Stiri Tech

Parteneriat Frisbo – SmartBill pentru integrarea serviciilor automatizate de facturare și gestiune

11 mart. 2021 2 min

Parteneriat Frisbo – SmartBill pentru integrarea serviciilor automatizate de facturare și gestiune

Reading Time: 2 minute

Frisbo, platforma de smart e-fulfillment cu cea mai mare prezență în Europa, care preia depozitarea, ambalarea și livrarea comenzilor online, și SmartBill, cel mai folosit software de facturare și gestiune din România, au demarat colaborarea pentru a simplifica modul în care magazinele online își extind vânzările în noi piețe din Europa și pentru a-și gestiona cu mai multă ușurință operațiunile. 

Integrarea celor două platforme este o premieră pentru fiecare, deoarece SmartBill va fi  integrat pentru prima dată cu o soluție de efulfillment, iar Frisbo este la prima integrare cu un software financiar-contabil (ERP – Enterprise Resource Planning). 

Reprezentantul oficial alcompaniei producătoare de electronice Xiaomi va fi primul beneficiar al acestei colaborări, cu magazinul lor www.mi-home.ro

Pătrunderea pe piețe noi

Prin cea mai răspândită rețea de fulfillment din Europa, Frisbo oferă magazinelor online potențial de extindere prin deschidere spre piețe noi, în prezent având active depozite în 6 țări, cu posibilitatea de a deservi 9 țări în regim de livrare a doua zi, prin partenerii săi de curierat. Până la sfârșitul anului 2021, Frisbo își propune să își extindă prezența în 12 piețe și să ofere next day delivery în 15 țări, acoperind astfel România, Ungaria, Polonia, Germania, Cehia, Austria, Slovacia, Belgia, Italia, Spania, Franța, Olanda, Portugalia, Moldova, Bulgaria. 

“Fulfillment automatizat înseamnă că putem să oferim un serviciu plug and play care este ușor de integrat cu principalele platforme de ecommerce și serviciile conexe acestora și care face posibilă extinderea facilă a magazinelor online în piețe multiple și pe diverse canale de vânzare. Am început anul 2021 cu integrarea SmartBill deoarece serviciul lor se aliniază perfect cu viziunea noastră, făcând parte dintr-o categorie nouă de integrări programate în decursul acestui an, prin intermediul cărora vrem să ușurăm și mai mult activitatea clienților noștri – un ERP performant care rezolvă problema emiterii, livrării și încasării de facturi online și a gestiunii stocurilor”, spune Bogdan Colceriu (foto dreapta), CEO Frisbo. 

De la platformă la rețea

SmartBill se adresează companiilor care caută soluții pentru emiterea, livrarea și încasarea de facturi online, avize, proforme, chitanțe, precum și gestiunea stocurilor, a notelor de intrare-recepție (NIR), fișe, bonuri și rapoarte online. SmartBill este accesibil de pe orice dispozitiv conectat la Internet, de către oricâți utilizatori simultan, oferind clienților mobilitate și accesibilitate maximă, precum și siguranță sporită a datelor.

“Integrarea cu un partener care oferă servicii de fulfillment, de nivelul Frisbo, este unul dintre pașii importanți din misiunea SmartBill de a deveni o rețea și nu doar o platformă de sine stătătoare, o rețea care va automatiza numeroase procese ajutând direct la creșterea unei afaceri. Magazinele online care folosesc SmartBill au astfel rezolvată problema până la punctul vânzării, așa că am vrut să le oferim plus valoare printr-o soluție de încredere care să ducă mai departe procesul, prin onorarea cât mai ușoară a comenzilor. Parteneriatul cu Frisbo ne dă încrederea că putem să le oferim clienților noștri nu doar o soluție automatizată de fulfillment, ci și oportunitatea de extindere a vânzărilor, ei putând acum accesa piețe noi printr-un cost scalabil, fără nevoia prealabilă de cunoștințe logistice zonale”, a completat Mircea Căpățînă (fot stânga), cofondator SmartBill.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: