Stiri Antreprenori Companii

O nouă rundă de finanțare pentru antreprenorii din eMAG Marketplace

31 aug. 2020 2 min

O nouă rundă de finanțare pentru antreprenorii din eMAG Marketplace

Reading Time: 2 minute

 eMAG Seller Credit, programul lansat de eMAG în parteneriat cu Idea::Bank în urmă cu un an, se extinde printr-o nouă rundă de finanțare în valoare totală de aproape 5 milioane de euro, cu dobândă zero și fără garanții, pentru antreprenorii prezenți în eMAG Marketplace, eligibili pentru acest tip de finanțare.

Cine poate accesa programul de finanțare?

De program pot beneficia companiile din ecosistemul eMAG Marketplace, având minimum 24 de luni de existență și 12 luni de activitate în Marketplace, ce au avut o evoluție pozitivă în ultimul an fiscal și au înregistrat o cifră de afaceri între 150.000 de lei și 25 milioane de lei.

Suma maximă ce poate fi acordată este de 300.000 de lei/seller, în baza valorii medii a vânzărilor trimestriale realizate pe eMAG Marketplace. Suma va putea fi disponibilă în maximum trei zile lucrătoare, fără a fi necesară deplasarea la sediul băncii. eMAG va susține integral și din resurse proprii, în anumite condiții, contravaloarea dobânzilor liniilor de finanțare accesate de selleri prin eMAG Seller Credit powered by Idea::Bank.

Banii obținuți vor putea fi investiți în suplimentarea stocurilor pentru produsele existente, în dezvoltarea personalului existent sau în atragerea unui personal mai bine calificat sau mai numeros. Astfel, sellerii au posibilitatea de a obține condiții mai avantajoase de achiziție de la furnizorii proprii sau să își extindă gama de produse, cu efecte în îmbunătățirea experienței de cumpărare a clienților, care, în acest fel, vor avea acces la produse noi.

De prima rundă de finanțare, în valoare totală de 3,8 milioane de euro, deschisă anul trecut prin eMAG Seller Credit, au beneficiat companii cu vânzări în domenii diverse, preponderent în retailul de fashion, cosmetice, produse pentru igienă și curățenia casei sau IT. Companiile care au beneficiat de finanțare prin acest program au înregistrat un volum al vânzărilor cu 28% mai mare în trimestrul accesării fondurilor față de trimestrul anterior.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: