Stiri

Epoque Hotel Relais & Châteaux celebrează 15 ani de excelență printr-o cină semnată de cheful francez Alexandre Bondoux

24 sept. 2025 5 min

Epoque Hotel Relais & Châteaux celebrează 15 ani de excelență printr-o cină semnată de cheful francez Alexandre Bondoux

Reading Time: 5 minute

Luna septembrie 2025 marchează aniversarea de 15 ani de la deschiderea Boutique Hotel Epoque Relais & Châteaux. De la momentul lansării în 2010, cu o investiție inițială de aproximativ 10 milioane de euro, Boutique Hotel Epoque Relais & Châteaux a devenit un reper al rafinamentului în peisajul ospitalității din România, atrăgând până în prezent peste 300.000 de oaspeți, predominant din Regatul Unit al Marii Britanii, Statele Unite ale Americii, țări din Uniunea Europeană și Israel.

În primele șase luni ale anului 2025, într-un context marcat de instabilitate fiscală, lipsă de predictibilitate și costuri operaționale în creștere, hotelul a înregistrat venituri de 1,6 milioane de euro, cu 4% peste perioada ianuarie–iunie 2024.

În cei 15 ani de existență, Boutique Hotel Epoque Relais & Châteaux a trecut printr-o serie de etape-cheie, menite să consolideze poziționarea de refugiu urban dedicat rafinamentului. În 2013, proprietarii au achiziționat o proprietate adiacentă, unde a fost amenajată prima sală de evenimente a hotelului, cunoscută acum ca Epoque Events Gallery. În 2024, în urma unei investiții de 350.000 de euro, spațiile de întâlnire au trecut printr-un proces complet de renovare și reconfigurare, prin care a fost creat și Epoque Tasting Room – un spațiu de private dining cu bucătărie deschisă, chef’s table pentru 16 persoane și cramă de vinuri premium, dedicat experiențelor gastronomice exclusive.

Reprezentanții Boutique Hotel Epoque estimează că vor încheia anul 2025 cu o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane de euro.

Includerea în Ghidul Michelin dedicat hotelurilor și “Best Urban Hotel in Europe & the Mediterranean”, în cadrul Condé Nast Johansens Awards for Excellence – doar câteva dintre distincțiile obținute de Epoque Hotel Relais & Châteaux

Boutique Hotel Epoque Relais & Châteaux este unul dintre cele mai apreciate și premiate hoteluri din România. Încă de la fondarea sa, proprietatea s-a bucurat de apreciere internațională atât din partea oaspeților, cât și a asociațiilor și publicațiilor de profil. Printre cele mai renumite recunoașteri se numără titlul de „Romania’s Leading Boutique Hotel”, câștigat în cadrul World Travel Awards în 2013, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021 și 2023.

În 2018, Boutique Hotel Epoque a devenit primul hotel din România acceptat în prestigioasa rețea Relais & Châteaux, o afiliere care confirmă excelența în ospitalitate și gastronomie.

În 2024, Boutique Hotel Epoque Relais & Châteaux a fost desemnat „Best Urban Hotel (Town/City) in Europe & the Mediterranean” în cadrul Condé Nast Johansens Awards for Excellence.

În 2025, a fost inclus în Ghidul Michelin, în secțiunea de hoteluri recomandate din București, primind distincția „MICHELIN Key”, care marchează, astfel, o nouă recunoaștere a excelenței la cel mai înalt nivel.

Ospitalitatea nu este despre premii, este despre oameni, iar prioritatea noastră este să facem oamenii care ne trec pragul să se simtă bine. Premiile sunt o consecință, o parte a satisfacției noastre profesionale, însă adevărata satisfacție vine din experiențele pe care le creăm aici”, declară Diana Popescu, fondator și proprietar Boutique Hotel Epoque Relais & Châteaux.

Ospitalitatea românească are nevoie de susținerea unui brand de țară puternic

Privind în urmă, la cei 15 ani de activitate HoReCa, Diana Popescu remarcă o transformare profundă a industriei ospitalității din România, dar și a celor care aleg hotelul. Dacă, la început, oaspeții erau aproape exclusiv din alte țări, în timp, o nișă constantă de clienți români a început să caute și să aprecieze excelența, fie că este vorba de cazare, restaurant sau organizarea de evenimente.

Cu toate acestea, străinii rămân motorul pieței premium și de turism de lux. Pentru ei, România este o țară cu un potențial turistic semnificativ, datorită peisajelor spectaculoase, siguranței și autenticității sale. Chiar dacă numărul de turiști străini este în creștere, țara noastră este încă slab reprezentată în preferințele consumatorilor de lux, iar imaginea de destinație aspiratională rămâne insuficient conturată.

Colegii noștri din cadrul rețelei Relais & Châteaux, fie că sunt din Statele Unite, Europa sau Japonia, recunosc potențialul turistic al României, însă, fără o strategie clară de promovare, toate atuurile noastre rămân doar premise. Lipsa unui brand național puternic face dificilă consolidarea poziției României ca destinație de lux. Noi am fost primul hotel din țară afiliat Relais & Châteaux și ne-am asumat rolul de pionier în foarte multe privințe, de la practicile sustenabile, la implicarea în acțiuni internaționale. Facem eforturi constante, suntem prezenți la evenimente de industrie, investim în colegii noștri, creăm experiențe memorabile pentru oaspeți din toată lumea, dar nu putem compensa, ca jucător independent, absența unei strategii turistice naționale”, subliniază Diana Popescu.

Cu un business matur și o poziționare clară pe piață, Boutique Hotel Epoque Relais & Châteaux își propune pentru următorii ani o strategie de consolidare, cu accent pe creșterea veniturilor și pe optimizarea costurilor, care au cunoscut în ultimii ani o dinamică accelerată, cu impact direct asupra marjelor de profitabilitate.

Alexandre Bondoux, cheful care semnează gastronomia premiată cu două stele Michelin a restaurantului La Côte Saint Jacques & Spa Relais & Châteaux vine în România

Aniversarea de 15 ani este marcată printr-o serie de evenimente speciale, organizate sub umbrela platformei L’Art de Vivre, lansată la începutul acestui an și dedicată celebrării rafinamentului și ospitalității autentice. Pe 3 octombrie, restaurantul L’Atelier Relais & Châteaux, din cadrul hotelului, va găzdui o cină exclusivistă à quatre mains, care îi va aduce față în față pe Alexandre Bondoux, cheful care a adus restaurantului La Côte Saint Jacques & Spa Relais & Châteaux, din Franța, două stele Michelin și Steaua Verde Michelin pentru sustenabilitate, și Flaviu Mureșan, head chef al Boutique Hotel Epoque Relais & Châteaux.

Pe 4 octombrie, chef Alexandre Bondoux va semna o cină aniversară unică, construită în șapte momente gastronomice, acompaniate de vinuri selecționate special pentru acest moment. Meniul, acompaniamentul muzical live și contextul intim al evenimentului vor transforma seara într-o celebrare autentică a celor 15 ani de excelență.

Pentru noi, această aniversare nu este doar despre trecut, ci și despre viitor. Un viitor în care continuăm să deschidem apetitul publicului român pentru experiențe gastronomice autentice, fine, și să oferim o scenă relevantă chefilor internaționali. Cele două cine propuse în octombrie reflectă două direcții complementare: prima – o punte între două culturi gastronomice, în care doi chefi se provoacă și creează împreună; a doua – o experiență completă adusă din Franța în România, printr-un meniu semnat integral de un chef cu două stele Michelin și o abordare culinară exemplară, orientată spre sustenabilitate”, explică Diana Popescu.

Luna aniversară se încheie cu un alt moment important: lansarea noului meniu L’Atelier Relais & Châteaux, gândit de chef Flaviu Mureșan, care va fi prezentat pe 9 octombrie. Noul meniu deschide un nou capitol în povestea gastronomică a hotelului, menținând angajamentul proprietății pentru inovație, echilibru și rafinament.

Epoque Hotel Relais & Châteaux este un boutique hotel de cinci stele situat în centrul Bucureștiului, recunoscut pentru eleganța discretă, serviciile personalizate și atmosfera de refugiu urban. Fondat în 2010 și afiliat din 2018 la prestigioasa rețea Relais & Châteaux, Epoque a devenit un reper al ospitalității de lux din România, reunind sub același acoperiș un restaurant à la carte (L’Atelier), un spațiu versatil pentru evenimente (Epoque Events Gallery) și un concept exclusiv de private dining (Epoque Tasting Room). Distins de-a lungul timpului cu numeroase premii internaționale – inclusiv Romania’s Leading Boutique Hotel, MICHELIN Key (2025) și titlul de Best Urban Hotel in Europe & the Mediterranean oferit de Condé Nast Johansens (2024) – Epoque își propune să ofere oaspeților experiențe memorabile, construite în jurul valorilor de autenticitate, rafinament și artă de a trăi.

Articole pe aceeași temă: