Companii Stiri

Fondul Proprietatea a făcut profit de 3,5 mld. lei în primele nouă luni din 2022. Hidroelectrica e vedeta portofoliului

15 nov. 2022 2 min

Fondul Proprietatea a făcut profit de 3,5 mld. lei în primele nouă luni din 2022. Hidroelectrica e vedeta portofoliului

Reading Time: 2 minute

Profitul realizat de Fondul Proprietatea în primele nouă luni ale anului 2022 a fost de 3.510,2 milioane de lei, în creștere cu peste 412 milioane de lei față de perioada similară din 2021, când profitul înregistrat a fost de 3.097,7 milioane lei.

Cea mai mare contribuție la profitul înregistrat în primele nouă luni ale anului 2022 au avut-o câștigul net din participații la valoarea justă prin profit sau pierdere în valoare de 2.565,8 milioane lei (generat în principal de actualizarea evaluării Hidroelectrica SA) și venitul brut din dividende de la companiile din portofoliu în valoare de 934,9 milioane lei.

În cel de-al treilea trimestru al anului 2022, valoarea activului net (VAN) pe acțiune a înregistrat o scădere totală de 3,2% comparativ cu sfârșitul trimestrului al doilea, în principal ca urmare a actualizării evaluărilor companiilor nelistate din portofoliu (impact în VAN de 602,8 milioane de lei comparativ cu 30 iunie 2022), aceasta fiind parțial compensată de efectul celui de-al treisprezecelea program de răscumpărare desfășurat de Fond în cursul perioadei.

În ceea ce privește obiectivele de performanță, la 30 septembrie 2022, VAN ajustată pe acțiune a fost cu 25,5% mai mare decât VAN pe acțiune la 31 decembrie 2021, de 2,2624 lei.

Creșterea netă a participațiilor de 2.546,9 milioane lei în primele nouă luni ale anului 2022 s-a datorat în principal creșterii valorii Hidroelectrica SA (creștere de 3.074,6 milioane lei), compensată parțial de scăderea valorii deținerilor din portofoliu aferente OMV Petrom SA (133,5 milioane lei), Engie România SA (123,2 milioane lei) și companiilor E- Distribuție (275,6 milioane lei).

Veniturile brute din dividende pentru perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2022 includ veniturile din dividende înregistrate de la companiile din portofoliul Fondului, cele mai importante sume fiind aferente Hidroelectrica SA (764,0 milioane lei) și OMV Petrom SA (133,6 milioane lei).

Activele lichide au scăzut cu 27,3% în perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2022. Cele mai semnificative ieșiri de lichidități sunt aferente dividendelor plătite, nete de impozitul reținut la sursă (1.069,3 milioane lei) și sumelor plătite pentru achiziționarea de acțiuni proprii (1.037,6 milioane lei), compensate parțial de dividendele nete primite (928,2 milioane lei).

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetățenilor români ale căror proprietăți au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitației internaționale anunțate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiții și administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.

Fondul este o companie de investiții alternative, iar obiectivul său investițional este maximizarea randamentelor către acționari și creșterea valorii activului net pe acțiune prin investiții realizate, în principal, în acțiuni și valori mobiliare românești. Fondul se tranzacționează pe Bursa de Valori București din 25 ianuarie 2011 și a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market London Stock Exchange prin intermediul certificatelor de depozit (GDR-uri) la data de 29 aprilie 2015.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: