Stiri Business Tech

Finanțări de 17 milioane de euro pentru membrii Impact Hub

16 aug. 2021 3 min

Finanțări de 17 milioane de euro pentru membrii Impact Hub

Reading Time: 3 minute

Startup-urile din România au reușit să atragă finanțări record în primele 6 luni ale anului, de aproximativ 100 de milioane de euro, confirmând agilitatea cu care antreprenorii inovatori se pot dezvolta chiar și în pandemie. Membrii Impact Hub Bucharest, rețea care oferă soluții de coworking și birouri private, spații de evenimente și programe de dezvoltare pentru antreprenorii și companiile inovatoare, au atras în ultimii doi ani finanțări totale în valoare de 10 milioane de euro, cel mai recent exemplu fiind startup-ul proptech Bright Spaces.

Ne propunem să fim un partener real pentru companii tinere, inovatoare, aflate în creștere. Pe lângă spații echipate de lucru, vin la noi în comunitate pentru serviciile de administrare pe care le preluăm pentru ei, evenimentele de networking și educație. Impact Hub este o comunitate productivă și ambițioasă. Am creat încă de la început la Impact Hub o divizie specială de programe de accelerare pentru scalarea rapidă și sustenabilă a ideilor de valoare. Un număr de 650 de antreprenori au beneficiat de programe de mentorat și premii în competiții antreprenoriale în cei 9 ani de activitate. Pandemia a adus numeroase oportunități pentru antreprenorii inovatori și o dovadă în acest sens sunt finanțările de peste 17 milioane de euro total, ridicate de membri pe de o parte, și participanții la programele Impact Hub Bucharest în ultimii 2 ani”, a declarat Ilinca Păun, Managing Partner, Impact Hub Bucharest. 

Ce se caută

Membrii Impact Hub Bucharest care au atras finanțări în perioada 2019 – 2021 sunt startup-uri din industriile proptech, retail, marketing, tech, educație și reciclare, precum: Bright Spaces. The Outfit, Typing DNA, Cartloop sau Flip.

Pe lângă creștere sustenabilă și accelerată pe plan local, multe startup-uri membre ale comunității Impact Hub Bucharest țintesc extinderea pe piețe internaționale, iar finanțările primite susțin activități de marketing și vânzare pe piețe noi, dezvoltarea platformelor de produs, și creșterea echipei de leadership.

Cele mai promițătoare

Printre exemplele de finanțări în comunitate, în luna iulie, echipa startup-ului românesc proptech Bright Spaces a ridicat o investiție în valoare de 1,5 milioane de euro pentru platforma sa de leasing digital de la Axeleo Capital (Lead Investor), Pi Labs, Sparking Capital, Growceanu și un grup de investitori strategici de tip angel.

Recent, companiile membre Bright Spaces și The Outfit, alături de un alt membru al Impact Hub Bucharest, Instant Factoring, au fost nominalizate în top 10 cele mai promițătoare startup-uri din România de urmărit în 2021.

Faptul că facem parte dintr-o comunitate activă, de impact, care contribuie la creșterea ecosistemului antreprenorial din România, înseamnă enorm în dezvoltarea globală pe care o targetăm la Bright Spaces. Beneficiile de learning și networking pe care le avem la Impact Hub Bucharest ne susțin atât în dezvoltarea personală, cât și profesională, este locul ideal pentru cineva care vrea să crească”, a spus Bogdan Nicoară, Cofondator & CEO Bright Spaces.

Doi ani complicați

La cele aproximativ 10 milioane de euro atrase de membri, se adaugă finanțările ridicate prin intermediul programelor derulate de Impact Hub Bucharest. Startup-urile al căror potențial a fost validat în cadrul programelor provin din industriile de sănătate, educație, agrifood, industria veterinară, turism și recrutare. Kinderpedia, Brio, Jobful sau Epic Visits au ridicat finanțări totale de peste 7,5 milioane de euro în perioada 2019 – 2021, potrivit datelor centralizate de Impact Hub Bucharest. 

„După 2 ani complicați în care cei mai curajoși antreprenori au reușit să atragă 60 milioane fonduri private, anul 2021 a început extraordinar de bine și sunt date care arată că doar în primele șase luni, startup-urile din România au atras capital în valoare de aproape 100 de milioane de euro. În comunitate se observă un nivel foarte ridicat de ambiție, de competențe și de inovație a ideilor dezvoltate, multe din sfera de soluții la probleme de mediu. Din cei aproape 10 ani de activitate, de când Impact Hub susține antreprenoriatul românesc în fazele de creștere accelerată, simțim o maturizare a antreprenoriatului inovativ românesc, și ne așteptăm ca 2022 să aducă un nou volum record de finanțări pentru antreprenorii din comunitatea noastră”, a adăugat Ilinca Păun.


Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: