Companii Stiri

Bullying-ul interzis în școli și grădinițe, prin legea educaţiei

5 dec. 2018 4 min

Bullying-ul interzis în școli și grădinițe, prin legea educaţiei

Reading Time: 4 minute

Senatul a votat, în unanimitate, modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, care va defini, preveni şi interzice violența psihologică, adică bullying-ul, în spațiile destinate educației, precum şcolile şi grădiniţele.

Demersurile Asociaţiei Părinţilor Isteţi şi Itsy Bitsy FM, coodonatori ai campaniei de prevenire a bullying-ului, încă din 2017, au fost sprijinite de deputații Andrei Pop și Petre Florin Manole, care au depus în mai 2018 în Parlament, iniţiative legislative care vizează reglementarea bullying-ului, ca violenţă psihologică.

dreamstime s 115139500

Legea Educaţiei, modificată ieri în Parlament defineşte ca violenţa psihologică-bullyingul, care este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale si/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, în mod constant şi repetat, care implică un dezechilibru de putere, care are drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale. În modificarea legii educației este prevăzută şi posibilitatea ca cei implicați în acțiuni de bullying, atât agresorii, cât și victimele, să beneficieze de asistență și evaluare psihologică.

„Am pornit această campanie strategică naţională de conştientizare, prevenire şi intervenţie în caz de bullying în urmă cu un an, ca urmare a datelor îngrijorătoare în materie de bullying în România. Dar mai ales din cauza mesajelor primite de la copii, care se simt singuri, neajutaţi şi neînţeleşi de adulţi în faţa înjurăturilor, agresiunilor emoţionale sau fizice, poreclelor dureroase, luptelor de putere la care sunt supuşi în mod repetat în mediul şcolar ne-au impresionat şi ne-au mobilizat să acţionăm. Mă bucur mult ca vocea copiilor s-a făcut auzită şi de această dată şi bullyingul este reglementat. Acum urmează să învăţăm să depistăm şi să prevenim bullying-ul în rândul copiilor.” declară Nadia Tătaru, cofondatoare a Itsy Bitsy FM și  preşedinta Asociaţiei Părinților Isteți, inițiatoare a campaniei naționale de prevenire a bullying-ului.

Efectele bullying-ului sunt dezastruase în dezvoltarea copiilor, atât emoţional cât şi educaţional. Copiii care joacă orice rol în episoade de bullying – victime, agresori sau martori pot experimenta scăderea încrederii în sine, depresia, abandonul școlar, scăderea rezultatelor la învățătură, ajungându-se  uneori şi la sinucideri.

”Când am început munca la proiectul de modificare a Legii Educației Naționale, am avut tot timpul în minte frecvența mare a știrilor care prezentau filmulețe cu elevi agresati fizic sau verbal și apoi postate pe diferite platforme sociale. Sigur că autoritățile reacționau în aceste cazuri, dar, în lipsa unui instrument legislativ care să le ofere mijloacele de a preveni un astfel de comportament și de a lua măsurile care se impun, nu se putea face prea mult. Acum am reușit să umplem acest vid legislativ”, a declarat deputatul Andrei Pop, co-inițiator al proiectului legislativ.

”Mă bucur că au înțeles colegii din Camera Deputaților (287 de voturi Pentru și 0 Abțineri) și Senat (96 de voturi Pentru și 0 Abțineri) importanța acestei modificări legislative. Astfel legea a trecut în forma agreată împreună cu specialiștii, asociațiile implicate în actul educațional și reprezentanți ai instituțiilor publice. Voi urmări îndeaproape punerea în aplicare a prevederilor legale, începând cu elaborarea metodologiei privind prevenirea și combaterea violenței psihologice-bullying. Pentru că îmi doresc ca această lege să fie funcțională și dreptul la demnitate al copiilor să fie protejat fără excepții”, a declarat la rândul său, Petre Florin Manole, de asemenea co-inițiator al proiectului legislativ.

Iniţiativa legislativă a propus această definiţie a bullying-ului rezultată în urma mai multor mese rotunde de lucru, organizate de Asociaţia Părinţilor Isteţi și Itsy Bitsy FM, cu sprijinul Point Public Affairs şi GMP Group. La discuții care au participat reprezentanți ai statului și ai societățtii civile, în campania de prevenire a bullyingului implicându-se reprezentanți din Parlament, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Avocatul Poporului, Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, CMBRAE, Colegiul Psihologilor, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Consiliul Naţional al Elevilor, Ambasada SUA în România, Organizația Salvați Copiii, Asociația Telefonul Copilului, UNICEF, Crucea Roșie, Federația Tinerilor din Constanța, Ana Maria Diceanu, mediator Bruno Demaille, lingvista Dana Papadima etc.

În paralel cu demersurile legislative de reglementarea a bullying-ului, Asociaţia Părinţilor Isteţi şi Itsy Bitsy FM au susţinut o campanie de conştientizare şi prevenţie a fenomenului şi organizează conferinţe şi workshopuri la care au participat deja sute de cadre didactice. Acestea au ales să se specializeze în prevenirea bullying-ului conştientizând faptul că dezvoltarea emoţională şi academică a copiilor are la bază menţinerea unui mediu armonios, fără bullying.

România, pe locul 3 la bullying

La nivel european, România se situează pe locul 3 în ceea ce privește bullyingul în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

De asemenea, studiul ”Bullying-ul în rândul copiilor. Studiu sociologic la nivel național realizat de către Organizatia Salvați Copiii scoate în evidență o serie de date îngrijorătoare:

  • 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la școală, în fața colegilor;
  • 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la școală;
  • în mod repetat, în școală, 3 din 10 copii erau excluși din grupul de colegi;
  • 1 din 6 copii era bătut în mod repetat;
  • 7 din 10 copii au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar.

Foto:© Rido  Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: