Stiri Companii

COS Târgoviște a fost cumpărat de Beltrame Group pentru 38,3 mil. euro

15 feb. 2022 4 min

COS Târgoviște a fost cumpărat de Beltrame Group pentru 38,3 mil. euro

Reading Time: 4 minute

AFV Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel şi oţeluri speciale din Europa, a primit autorizarea Consiliului Concurenței pentru preluarea activelor funcționale de producție ale Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște. Valoarea tranzacției se ridică la suma de 38,3 milioane de euro + TVA.

Pe lângă valoarea achiziției, AFV Beltrame Group va investi în următorii ani aproximativ 100 milioane de euro în modernizarea utilajelor din actualul combinat. La aceasta se va adăuga capitalul de lucru și construcția unei noi fabrici eco-inteligente pentru producția de oțel beton și sârmă laminată, estimată la aproximativ 300 de milioane de euro.

Pentru finalizarea tranzacţiei este necesară îndeplinirea unor condiţii suplimentare care ţin de procedura insolvenţei ṣi obţinerea autorizărilor necesare din partea autorităţilor competente.

Prezent pe piața oţelului din România din 2007, unde deține laminorul din Călăraṣi prin intermediul filialei Donalam, AFV Beltrame Group dorește să își extindă activitatea din România prin achiziţia ṣi redeschiderea unităţii de producţie a oţelului deţinute de COS Târgoviṣte SA, societate aflată în prezent în reorganizare judiciară, în așteptarea soluţionării apelului la hotărârea Tribunalului de declarare a falimentului. Grupul Beltrame urmărește să transforme combinatul Târgoviṣte într-o unitate de producție de oțeluri speciale competitiv la nivel european.

Astfel, în următorii 4 ani vor fi investiți aproximativ 100 de milioane de euro în modernizarea utilajelor, respectiv oțelăria și laminoarele, precum aproximativ 40-50 milioane euro în asigurarea capitalului de lucru. Pentru început vor fi create aproximativ 450-500 de locuri de muncă, urmând ca ulterior să se ajungă la aprox. 1.000 de noi locuri de muncă. În prezent, în cadrul COS Târgoviște mai lucrează aproximativ 90 de angajați, în principal pentru ținerea în funcțiune a rețelelor de utilități și conservarea echipamentelor.

“Suntem încântați să ne extindem activitatea în România cu unul dintre cele mai importante combinate siderurgice și că putem revitaliza astfel producția internă, atât de oțel special, cât și de oțel beton, ambele tipuri de oțel fiind necesare în numeroase industrii. Am inclus COS Târgoviște în planurile noastre de investiții întrucât este un combinat cu o istorie bogată și cu multă experiență în industria siderurgică, iar produsele de aici sunt complementare barelor de oțel pe care le producem deja la Donalam Călărași. Vom crea astfel o sinergie cu laminorul pe care îl deținem la Călărași, iar combinatul din Târgoviṣte va reveni la producţia de oţeluri speciale pentru care a fost construit iniţial. Vom începe producția în oțelăria existentă și în cele două laminoare cât mai curând posibil. La început vom produce oţel beton, chiar dacă combinatul nu poate fi competitiv pentru acest tip de produs, și ulterior vom produce oțel special, întrucât acesta din urmă este mai dificil de produs și necesită mai mult timp pentru formarea forței de muncă. Sunt sigur că în câțiva ani vom avea aceeași gamă de oțeluri pe care o avem acum la Donalam, a declarat Carlo Beltrame, Group Business Development în cadrul AFV Beltrame.

În plus, în 2022, AFV Beltrame Group va începe la Târgoviște construcția unui nou proiect, în valoare de 300 milioane euro, într-o fabrică prietenoasă cu mediul (eco friendly) care va produce oțel-beton și sârmă laminată. Construcția va dura maximum 4 ani, iar capacitatea de producție va fi de aprox. 600.000 tone/an. Fabrica se va alinia principiilor de sustenabilitate, urmând a fi dotată cu tehnologie inovatoare, ceea ce va asigura un consum redus de energie. Proiectul de construcție a fabricii include și un parc fotovoltaic, care va alimenta noua fabrică eco-inteligentă. Astfel, fabrica va avea cel mai redus nivel de emisii înregistrat la nivel mondial atât în ce priveṣte gazele cu efect de seră, cât ṣi a pulberilor în suspensie (praf), precum ṣi cel mai scăzut consum de apă (prin tratare ṣi recirculare), respectiv cel mai înalt nivel de economie circulară. Târgoviște va deveni astfel un reper din punct de vedere al inovației și sustenabilității.

“În paralel cu producerea de oțel special, vom construi la Târgoviște nouă fabrică pentru producția de oţel beton și sârmă laminată, la al cărui proiect lucrăm deja de 3 ani și care va folosi cea mai modernă și mai eco friendly tehnologie din lume. La finalul investițiilor, obiectivul nostru este de a produce 1 milion de tone de oțel pe an la Târgoviște”, a afirmat Carlo Beltrame, Group Business Development în cadrul AFV Beltrame.

Carlo Beltrame 2


Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște a fost înființat în 1970, producând inițial oțeluri aliate și înalt aliante pentru industria civilă și de apărare. Începând cu anul 1975 a început să producă oțeluri speciale, utilizate în construcția Centralei de la Cernavodă. Din 1998 compania a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti – simbol bursier COS. În 2002 pachetul majoritar de acțiuni al COS Târgoviște a fost achiziționat de Conares Trading A.G. Elveția, devenită ulterior Mechel International Holding GmbH, iar din 2013 societatea se află în procedură de insolvență. În ultimii ani, COS Târgoviște era singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România (de la fier vechi materie primă, la oțel beton, produs-finit) și unul dintre principalii producători de țaglă și produse de oțel.

Grupul Beltrame deține în România combinatul siderurgic Donalam din Călărași, specializat în producția de bare de oţel special laminate la cald, cu utilizări în diverse industrii, de la petrol și gaze, auto, echipamente mecanice mari și hidraulice, la maşini şi echipamente agricole. Cu peste 340 angajați în Călărași, Donalam estimează o cifră de afaceri de peste 630 milioane lei în 2021 și un volum de vânzări de aproximativ 160.000 tone de bare de oțel.

Achiziția face parte dintr-un plan amplu de investiții în Târgoviște în valoare de circa jumătate miliard de Euro care include modernizarea actualului combinat și construcția fabricii eco-inteligente pentru oțel beton și sârmă laminată

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: