Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei asigurări de viață: 1.3 mil lei
Reading Time: 2 minuteCea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei asigurări de viață a depășit 1,3 milioane lei. Suma a fost acordată în urma unei îmbolnăviri grave și a reprezentat un sprijin financiar esențial într-un moment dificil pentru un pacient oncologic. În astfel de cazuri, presiunea nu este doar una medicală, ci și una financiară.
În total, cele mai mari 5 despăgubiri plătite în baza asigurărilor de viață în 2025 au cumulat peste 5,3 milioane lei, sume care au ajuns fie la persoane care s-au confruntat cu o afecțiune gravă, fie la familiile acestora, în situații de deces, contribuind la menținerea unui echilibru financiar în contexte extrem de dificile.
„Asigurările de viață au un rol esențial în momente dificile, când echilibrul financiar poate fi puternic afectat. Dincolo de contextul economic sau social, riscurile nu așteaptă momentele potrivite, iar accesul la resurse financiare devine critic. Fie că vorbim despre pierderea unei persoane dragi sau despre confruntarea cu o afecțiune gravă, aceste polițe oferă un mecanism concret de protecție. Tocmai de aceea, în majoritatea statelor membre OECD, asigurările de viață beneficiază de facilități fiscale”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.
Asigurările de viață pot acoperi riscuri variate, însă decizia de protecție începe cu nivelul de informare și responsabilitate financiară. Datele din Barometrul Bunăstării arată că educația – inclusiv cea financiară – rămâne una dintre cele mai vulnerabile dimensiuni în România. În același timp, deficitul de protecție financiară ajunge la aproximativ 165.400 lei per familie, ceea ce arată dimensiunea reală a diferenței dintre nevoile financiare și resursele disponibile în situații dificile.
„Faptul că cea mai mare despăgubire a fost plătită pentru o îmbolnăvire gravă arată că protecția financiară nu înseamnă doar sprijin pentru cei rămași în urmă, ci și susținere pentru cei care trec prin astfel de situații și au nevoie de resurse pentru tratament și recuperare. Este o componentă importantă a siguranței financiare personale. În același timp, acordarea de facilități fiscale celor care încheie asigurări de viață cu componentă de protecție poate încuraja accesul mai larg la astfel de soluții de protecție și reziliență”, a declarat Roxana BĂLUȚĂ, Specialist Asigurări Viață și Sănătate & Coordonator Proiecte UNSAR.
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 7,5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


