Management

Managementul crizei vârstei de mijloc

29 mart. 2019 4 min

Managementul crizei vârstei de mijloc

Reading Time: 4 minute

Ce este de fapt criza vârstei de mijloc, pe cine lovește și care sunt efectele pe care le poate avea pe plan profesional? Și cum poate fi ea transformată într-o oportunitate, nu doar de carieră, ci și pentru o viață împlinită?

Demisia din jobul care te încorsetează, poate o mașină scumpă și neapărat încercarea de a regăsi entuziasmul tinereții prin diverse metode – cam aces­tea par să fie ingredientele crizei vârstei de mijloc prezentate în filme sau cărți. Care este, însă, realitatea? Psihologul Carl Jung descrie criza vârstei de mij­loc ca pe o etapă normală a maturizării adulților, iar o serie de studii realizate la nivel internațional arată că doar sub 25% din populația lumii prezintă semne asociate acestui concept. Și mai puțin de zece procente dintre aceștia o traversează cu dramatismul specific cuvântului “criză”. Un alt mit este că doar bărbații trec prin . Experții au ajuns la concluzia că atât bărbații cât și femeile ajung, în egală măsură, la manifestările crizei vârstei de mij­loc undeva în intervalul 37-45 de ani (și puțin peste).

Criza varstei de 40 de ani la barbati

dreamstime xl 72740892

Principalii vizați de această criză sunt în general oamenii educați, cu venituri medii sau peste medie, care se identifică excesiv cu profesia, traversează situații solicitante sau au insatisfacții repetate. În cazul bărbaților, aceasta poate dura între 3 și 10 ani, în timp ce femeile ar putea experimenta criza între 2 și 5 ani. Deși stările de suferință sunt declanșate de factori asemănători ce țin de mentalitate și de calitatea gândurilor, la bărbat se pare că intervin mai des gânduri stresante legate de job, frica de a nu fi respins și dorința de li­bertate, iar la femeie, preponderent cele legate de relație, insecuritate și frica de singurătate.

“Raportarea la profesie sau la nivel financiar a fost mai degrabă percepută ca specifică bărbaților în societatea tradițională”, spune Diana Onilă, psiholog consultant și Senior Trainer la firma de training iDLear­ning. “În prezent, din ce în ce mai multe femei se raportează identic la carieră și venituri salariale. Astfel, sub influența sentimentului încorsetării într-o profesie și al insatisfacției pe multiple planuri de viață, atât bărbații, cât și femeile pot lua decizii precipitate în direcția schimbării serviciului, locuinței sau partenerului. Dezechilibrele în planul profesional pot fi experimentate deopotrivă de bărbați și femei: fie în forma deficitului (lipsa de interes pentru activitatea profesională, indecizii sau decizii pripite), fie în cea a excesului (muncă de dimineața până seara – ca refugiu și evitare a întâlnirii cu gânduri stresante, emoții dureroase, dorințe nepermise)”, adaugă Diana Onilă.

Dacă simțiți că deveniți mai sensibil, mai irascibil, simțiți frecvent stări de neliniște, panică, anxietate sau chiar depresie, lipsa concentrării, nu mai dați randamentul pe care îl aveați înainte la muncă, uitați lucruri, v-ați plictisit de propria profesie, inclusiv de hobby‑uri și aveți sentimentul că viața în ge­neral a devenit o rutină, sunt șanse să experimentați criza vârstei de mijloc.

Când criza devine oportunitate

Criza vârstei de mijloc este, în primul rând, o criză de identitate caracterizată printr-o perioadă de căutări și redefiniri. Poate debuta în momentul în care copiii ajung la majorat și pleacă de acasă sau într-un moment când pe plan profesional oamenii fac tranziția către poziții de management mai înalte și trebuie să reconsidere tot ce știau sau au făcut până atunci, sau de la poziții de specialiști la lucrul cu oamenii. De asemenea, poate fi o perioadă dominată de nevoia unei pauze, resimțind uzura și oboseala unor ani în care au muncit fără oprire, iar atunci când găsesc timpul să se oprească și încep să se gândească, descoperă fie că nu sunt mulțumiți, fie că își doresc un alt drum în viață.

Potrivit lui Sorin Faur, psiholog și fondator al agenției de recrutare Academia de HR, modul în care această “criză” se manifestă depinde de foarte mulți factori, inclusiv în plan profesional, în contextul unei tranziții de la o perioadă în general marcată de viteză și ascensiune la o perioadă cu mai mult calm și maturitate.

“Pentru unii este momentul unui nou început. Pur și simplu renunță la ce au făcut până în acel moment, își dau demisia și după o perioadă de așezare încep ceva cu forțe proaspete. Poate fi ceva ce și-au dorit dintotdeauna, poate fi ceva pentru care abia acum au resursele
financiare sau maturitatea să se apuce”, spune Sorin Faur.

Sunt tot mai multe povești de succes ale unor oameni curajoși care au început să viseze cu adevărat abia după 45 de ani și au renunțat poate la o poziție de ma­nagement într-o companie multinațională ca să gătească în propriul restaurant, ori au renunțat la o carieră de avocat pentru a face muzică, sau își urmează visul din copilărie, acela de a deveni pilot și tocmai ce s-au apucat de cursuri de pilotaj. Ca orice criză, și aceasta poate fi o oportunitate, mulți considerând că au renăscut după ce au depășit această perioadă. Secretul lor? Nu le-a fost teamă de confruntarea cu sinele și au găsit curajul de a lua decizii corecte în relație cu adevăratul fel de a fi, cu pasiunile și visele propriii. Pentru că ce i-a adus până aici nu îi duce neapărat mai departe, unii au renunțat la visele lor pentru că nu au avut de ales, poate s-au înscris la o facultate sau au mers pe un drum profesional la îndemnul părinților, în altă perioadă istorică, și au știut de la început, dar au rezistat pentru că erau la început. Indiferent de motiv, ideea este că au o șansă de a-și redefini viața așa cum vor să se simtă împliniți. De ce vor avea nevoie? De curajul de a spune “nu”, de curajul de a începe ceva nou, de sinceritate față de sine, atitudine și valori.

“Ca hrană pentru suflet mulți des­coperă tot felul de pasiuni, merg cu bicicleta, aleargă, se apucă de grădinărit, de gătit, pentru că într-un fel ai nevoie de un fel de confirmare că încă mai poți să faci lucruri care contează pentru tine”, spune Marius Decuseară-Brandenburg, Partner și Head of Sales Practice la Trend Consult, un jucător important pe piața de training și consultanță în ma­nagement. “După aceea vine întrebarea: cum ar fi ca din lucrurile acestea care îmi fac atâta plăcere să îmi pornesc un second curve? Dacă ar fi să reiau totul de la capăt ca acum 20 de ani, ce mi-aș dori să fac? Acum, teoretic, resursele mele, experiența mea sunt mult mai mari ca în urmă cu 20 de ani. Atunci poate aveam naivitatea, energia, încrederea și entuziasmul. Nu aș putea să le am și acum și peste ele să adaug ce am construit în acești 20 de ani? Și atunci, din punct de vedere profesional, oamenii fac schimbări în carieră. Vei continua să crești pe ceea ce ești sau faci o schimbare de carieră?”, adaugă Marius Decuseară-Brandenburg.

Foto: Dreamstime

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: