Între 28 august și 2 septembrie 2025 are loc ediția a 14-a a Festivalului Ivan Patzaichin la Mila 23
Reading Time: 2 minuteÎntre 28 august și 2 septembrie 2025 are loc ediția a 14-a a Festivalului Ivan Patzaichin – Rowmania, la Tulcea, la Mila 23 și pe traseul de turism lent care le unește, Delta lui Ivan.
Festivalul Ivan Patzaichin poposește două zile în Tulcea (vineri 28, sâmbătă 29 august), pentru competiții de vâslit și concerte Rock’n’Row, rememorarea carierei lui Ivan Patzaichin și expoziție de ecomonografii, târg gastronomic și dezbatere despre sustenabilitatea producției hranei, teatru și proiecții de film în aer liber și ateliere pentru copii.
Succesul de anul trecut al târgului gastronomic al Punctelor Gastronomice Locale ne-a determinat să readucem Târgul, pentru două zile, pe strada Grigore Antipa, unde ne vom bucura nu doar de rețete tradiționale îmbietoare, ci și de poveștile din jurul acestora.
În seara de deschidere, vineri, 29 august, vom avea pe Faleza Ivan Patzaichin teatru aer liber: IONA, de Marin Sorescu, un spectacol-meditație, rafinat și emoționant, a cărui forță stă în combinația muzică / mișcare scenică, care pune accent pe bogăția interioară a personajului jucat de actorul Lari Giorgescu, textul fiind potențat prin muzica special compusă, interpretată live de muzicienii Adrian Nour și Lucian Maxim, care devin și personaje ale poveștii.
Sâmbătă seara, pe scena festivalului, la „Seara lui Ivan” vor fi rememorate Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980, unde Ivan a câștigat două medalii olimpice, cu doi parteneri diferiți: Toma Simionov și Petre Capusta.
Concertele rock’n’row vor fi susținute de VUNK, IRIS Nelu Dumitrescu, TIMPURI NOI, PINHOLES și GYÁRFÁS FAMILY TRIO.
Apoi, de duminică 31 august până pe 2 septembrie, Festivalul călătorește pe canalele Deltei, între Memorialul lui Ivan Patzaichin de pe Faleza Dunării din Tulcea și Muzeul din Mila 23. Caravana ce va urma traseul Delta lui Ivan este alcătuită din peste 60 de ambarcațiuni cu vâsle, mânuite de cei peste 100 de participanți la acest exercițiu de reconectare cu natura, în căutarea unei experiențe de înțelegere a frumuseții fragile a Deltei. Traseul de ecoturism Delta lui Ivan, lung de 54 km, este în prezent acreditat în întregime, inclusiv cu punctele de campare de-a lungul lui.
Festivalul își propune să promoveze Tulcea, Delta Dunării și patrimoniul hidrografic românesc, în contextul preocupărilor constante ale lui Ivan Patzaichin și ale Asociației ce îi poartă numele de a atrage atenția asupra protejării Deltei și a patrimoniului său cultural și natural. Organizat pentru prima dată în 2011 sub numele de RowmaniaFEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle, Festivalul a luat numele de Ivan Patzaichin la ediția din 2022.
Festivalul este organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, împreună cu Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea.
Festivalul beneficiază de sprijinul sponsorilor Kaufland România, AQUA Carpatica și Heineken România și al partenerilor Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23: Organizaţia de Management al Destinaţiei la nivelul municipiului Tulcea, Romanian American Foundation, ARBDD – Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Fundația Anonimul, DC Communication, Ivan Pescar, Orange Romania, Vard Tulcea și Complexul Național Muzeal Astra Sibiu. Dezbaterea privind sustenabilitatea producției și a consumului hranei este organizată în parteneriat cu Secretariatul Pactului Climatic European.
Programul Festivalului poate fi consultat aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz