Analiză SOLO: În IT, medicină și consultanță, taxele au crescut mai mult decât veniturile
Reading Time: 3 minuteValoarea taxelor plătite de românii care realizează venituri din activități independente a ajuns la 42,7 milioane de euro (213,7 milioane de lei) pentru anul 2025, comparativ cu 30,6 milioane de euro (153,1 milioane de lei) în anul anterior, arată o analiză SOLO a propriei baze de clienți. Creșterea de aproximativ 40% a taxelor plătite vine pe fondul creșterii veniturilor, al majorării salariului minim și al extinderii numărului de contribuabili activi gestionați de SOLO.
Conform analizei, venitul median anual al soloprenorilor a crescut de la 5.500 de euro (27.500 de lei) în 2024 la 7.000 de euro (35.000 de lei) în 2025 – o creștere de 27,3%, datorată mai ales creșterii segmentului de ridesharing.

„Veniturile din freelancing au crescut, pe de o parte, pentru că vedem o maturizare a pieței și o creștere a ponderii profesioniștilor cu activități recurente și venituri mai stabile – în special în domenii precum IT, servicii medicale sau consultanță. Spre deosebire de alte categorii unde activitatea poate fi sezonieră sau volatilă, aceste profesii generează în general colaborări pe termen lung și venituri mai predictibile, ceea ce se vede direct în baza impozabilă și în nivelul contribuțiilor plătite. Pe de altă parte, există și domenii în care veniturile au crescut considerabil: meșterii și-au dublat veniturile, iar veniturile din ridesharing au crescut cu 40% în ultimul an”, declară Annemarie Fabian, cofondator SOLO.
În același timp, valoarea mediană anuală a taxelor pe care le-au plătit aceștia a crescut cu o treime – de la aproximativ 750 de euro la circa 1.000 de euro. În ceea ce privește reducerile de taxe, deținătorii de PFA în sistem real economisesc, în medie, aproximativ 250 de euro anual prin deducerea cheltuielilor eligibile, precum echipamente, software, telefonie sau spații de lucru.
„În paralel, creșterea taxelor nu vine doar din faptul că soloprenorii au câștigat mai mult, ci și din modificările contextului fiscal, cum este majorarea salariului minim – pentru profesioniștii care depășesc anumite plafoane, impactul este imediat. Practic, vedem o combinație între o bază mai mare de contribuabili, venituri mai ridicate per freelancer și o structură a pieței orientată tot mai mult către profesii cu venituri recurente și stabile”, adaugă Annemarie Fabian.
1 din 2 freelanceri are și un job în paralel
Datele SOLO arată că aproximativ jumătate dintre românii care obțin venituri din activități independente au în paralel și un contract de muncă, mai exact 50% dintre freelancerii analizați. Cele mai mari ponderi ale celor cu dublu statut se regăsesc în cazul medicilor – 60%, al serviciilor de ridesharing – 53%, și în IT – 53%, dar și în cazul consultanților de credite – 56%, sau al profesorilor – 52%.
„Faptul că aproape jumătate dintre freelancerii analizați au și un contract de muncă poate veni ca răspuns al presiunii puse pe bugetul familiei și nevoia unui al doilea job pentru a suplimenta veniturile”, adăugă Annemarie Fabian.
Analiza indică și o schimbare importantă în tipologia PFA-urilor nou înființate. Modificările fiscale aplicate SRL-urilor începând cu august 2025 au determinat tot mai mulți profesioniști să aleagă forma de organizare corespunzătoare PFA-ului. Astfel, SOLO a înregistrat o creștere a numărului de clienți noi în special în domeniile IT (+650 de persoane), servicii medicale (+250), marketing (+250) și training (+250).
IT-ul, medicina și consultanța – domeniile unde taxele au crescut mai rapid decât veniturile
Categoriile profesionale cu venituri nete peste pragurile anuale setate prin lege sunt cele în care taxele au crescut într-un ritm mai accelerat decât veniturile. Printre acestea se numără domeniile IT, consultanță și serviciile medicale.
De exemplu, în 2024, specialiștii din IT au câștigat, în medie, 24.250 de euro și au plătit 7.650 de euro taxe, în timp ce în 2025 au încasat 23.700 de euro și au plătit la stat 8.200 euro. În cazul medicilor, aceștia au avut venituri de 10.000 de euro, în medie, în 2024, din care au plătit 1.356 euro la bugetul de stat, iar, în 2025, veniturile lor au crescut ușor, până la 10.700 de euro în medie, în timp ce valoare medie a taxelor plătite a urcat la aproape 1.700 de euro. Consultanții, în schimb, au avut venituri de 12.500 de euro, în medie, din care au plătit 3.600 de euro taxe în 2024, în timp ce, pentru anul 2025, au avut un venit median de 13.450 de euro, din care au plătit taxe în valoare de 4.200 de euro.
În schimb, alte categorii au înregistrat creșteri consistente ale veniturilor fără o majorare proporțională a poverii fiscale: curierii – venituri cu 34% mai mari, șoferii de ridesharing – 42%, sau psihoterapeuții – 30%. Pentru aceste categorii, ponderea din venituri a taxelor a înregistrat creșteri minimale, de 1-3%.
Analiza SOLO este bazată pe 13.162 declarații unice depuse prin platformă pentru venituri realizate în 2025, respectiv 11.398 pentru anul 2024. Datele acoperă baza de clienți SOLO și nu reprezintă totalul economiei independente din România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


