Good News

Asociația Cred în România a lansat apelul de înscrieri pentru „România Vrea să te Cunoască – Young Professionals Programme”

7 apr. 2025 < 1 min

Asociația Cred în România a lansat apelul de înscrieri pentru „România Vrea să te Cunoască – Young Professionals Programme”

Reading Time: < 1 minut

Asociația Cred în România, cu sprijinul Repatriot, a lansat apelul de înscrieri la „România Vrea să te Cunoască – Young Professionals Programme, un program care oferă tinerilor cu origini românești din diaspora oportunități profesionale competitive și o experiență culturală imersivă în București.

Aproximativ 9 milioane de români trăiesc în afara granițelor, dintre care 2 milioane sunt tineri cu vârste între 20 și 30 de ani, aflați la început de carieră. Totodată, România se confruntă cu un deficit semnificativ de competențe pe piața muncii. ​Proiectul răspunde atât dorinței tinerilor de a identifica oportunități profesionale și de a își (re)descoperi rădăcinile identitare, cât și necesității României de a valorifica potențialul imens al tinerilor profesioniști din diaspora.

Toți participanții selecționați beneficiază de sprijin pentru integrare pe toată durata experienței în țară – de la sfaturi și ghidaj necesar în relocare și acomodare, până la activități de timp liber și învățare, excur​sii și experiențe culturale. Cu alte cuvinte, tinerii nu vor fi lăsați singuri în această aventură. Asociația Cred în România și partenerii săi se asigură că fiecare participant se simte binevenit și sprijinit, putând să profite la maximum de oportunitate. Programul creează, de asemenea, o comunitate strânsă a participanților, oferind ocazia de a lega prietenii și conexiuni profesionale durabile, atât între ei, cât și cu cei din România.

Programul se adresează tinerilor cu originiromânești (indiferent de cetățenie sau etnie), studenți sau absolvenți de universitate, care au între 20 și 30 de ani și locuiesc în afara României/Rep. Moldova de cel puțin 5 ani. Cei interesați pot verifica oportunitățile profesionale disponibile și se pot înscrie de astăzi pe pagina www.credinromania.ro/cariere.

Articole pe aceeași temă: