Finanțe Stiri

Cum poți beneficia de scutirea de TVA. Noi clarificări de la ministerul finanțelor

1 apr. 2021 2 min

Cum poți beneficia de scutirea de TVA. Noi clarificări de la ministerul finanțelor

Reading Time: 2 minute

Ministerul Finanţelor a publicat pe site-ul propriu o circulară privind condiţiile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată, pentru anumite operaţiuni pentru a clarifica modul de aplicare a legislaţiei fiscale. Documentul a fost publicat pe siteul ministerului finanțelor.

Circulara Ministerului Finanțelor

În circulara Ministerului Finantelor se găsesc: clarificări privind noţiunea de exportator din perspectiva TVA şi modalităţile de justificare a scutirii de TVA pentru exportul de bunuri, în contextul modificărilor aduse legislaţiei vamale; clarificări privind justificarea transportului intracomunitar în vederea aplicării scutirii de TVA pentru livrarea intracomunitară de bunuri.

Pe lângă prezentarea noţiunilor relevante, circulara emisă cuprinde şi o serie de exemple ilustrative menite să conducă la aplicarea unitară a Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru anumite operaţiuni, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 2148/2020.

Scutirea de TVA. Exemple din alte țări UE

În plus, sunt introduse trimiteri şi către alte materiale ilustrative elaborate de Comisia Europeană, cum ar fi Notele explicative privind modificările TVA în UE în ceea ce priveşte regimul de stocuri la dispoziţia clientului, operaţiunile în lanţ şi scutirea pentru livrările intracomunitare de bunuri („soluţiile rapide din 2020”).

Conform circularei, pentru stabilirea operaţiunii care poate fi scutită de TVA este necesar a se avea în vedere următoarele elemente:

  • existenţa unei livrări de bunuri cu locul de livrare în România (urmare căreia bunurile părăsesc teritoriul UE);
  • transportul în afara UE să fie asigurat fie de furnizor (sau de altă persoană în contul său), fie de către cumpărătorul care nu este stabilit în România (sau de altă persoană în contul său);
  • în situaţia tranzacţiilor în lanţ, faptul că poate beneficia de scutire de TVA la export o singură livrare efectuată pe teritoriul României; prezentarea, în principiu, a unei declaraţii vamale de export în care furnizorul să fie înscris la caseta 2 (în cazul în care are şi calitatea de exportator din punct de vedere vamal) sau la caseta 44 (în cazul în care nu este exportator şi din perspectivă vamală).

În document se precizează că pentru a identifica operaţiunea care poate beneficia de scutirea de TVA la exportul în lanţ este necesar în primul rând să se stabilească cine este persoana care realizează/îşi asumă transportul bunurilor în afara UE.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: