Companii Stiri

Isopan Est și-a crescut businessul cu 35% în 2022, până la 110 mil. euro

26 apr. 2023 3 min

Isopan Est și-a crescut businessul cu 35% în 2022, până la 110 mil. euro

Reading Time: 3 minute

Isopan Est, cel mai mare producător de panouri sandwich din România, a realizat o cifră de afaceri de 110 milioane de euro în 2022, an în care compania și-a consolidat statutul de lider al pieței locale atât prin cifrele realizate, cât și prin proiectele majore în care a fost implicată.

Cifra de afaceri este cu 35% mai mare decât cea înregistrată în 2021, rezultat direct al implementării unei strategii de business coerente, adaptată contextului internațional complex, ce a avut repercusiuni majore și asupra pieței din România.

Toni Pera Isopan Est

”În ciuda contextului economic complex, atât la nivel intern, cât și internațional, rezultatele financiare din anul 2022 demonstrează că strategia de business pe care am adoptat-o a fost cea corectă. Am investit în cele mai importante resurse pe care le avem, echipa noastră, retenția personalului calificat fiind un element de bază al strategiei noastre. Mă bucur că cifrele ne arată că aceasta este calea potrivită. Isopan Est este un etalon pe piața din România datorită produselor de calitate, dar și prin acțiunile și serviciile pe care le propunem și pe care le îmbunătățim constant, oferindu-le astfel clienților noștri pachete complete și complexe pentru realizarea proiectelor lor. Poziția de lider de piață, care ne bucură și ne responsabilizează, vine și cu asumarea unei evoluții continue, prin dezvoltarea de noi soluții inovatoare, conform cu trendurile globale. Faptul ca facem parte dintr-un grup de renume, cu peste 45 de ani de experiență în acest domeniu, ne ajută sa fim mereu cu un pas înainte. Vreau să subliniez faptul că, pentru noi, poziția aceasta de lider de piață înseamnă mai mult decât cifre absolute, înseamnă că pachetul complet de soluții pe care le oferim, precum și expertiza colegilor noștri, sunt tot mai apreciate de către clienți. Isopan Est este sinonim cu garanția calității unui proiect, din faza de ofertare și optimizare și până la finalizarea sa.”

Toni Pera, director general Isopan Est

Cifrele Isopan Est

Isopan Est a produs anul trecut 3,5 milioane de metri pătrați de panouri termoizolante, în creștere de la 3,17 milioane de metri pătrați din 2021. Din această cantitate, peste 2,1 milioane de metri pătrați de panouri au fost comercializați pe piața internă, reprezentând o creștere cu 19% față de anul 2021.

O analiză a pieței de profil din România, realizată de Neomar, a reconfirmat poziția de lider ocupată de Isopan pe toate segmentele. Compania are cea mai mare cotă de piață, de 22,8%, în ceea ce privește cantitatea de panouri produse, dar și ca valoare a vânzărilor. Isopan a avut vânzări de 49,1 milioane de euro în România anul trecut, reprezentând 21,2% din totalul pieței interne.

Pe segmentul exporturilor, Isopan este, de asemenea, liderul de piață, cu un total de 1,34 milioane de metri pătrați de panouri produse și comercializate în țările din proximitatea României – Ungaria, Serbia, Slovacia, Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina.

Raportul Neomar și analiza businessului Isopan arată o tendință îmbucurătoare a pieței, care este din ce în ce mai interesată de calitate. Există o creștere a cererii din piață pentru panourile cu vată minerală și pentru panourile cu grosimi mai mari, semn că acest segment al construcțiilor se maturizează, iar clienții sunt mai atenți la materialele folosite. Reconfirmarea statutului de lider de piață, în contextul accentuării solicitării de materiale premium, subliniază încă o dată calitatea produselor livrate de Isopan Est.

Pentru următorii 2 ani, Isopan Est a alocat un buget de investiții în valoare de 5 milioane de euro, sumă ce va fi utilizată pentru extinderea capacității unității existente și diversificarea producției.

Totodată, 2022 a fost pentru Isopan un an intens din punct de vedere al proiectelor mari de construcții, compania livrând produse de top și soluții optimizate, în linie cu strategia de business. Compania a lucrat pe proiecte majore, dintre care: centrul logistic Lidl Cernica, centrele logistice Dedeman, eMAG Ungaria, Samsung Ungaria, extinderea centrului logistic Lidl din Sofia, centre logistice ale CTP, VGP, Jumbo Sibiu sau magazine ale rețelelor Leroy Merlin, Penny și Lidl.

Isopan Est, parte a grupului italian Isopan, este lider de piață în producția de panouri metalice termoizolante sau panouri sandwich. Isopan SpA are o experiență de 45 de ani în producția panourilor metalice termoizolante, iar în România grupul este prezent încă din 2007. Grupul Isopan are sediul în Verona și este prezent în Italia cu două unități de producție, la Frosinone și la Verona.

Array

Articole pe aceeași temă: