Stiri

Cristina Chiriac, la Zilele Biz: Rolul antreprenorului este să vadă partea plină a paharului

21 nov. 2022 4 min

Cristina Chiriac, la Zilele Biz: Rolul antreprenorului este să vadă partea plină a paharului

Reading Time: 4 minute

Cristina Chiriac, președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin și fondator al Flori de IE a venit la Zilele Biz pentru a vorbi despre cum trebuie să fie un antreprenor în 2022. Au fost evidențiate provocările prin care trebuie să treacă antreprenorii, dar și cum au reușit acest lucru. Ziua de Antreprenoriat din cadrul Zilele Biz 2022, maratonul de business care a debutat azi, la Hotel Sheraton.

De ce avem nevoie de antreprenori?

Dacă vorbim de democrație, nu putem să nu vorbim și de capital privat. Eminamente vorbim și de cei care susțin dezvoltarea acestui segment extrem de important și aceia sunt antreprenorii. Sunt visătorii, nebunii, curajoșii, inconștienții, cei mai magnifici oameni din punctul meu de vedere, pentru că ei mișcă lucrurile.
De fapt sunt și super antreprenori, pentru că am organizat împreună cu Revista Biz acest eveniment.

De ce a fost nevoie de Super Antreprenori?

Există o ciclicitate în antreprenoriat și foarte multe startup-uri nu pot să depășească nici măcar acea perioadă de trei ani. Lucrurile acestea se datorează de multe ori faptului că nu avem modele de succes promovate. Ele există, dar nu sunt suficient de promovate. Și atunci Super Antreprenori asta a făcut. A scos în evidență antreprenorul care a reușit să își îndeplinească visul, care a reușit să depășească toate acele etape provocatoare și în final să își mențină cifra de afaceri, angajați și așa mai departe. Antreprenori care au valori, pentru că despre asta este vorba. Poate că avem foarte mulți oameni inteligenți în România, cu foarte multe perspective, inclusiv antreprenoriale, dar din experiența mea, cred că este extrem de important să ai o scară a valorilor. Ne-am dorit să evidențiem curajul, sinceritatea, altruismul, networking-ul, mentoring-ul și așa mai departe. Și am reușit acest lucru prin aceste evenimente și vă mulțumesc că ați ales în premieră o confederație patronală, al cărei obiectiv principal este să susțină antreprenoriatul feminin și cel autohton. Acesta este spiritul de antreprenor, atunci când vine valul, tu nu te gândești cum să ocolești valul, ci cum să rămâi pe val. Asta este ce este important.

Cum trebuie să acționeze antreprenorii când au un eșec?

Vorbim foarte puțin de eșec. Și ni-l asumăm public foarte puțin. În consecință, în momentul în care afli că super zeul Felix Pătrășcanu a dat chix cu un milion de euro te gândești că pot și eu și dacă are curaj să trăiască, recunosc și eu. Și eu am pierdut cu Flori de IE, 80 de mii de euro pe care la final i-am considerat ca o investiție în cheltuieli de marketing. Este foarte important să vorbești pe bune, cu sinceritate, ca cei care se uită la tine, să înțeleagă că nu e un capăt de drum. Poate fi un capăt de drum, dacă nu te ridici, dacă nu găsești soluții, dacă nu ceri ajutor. Încă un lucru pe care noi l-am învățat acum, am învățat să cerem ajutor punctual, ceea ce este extraordinar. Social Media ne-a făcut să fim mai curajoși, să învățăm să abordăm pe Corneliu Bodea, pe Marius Ghenea, fără niciun fel de opreliște. Dacă răspunsul vine, e minunat, dacă nu vine nu am pierdut nimic. Iar asta a făcut ca ultimii 13 – 15 ani de emancipare a societății românești. Iar eu mă bucur că am acest privilegiu să evoluez.

Ce am câștigat după evenimentele Super Antreprenori în orașe mici?

După fiecare eveniment eu primesc cel puțin câteva întrebări care sună de genul acesta: La Târgoviște, când ajungeți? La Focșani de ce nu ajungeți? Și nu mă întreabă neapărat doar antreprenori, ci mă întreabă politicieni, mă întreabă super companii. În consecință, cred că scopul nu este doar acela de a conștientiza că România are antreprenori valoroși, ci este mai mult decât atât, ci să demonstrăm că buricul nu este doar la București și că putem să ajungem și să descoperim modele de succes peste tot în România. Mai mult decât atât, în orașele mici este o nevoie extrem de mare de networking, de conexiune între super antreprenori și antreprenori autohtoni. Există o mentalitate, în care cei care au reușit par intangibili, iar ducându-i acolo, în mijlocul lor, stând de vorbă cu ei, răspunzându-le la întrebări, descoperă umanitatea și o altă față a acelor antreprenori și este extrem de important. Îmi aduc aminte de o astfel de conferință, unde Camelia Șucu la Iași, acum un an sau doi, a făcut business cu două antreprenoare, în cadrul unui eveniment. Eu cred că se poate și cred că antreprenorii mari pot face business cu cei mici și viceversa. Trebuie doar să ai puțin curaj și să participi, pentru că asta este condiția esențială. Statul pe bară spunând că nu am ce căuta acolo, nu este o soluție. E ca atunci când te duci la examen, vrei să iei la examenul respectiv, condiția esențială este să fii prezent acolo.

Ce face CONAF pentru antreprenori?

Căutăm antreprenori. Există anumite probleme pe care încercăm să le corectăm cu ajutorul confederației. Unul din principiile pentru care noi milităm extrem de mult este principiul de egalitate. Principiu pe care-l întâlnim nu numai în România, dar și în toată Uniunea Europeană. Board-ul CONAF a fost modificat, în acest sens s-au alăturat board-ului Corneliu Bodea, Tatian Diaconu și Marius Ghenea. Conaf face lucruri extraordinare. Ultimul proiect de suflet, abandonul școlar m-a afectat emoțional. De fiecare dată de câte ori încep să vorbesc de cei peste 400.000 de tineri care au abandonat școala mă apucă plânsul. De fiecare dată când mă gândesc că România este pe locul 1 în ceea ce privește maternitate juvenilă, mă apucă durerea. Peste 16.000 de fetițe au copiii. Unele au 12, 13, 14 ani. Dacă vorbim de CSR, parte din această campanie ar trebui să fie, nu doar cea făcută de CONAF, oricare campanie care se duce către această zonă de abandon școlar, va face bine României. Ne plângem de deficit de forță de muncă. Avem peste 1 milion de locuri de muncă, de care avem nevoie în România. Dar pe de altă parte avem probleme majore în ceea ce privește sistemul de reîntoarcere a acestor copii care au abandonat școala. Acesta este unul din proiecte, un altul este Digital App.

Cum vedeți antreprenoriatul astăzi?

Nu există termeni ușor sau greu. Există oportunități și networking. Cei care au avut o idee, puteau să facă business și acum 30 de ani. Și astăzi daca ai o idee și o pui bine în practică și cuantifici bine cererea, pentru că de acolo pleacă totul. Sunt foarte multe idei, dar trebuie să cântărești cererea. Atunci poți să faci antreprenoriat. Eu am avut tot felul de idei cu care am cochetat, am în continuare mai multe business-uri, nu doar Flori de IE. În continuare cred că România, este o șansă incredibilă pentru cei care vor să facă antreprenoriat și pentru cei care vor să investească. Ne plângem de foarte multe lucruri, dar există și foarte multe oportunități. Rolul antreprenorului este să vadă partea plină a paharului.

Zilele Biz 2022


Festivalul de business al României, Zilele Biz, oferă cele mai bune posibilități de networking alături de sesiuni concentrate de know-how și informații aplicate pentru antreprenori, profesioniști care doresc să continue să inoveze, manageri, specialiști din media&marketing și din echipele de CSR.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: