Stiri

Metrorex vine cu soluții pentru a evita aglomerația de la metrou

28 oct. 2021 2 min

Metrorex vine cu soluții pentru a evita aglomerația de la metrou

Reading Time: 2 minute

Metroul rămâne cel mai aglomerat mijloc de transport din București, chiar dacă sunt restricții și este pandemie. Cu toate acestea autoritățile caută soluții pentru ca metroul să nu mai creeze acele aglomerații obișnuite pentru majoritatea oamenilor.

Printre cele mai importante măsuri se numără redistribuirea personalului de pază în staţiile cu trafic intens de călători, în intervalele orare 07:00-10:00 şi 16:00-19:00.

De asemenea, se are în vedere ca sosirea trenurilor la acelaşi peron, în staţiile aglomerate, să se realizeze, pe cât posibil, alternativ, astfel încât să nu se înregistreze valori crescute ale traficului de călători într-un interval scurt de timp, iar la orele de vârf de trafic se pot introduce trenuri suplimentare.

Planul de măsuri al Metrorex SA pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 a fost prezentat şi discutat, miercuri, la Prefectura Capitalei.

Ca urmare a controalelor efectuate pe unele magistrale ale metroului bucureştean, prefectul Capitalei, Alexandra Georgiana Vacaru, le-a cerut reprezentanţilor Metrorex SA un set de măsuri ce pot fi luate pentru evitarea aglomerării atât în staţii, cât şi în metrouri. Alături de acţiunile speciale întreprinse deja prin serviciile de curăţenie, Planul de măsuri privind acţiunile imediate în vederea protecţiei cetăţenilor Capitalei împotriva răspândirii COVID-19 în locaţiile Metrorex SA cuprinde 20 de propuneri agreate de prefectul Capitalei.

„Când am mers în control la metrou, alături de agenţi ai Poliţiei Metrou, am găsit staţii şi trenuri aglomerate, la orele de vârf. Înţeleg necesitatea de a ajunge la destinaţii la anumite ore, însă trebuie conştientizat caracterul special al situaţiei în care ne aflăm şi, astfel, să găsim împreună soluţii pentru evitarea aglomerării. Sper ca reprezentanţii Metrorex să găsească resursele pentru a reduce timpii de sosire în staţii, iar pe dumneavoastră, stimaţi călători, vă rog să respectaţi îndrumările speciale de călătorie transmise în staţii, chiar dacă va trebui să aşteptaţi următorul metrou”, a subliniat prefectul municipiului Bucureşti.

Propunerile specialiştilor Metrorex vor fi implementate de urgenţă în zilele următoare, după analizarea celor discutate miercuri la sediul Instituţiei Prefectului – Municipiul Bucureşti.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: