Ovidiu Plutașu, Pan Free: Graficianul care face pâine fără gluten
Reading Time: 4 minuteCu o investiție de 4,35 milioane de lei, Ovidiu Plutașu, antreprenor cu rădăcini artistice, aduce o premieră pe piața românească: Pan Free, prima fabrică de pâine fără gluten din România, în Onești, județul Bacău, care a creat 34 de locuri de muncă în primul an de funcționare.
Cât a stat la cămin la Liceul de Arte și apoi la Universitatea de Arte din Iași, Ovidiu Plutașu a învățat să aprecieze o pâine bună. După terminarea studiilor, în 1999, a lucrat ca graphic designer și art director, dar a luat contact cu lumea producției, mai ales din domeniul alimentar, prin colaborarea cu Budureasca, Tip Top Food Industry, Pambac, Croco, Cramele Recaș, Contec Tecuci și alții. „Așa m-a prins acest microb al producției și mi-am deschis prima brutărie artizanală în 2019, iar în 2024, prima fabrică de pâine fără gluten ambalată din România”, spune Ovidiu Plutașu.
Pasul către antreprenoriat și decizia de a investi nu au fost ușoare. Faptul că a crezut foarte tare în ideea de pâine fără gluten ambalată, faptul că a avut prietenii și familia alături, i-au făcut decizia mai ușoară. „Au fost trei ani grei spre foarte grei, de aceea este foarte important să crezi foarte mult în proiect, ca să ai resursele mentale să-l duci la bun sfârșit”, explică antreprenorul.

Investiția totală în fabrica de pâine Pan Free fără gluten de la Onești a ajuns la suma de 4,35 milioane lei și va mai crește. „Programul de finanțare europeană POC 4.1.1. a fost hotărâtor în luarea deciziei de a deschide fabrica, toate utilajele au fost cumparate prin acest program cu o cofinanțare de 25%, restul investiției fiind făcut în regie proprie, cumpărart hale, amenajare etc.”, explică antreprenorul. Localizată în județul Bacău, fabrica are potențialul de a schimba modul în care sunt percepute și consumate produsele fără gluten în România. Deși proiectul a pornit de la o idee ambițioasă, implementarea acestuia a fost un proces plin de provocări, implicând trei ani de muncă intensă, planificare și sacrificii personale.
Parteneriatul Pan Free cu Carrefour
Pentru a aduce produsele fără gluten pe rafturile consumatorilor, Pan Free a încheiat un parteneriat strategic cu Carrefour, pe care antreprenorul îl descrie ca fiind „constructiv și promițător”. În același timp, compania explorează alte canale de distribuție pentru a-și crește prezența pe piață.
Pan Free are o capacitate de producție de 150.000 – 200.000 de produse în funcție de mărime și gramaj, iar numărul de angajați este preconizat să ajungă la 35-40 în primele 24 de luni. Cifra de afaceri estimată după primul an de funcționare este în jur de 12 milioane de lei.
Materia primă de bază este adusă din Germania, dar antreprenorul se gândește serios ca pe viitor să găsească surse locale de calitate. Testarea produselor a durat în jur de 6 luni, iar marea provocare a fost găsirea rețetelor pentru gustul de pâine specific românesc, chiar dacă era vorba de produse fără gluten. Ovidiu Plutașu mai deține în Onești o brutărie artizanală de pâine cu maia – PainArt Brutăria.

În România piața produselor fără gluten este estimată în jurul cifrei de 300 milioane de lei, conform lui Ovidiu Plutașu și este în creștere cu 5% în fiecare an. Pan Free vizează o cotă de 10% – 15% după primii doi ani de producție. Clienții principali sunt persoanele cu boală celiacă (o boală autoimună cronică severă care apare la persoanele predispuse genetic la care ingestia de gluten duce la distrugerea mucoasei intestinului subțire) și intoleranță la gluten, dar sunt din ce în ce mai multe persoane care încep să consume alternativ produse și pâine fără gluten. Studiile arată că o persoană dintr-o sută are această intoleranță la nivel mondial.
Pe lângă cele două businessuri din industria de panificație Ovidiu Plutașu deține și platforma Ideum, care reflectă munca sa cu lucrări artistice realizate pentru branduri. „Munca mea se împarte aproape în mod egal între cea de producător și cea de art director, branduri & packaging”, mai spune acesta.
Omul de afaceri din Onești este pasionat de mișcarea în aer liber, mersul pe munți și participarea la maratoane montane. Este un căutător de oportunități pe partea de producție, crede foarte mult în această ramură a economiei și o consideră importantă în contextul actual regional. În cei trei ani cât a durat construcția fabricii și demararea afacerii a renunțat la vacanțe și timp cu cei dragi. Ovidiu Plutașu este căsătorit și are doi băieți minunați și regretă că nu a putut petrece mai mult timp cu aceștia. „Am un program destul de strict, încărcat, dar îmi place ce fac și timpul încerc să-l împart cât mai bine între responsabilitățile de tată și cele de administrator de care depind și alți oameni”, conchide Plutașu.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 389 (16 decembrie – 16 februarie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


