Analize

Romania. Tara fara brand de tara

4 oct. 2011 4 min

Romania. Tara fara brand de tara

Reading Time: 4 minute

Cat de important este brandingul intern pentru romania, sau cum miopia la toate nivelurile ne impiedica sa vedem si sa construim viitorul.

Cand vine vorba de un brand, nu va mai concentrati pe logo, reclame superbe si site-uri senzationale. Adevarul se afla intr-o proportie mult mai importanta in experienta de brand, iar pentru un brand de servicii, cum ar trebui sa fie o tara, totul se reduce la oamenii din acea tara, la ce fac acestia si la felul in care actiunile lor, bune sau rele, au impact in formarea unei imagini, opinii, idei despre acea tara. De aceea, intrebata de la ce ar porni constructia unui brand de tara pentru Romania, Aneta Bogdan a raspuns direct si raspicat: “De la politicieni! Orice lucrare facuta profesionist in brandingul de tara va fi amenintata de lipsa de viziune, de agendele ascunse si de capabilitatile limitate profesionale, aspirationale si umane ale clasei politice romane”.

Dar, cum acesta ar putea fi un proces de durata, constructia brandului de tara sta acum eminamente pe umerii marilor branduri comerciale autohtone si ai brandurilor personale, de la studenti la artisti, de la angajati in IT in Silicon Valley la agricultori harnici in Spania. Fiindca brandul de tara evolueaza continuu, chiar si cand nu se difuzeaza clipuri pe CNN sau Eurosport. Cand noul Bitdefender a fost lansat, valul de comentarii globale pozitive a ridicat nu numai clientul Bitdefender si consultantul Brandient, dar implicit si Romania, industria autohtona de IT. “Faptul ca ei scriu pe ambalajul global ca este un produs „Designed by Bitdefender in Romania”, asa cum Apple scrie „Designed by Apple in California”, pozitioneaza Romania in lume mult mai credibil si mai cu impact decat gradinile noastre turistice (pe care inca astept sa le vad executate si in comunicare) sau discursurile abulice ale politicienilor romani”, arata Aneta Bogdan.

Sarcina grea care apasa pe umerii antreprenorilor este cu atat mai mare cu cat o cultura antreprenoriala puternica este greu de construit dupa 50 de ani de comunism. Managing Partner-ul de la Brandient considera ca aceasta cultura antreprenoriala trebuie sa devina politica de stat, sa fie un obiectiv major prin care sa cream prosperitate nationala. “Asta inseamna ca trebuie sa avem grija ca, prin educatie, sa insamantam acest obicei, iar apoi sa il motivam in cel mai bun fel cu putinta, sa il recunoastem si sa il aplaudam.”

MIOPIA LA ROMANI

In plin succes de imagine pentru Bitdefender, un inalt oficial roman vorbea despre acordarea de facilitati marilor multinationale din IT care activeaza la noi in tara, pentru a deschide aici laboratoare in care tinerii romani sa puna umarul la crearea de noi tehnologii. Statul parea sa uite ca exista companii mai mici, dar nationale (si cu valente globale) pe care nu doar ca le ignora, ci carora chiar le pune bete in roate prin actiuni gresite sau prin lipsa de actiune. Pe langa Bitdefender, care activeaza pe mai mult de 60 de piete, mai avem jucatori importanti, ca Siveco, integrator specializat in proiecte educationale in sectorul public, care activeaza pe circa 20 de piete, sau firmele lui Radu Georgescu, crescute in GeCAD si apoi desprinse ca entitati independente, conduse din Silicon Valley.

Aceste companii, si nu numai, au si ele nevoie de cat mai multi tineri romani capabili sa inoveze, sa schimbe lumea, si de o mai mare atentie a statului roman. “Miopia la romani, asa numim aceasta boala, nu vedem decat probleme, nu ne mai vedem intre noi, nu ii mai vedem pe cei care pot cu adevarat sa schimbe ceva. Exista oameni valorosi, companii valoroase, produse exceptionale si mai ales, exista un capital emotional si aspirational care poate si trebuie sa fie valorificat si care ne poate salva”, spune cu obida, dar si cu ceva speranta Aneta Bogdan.

O INDUSTRIE IN REGRES

Mai putin optimista este insa cand vine vorba de industria locala de publicitate si comunicare. Culmea e ca aceasta a inceput bine, intr-o perioada cand nu stia mare lucru despre cu ce se mananca domeniul, dar s-a descurcat, a experimentat, a supravietuit pe o piata arida, needucata, fara branduri. “Dar apoi ii reprosez incremenirea in proiect, lipsa de viziune, lipsa de educatie de business, amatorismul”, spune Managing Partner-ul de la Brandient. Si aici problema este aceeasi ca in plan general: nu exista leadership, sunt prea multe organizatii si bisericute, de interese prea mici. “Industria a ajuns o fabrica de ciment (cu saci nebrandati!) care se vand la poarta fabricii intr-o continua promotie!”

Piata a crescut cantitativ, prin motoarele ei naturale, nu prin calitatea angajatului in marketing, nu prin calitatea inovatiei in marketing, nu prin constientizarea atitudinii de marketing. Asa se face ca industria nu a reusit sa educe piata, fiind prea ingaduitoare cu neprofesionistii care, nestingheriti, au creat confuzie si false asteptari. Aneta Bogdan considera ca si Brandient a gresit prin exclusivismul sau, fiindca s-a retras din discutia despre branding cand a vazut cat de deplasata este si si-a vazut de treaba. “Statistic, prostii sunt mai guralivi decat desteptii! Si se pare ca si mai multi! Masa critica poate omori orice idee de pionierat, iar cand vine vorba despre branding – desi e cel mai greu de vandut, fiind cea mai intangibila specializare dintre serviciile profesionale de comunicare – se pare ca toti ne pricepem la asta, ca la fotbal!”

Problema adevarata este lipsa brandurilor autohtone, nu lipsa talentului de a face publicitate autohtona cu amprenta. “O industrie care ii are pe Liviu David, pe Bogdan Naumovici, pe Pila (Costin Popescu – n.r.), pe Serban (Alexandrescu – n.r.) nu este o industrie lipsita de talent, dimpotriva, este o industrie binecuvantata. Dar pentru cine sa lucreze acesti oameni? Pentru care proiecte autohtone? Asta este de fapt povara industriei, lipsa de branduri autohtone, care, nu-i asa, are la baza lipsa de antreprenoriat autohton, care, nu-i asa, are la baza lipsa unei viziuni de incurajare a crearii de prosperitate prin fortele noastre! Unde duc toate astea? La clasa politica!”, conchide Aneta Bogdan

Citeste si:

Brandient Antreprenoriat in branding

Brandul personal nu tine de ego

Aneta vazuta de Cristian -Kit- Paul Brandient

Aneta vazuta de Bogdan Naumovici 23 Communication Ideas

Aneta Bogdan- Despre schimbari

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: