700 de copii au finalizat cu succes anul școlar susținuți de Fundația Regală Margareta a României
Reading Time: 3 minutePentru sute de copii aflați în risc de abandon școlar, anul școlar 2025–2026 s-a încheiat cu rezultate care demonstrează că sprijinul potrivit, oferit la timp, poate schimba un destin. Prin programele sociale ale Fundației Regale Margareta a României – Centrele Generații și Fondul Special pentru Copii – 700 de copii din întreaga țară au beneficiat de sprijin educațional, material, emoțional și de oportunități de dezvoltare personală.
Proiectele s-au desfășurat în comunități din București și alte 17 județe și au urmărit prevenirea abandonului școlar, îmbunătățirea rezultatelor la învățătură și dezvoltarea unor competențe esențiale pentru viitor. Rezultatele de la finalul anului școlar confirmă eficiența intervenției: copiii sprijiniți își continuă parcursul educațional, iar abandonul școlar poate fi evitat.
Sprijinul oferit de Fundația Regală a ajuns și la copii aparținând mai multor comunități etnice, pentru care accesul constant la educație, sprijin emoțional și resurse materiale este esențial în prevenirea excluziunii sociale. În anul școlar 2025–2026 au fost susținuți cel puțin 185 de copii de etnie romă, maghiară și germană. Pentru acești copii, programele Fundației Regale au însemnat nu doar sprijin la teme sau burse pentru școală, ci și un spațiu sigur în care au fost încurajați, ascultați și integrați în comunitate.
Centrele Generații – educație prin solidaritate între generații
În cele 17 Centre Generații, din nouă județe ale țării (Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Cluj, Constanța, Mureș, Prahova, Satu Mare, Timiș), 568 de copii, cu vârste între 6 și 19 ani, au beneficiat de activități afterschool gratuite, sprijin la teme, ateliere educaționale și vocaționale, consiliere emoțională și activități intergeneraționale alături de voluntari seniori.
La finalul anului școlar:
- 253 de copii au înregistrat progrese școlare
- 528 copii au fost sprijiniți la teme
- 568 de copii au participat la activități intergeneraționale
- 44 de elevi au susținut cu succes Evaluarea națională, iar 3 elevi examenul de Bacalaureat
- 438 de copii au beneficiat de consiliere psihologică și dezvoltare emoțională
- 568 de copii au primit și suport material
În cadrul programului, copiii au luat parte la 127 de categorii de ateliere, de la lectură, pictură, sport, ecologie, nutriție și stil de viață sănătos, informatică, limbi străine, tâmplărie, ceaiuri și explorarea științei până la dezvoltare personală și emoțională, orientare profesională și competențe digitale. De asemenea, ei s-au bucurat de o tabără și 19 excursii.
Clubul Generații București – sprijin constant pentru fiecare copil
La Centrul Generații București, 58 de copii, cu vârste între 6 și 22 de ani, au beneficiat de afterschool gratuit și sprijin educațional pe tot parcursul anului școlar. Toți copiii au rămas în sistemul educațional, iar 22 și-au îmbunătățit rezultatele școlare.
De asemenea:
- 58 de copii au primit sprijin la teme
- toți au participat la activități intergeneraționale și au beneficiat de consiliere psihologică sau sesiuni de dezvoltare emoțională, dar și de suport material (rechizite, îmbrăcăminte, alimente)
- 5 elevi au susținut cu succes Evaluarea națională și 2 elevi examenul de Bacalaureat
- 5 copii au obținut premii speciale la concursuri și competiții
Pe parcursul anului școlar, copiii au luat parte și la ateliere de pictură, lectură, real jobs, relaționare, fabule, engleză, creație manuală, chitară sau realitate virtuală, sub îndrumarea seniorilor voluntari. Totodată, ei s-au bucurat de o excursie.
Fondul Special pentru Copii – burse care țin copiii în școală
Prin programul Fondul Special pentru Copii, 87 de elevi, cu vârste între 6 și 19 ani, din București și alte 12 județe (Sălaj, Alba, Ilfov, Cluj, Suceava, Tulcea, Teleorman, Prahova, Vrancea, Arad, Maramureș, Ialomița) au beneficiat de burse sociale, precum și de sprijin material esențial pentru continuarea studiilor.
La finalul anului școlar:
- peste 85% dintre copii au înregistrat progrese școlare
- 48 de copii au participat la activități afterschool
- 18 copii au obținut premii speciale și distincții
- 3 elevi au susținut Evaluarea națională și 4 elevi au promovat examenul de Bacalaureat
- 24 de copii au beneficiat de consiliere psihologică sau sesiuni de dezvoltare emoțională, dar și de ateliere intergeneraționale
- copiii s-au bucurat și de participare într-o tabără
- niciun copil nu a abandonat școala
Educația schimbă vieți atunci când comunitatea se implică
Rezultatele obținute în anul școlar 2025–2026 demonstrează că investiția în educația copiilor vulnerabili produce efecte reale: performanțe școlare mai bune, încredere în propriile forțe, dezvoltare emoțională și șanse crescute de integrare socială.
Prin implicarea profesorilor, voluntarilor seniori, sponsorilor și partenerilor locali, Fundația Regală Margareta a României continuă să construiască punți între generații și să ofere copiilor aflați în dificultate șansa unui parcurs educațional stabil și a unui viitor mai bun.
„Satisfacția muncii noastre se vede în fiecare zi, la centru. Pe de o parte, în evoluția școlară și emoțională a copiilor. Deși provin din familii cu multe lipsuri și dificultăți, atunci când beneficiază de sprijin educațional și emoțional constant, își recapătă încrederea în propriile forțe, iar riscul de abandon școlar este eliminat. Pe de altă parte, o regăsim în implicarea seniorilor, în dorința lor de a rămâne activi, de a-și valorifica experiența și de a contribui în continuare la binele comunității.”, spune Victoria Mitrofan-Crețu, coordonator Centrul Generații București.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


