Stiri

Copii vor merge la școală și dacă localitatea depășește indicele de infectare de 6 la mie

23 aug. 2021 2 min

Copii vor merge la școală și dacă localitatea depășește indicele de infectare de 6 la mie

Reading Time: 2 minute

Sunt noi reguli pentru anul școlar ce stă să înceapă. Elevii vor merge la școală și dacă incidența într-o localitate depășește 6 la mie, cu condiția ca acea localitate să nu intre în carantină. Anunțul a fost făcut de ministrul educației Sorin Cîmpeanu.

„Şcoala nu ar trece integral în online. Este vorba despre al doilea scenariu care se aplică peste rata de infectare de 6 la mie. În acest scenariu, în momentul de faţă este propus ca preşcolarii – e vorba de creşe şi grădiniţe – să poată funcţiona în continuare. Este avansată ipoteza. Primul scenariu este o certitudine. Al doilea scenariu, ce vă spun acum, este în curs de discuţie şi va fi finalizat acest proces în perioada 1-3 septembrie, cu cel puţin 10 zile înainte de începerea anului şcolar”, a spus ministrul.

„Scenariul principal este acela că nu vom avea localități care vor depăși 6 la mie. Scenariul prioritar este acela în care școlile vor rămâne deschise integral”, a precizat el.

În cazul depășirii aceste rate de infectare, „analizăm această ipoteză: preșcolarii – creșe și grădinițe – să meargă în continuare la școală cu prezență fizică, cei din clasele 0-6 să intre în online, pentru că sunt copii sub vârsta de 12 ani, care nu se pot vaccina, iar peste vârsta de 12 ani, pentru cei care se pot vaccina, se discută posibilitatea de acces în şcoală, cu prezenţă fizică, dar nu mai departe de intrarea localității în carantină, moment în care orice activitate neesenţială se opreşte”, a spus ministrul, la Digi24.

Masca de protecție, obligatorie la școală

Și în acest an școala se va desfășura cu mască de protecție. Aceasta va fi obligatorie atât la interior cât și la exterior. Vor fi doar două excepții: învățământul special și orele de sport. La orele de sport elevii vor putea face activitate fizică în interior, fără mască de protecție, cu condiția ca rata de infectare să fie sub 2 la mie. Dacă incidența crește peste acest prag, orele de sport se vor desfășura doar în exterior.

Chestionare pentru părinți dacă sunt de acord să își vaccineze copii

Părinții vor primi chestionare dacă sunt de acord să își vaccineze copii. Prin aceste chestionare părinții își vor da acordul pentru vaccinarea la școală a celor care au peste 12 ani și drept urmare sunt eligibli pentru vaccinare.

„Va fi un coordonator pe fiecare școală, care prin intermediul diriginților va lua legătura cu părinții. Pregătim formulare prin care solicităm acordul cu privire la vaccinarea copiilor. Formularele se vor distribui la începerea școlii. Aceste persoane desemnate la nivelul fiecărei școli vor lua legătura cu diriginții și vor stabili o cale de comunicare – fizic, online sau combinat”, a explicat Cîmpeanu.

„Prin întâlniri interactive, părinții pot adresa orice fel de întrebări. Cei cu competențe medicale și-au afirmat disponibilitatea de a oferi aceste răspunsuri. E o acțiune în parteneriat cu DSP și Ministerul Sănătății”, a adăugat el.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: