vorbește Vâlcov?

11 feb. 2019 3 min

În numele cui vorbește Vâlcov?

Reading Time: 3 minute

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a făcut, la conferința de prezetare a Raportului asupra inflației, mai multe declaraţii în ceea ce priveşte afirmaţiile făcute de Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă.

„Aderarea României la zona euro n-are nimic de-a face cu declaraţiile lui Vâlcov”, a declarat Mugur Isărescu.

Guvernatorul a declarat că Darius Vâlcov nu vorbeşte în numele BNR şi nu există niciun ”damf de Vâlcov” în raportul de fundamentare a trecerii la euro.

„În mod public declar, domnul consilier al primului ministru, Vâlcov, nu vorbeşte în numele Băncii Naţionale, nu poate vorbi în numele Băncii Naţionale şi deci solicit şi agenţiilor de presă străine să aibă în vedere această declaraţie. Dânsul, sincer să vă spun, nici nu ştiu în numele cui vorbeşte. Şi am să vă spun de ce sunt convins de aceasta. Eu am semnat în cursul acestei dimineţi declaraţia, sau proiectul declaraţiei, privind drumul de parcurs pentru ţara noastră, pentru România, spre Zona Euro, aderarea la Zona Euro. Declaraţia care este semnată şi va fi semnată şi de premierul României, de preşedintele Academiei, în calitatea dânşilor de copreşedinţi, de vicepremierul României şi guvernatorul Băncii Naţionale, în calitate de co-vicepreşedinţi se bazează pe două lucrări fundamentale. Unul se numeşte Raportul de fundamentare pentru planul de trecere la euro, ca să simplific pentru că denumirea e mai lungă, altul este chiar planul. Personal am ajuns acolo nu neapărat pentru că m-am vârât eu în această echipă, ci pentru că am fost numit printr-o ordonanţă, spun corectă, de data asta, a Guvernului, în vara anului trecut”, a declarat guvernatorul.

„În mod public declar, domnul consilier al primului ministru, Vâlcov, nu vorbeşte în numele Băncii Naţionale, nu poate vorbi în numele Băncii Naţionale şi deci solicit şi agenţiilor de presă străine să aibă în vedere această declaraţie. Dânsul, sincer să vă spun, nici nu ştiu în numele cui vorbeşte.”

Mugur Isărescu a spus că l-a rugat pe economistul şef al BNR, Valentin Lazea, să caute 10 confuzii promovate de Darius Vâlcov şi să facă răspunsuri scurte. „Tot legat de aceste declaraţii ale dânsului l-am rugat pe domnul Valentin Lazea să caute vreo 10 confuzii care au apărut, au fost promovate mai ales de domnul consilier al primului ministru şi să facă nişte răspunsuri scurte. Poate le citeşte. Rapoartele în mod clar nu le citeşte. Nu a citit niciunul. Garantez după cum vorbeşte. N-a citit un raport al Băncii Naţionale. Probabil că unii au citit cel puţin un titlu. El nu a citit nimic. În schimb, tot comentează politica monetară”, a mai spus Isărescu.

Referitor la propunerea lui Darius Vâlcov legată de un Consiliu Monetar, guvernatorul a explicat că un astfel de consiliu care să mențină un curs fix se introduce după o criză.

„În afară de corelaţia politicii monetare cu deficitele de cont curent, a mai apărut o confuzie gravă, pusă, bănuiesc tot de dânsul, pe site-ul partidului de guvernământ, în perioada în care cursul era sub presiune: ni s-a indicat să luăm exemplul Bulgariei – de ce nu avem cursul fix ca în Bulgaria. Câţiva i-au răspuns, nu cred că a citit cineva. Din cercetarea noastră, a prins la public şi de aceea trebuie să răspund. Un Consiliu Monetar, care înseamnă, într-adevăr, curs fix faţă de euro, apare, de regulă, după o criză, dar după o criză majoră. Aşa s-a întâmplat în Bulgaria în 1996: moneda se depreciază puternic, economisirile populaţiei şi ale firmelor sunt rase, pur şi simplu – sunt confiscate prin depreciere, şi singura soluţie, pentru că inflaţia devine galopantă – se ajunge la inflaţie de trei, de patru cifre, este stabilizarea cursului, printr-o declaraţie fermă. Dar unde? Sus de tot”, a explicat Isărescu.

În primul rând, România nu avem criză, pentru a stabili un curs fix, iar, în al doilea rând, „să o produci aşa din neant nu ştiu cum s-ar face”, a adăugat guvernatorul.

Curs de 7-8 lei pentru un euro

„Să zicem că s-ar face. Un Consiliul Monetar în cazul României probabil că ar necesita un curs de 7-8 lei, pe puţin. De asta avem nevoie? Asta promovează consilierul economic al primului-ministru, când spune că trebuie să avem curs fix ca în Bulgaria? Nu cred că cine a publicat pe site-ul partidului de guvernământ a discutat cu premierul României sau cu vicepremierul României (…) Mai este ceva, Consiliul Monetar colapsează imediat dacă ţara nu se poate autodisciplina şi să aibă nu deficite, ci surplusuri monetare”, a subliniat Isărescu.

Bulgaria a avut anul trecut un cont curent de 6,5% şi un excedent bugetar de 1,1%, în timp ce România a avut un deficit bugetar de aproape 2,9%.

„Ce înseamnă dacă România ar avea surplus bugetar? Cam 4% din PIB. Asta înseamnă, ca să dau o cifră, ştim cu cât s-au umflat salariile bugetarilor plus numărul mai mare de bugetari înseamnă mai rău decât în anul de graţie al preşedintelui Băsescu: reducerea cu 3% a cheltuielilor bugetare. I-a spus domnul Vâlcov acest lucru premierului României sau ministrului de Finanţe, când ne-a sugerat să avem curs fix ca un Bulgaria, să avem Consiliu Monetar? Ce face aruncăm cu vorbele aiurea, ca să creăm confuzie? Cu cine a discutat, când a pus pe site îndemnul: Banca Naţională să ţină cursul fix ca în Bulgaria? Chiar atât de prost informat este dânsul şi nu ştie despre ce este vorba?”, a explicat Isărescu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: