Cîțu: Nu vom crește taxele în acest an1 min
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susține că nu vor fi majorate taxe în acest an, ci din contră, va fi injectată lichiditate în sistem aşa cum s-a procedat până în prezent.
„În niciun caz nu vom creşte taxe în acest an. Lecţia principală a crizei din 2008-2009 a fost exact aceasta: nu creşti taxele şi dobânzile în perioadă de criză pentru că ar însemna o frână majoră pentru economie. Din contră, injectăm lichiditate în sistem, aşa cum am făcut şi până acum. Plătim facturile la timp pentru companii, am rambursat 4 miliarde lei TVA, în aprilie rambursăm TVA anticipat ulterior. Deci mergem contrar acestei idei”, a spus răspuns ministrul Finanţelor la întrebarea dacă Guvernul ia în calcul creşterea unor taxe pentru firme sau populaţie până la finalul anului pentru a ţine sub control deficitul.
Comisia de prognoză estimează o contracție a economiei de -1,9% din PIB, iar deficitul bugetului este estimat la 72 mld. lei, adică 6,7% din PIB, a anunțat Florin Cîțu, după ședința de guvern pentru rectificarea bugetară. Cu toate acestea, spune ministrul, pentru rectificarea bugetară aflată în lucru, nu au fost tăiați bani de la investiții, dimpotrivă a fost suplimentat bugetul de la Dezvoltare cu un miliard de lei pentru proiectele PNDL.
De asemenea, Ministrul Finanţelor a mai spus că, prin plata şomajului tehnic se doreşte susţinerea în continuare a cetăţenilor care trec prin această perioadă dificilă.