Good News

Peste 2.900 de elevi au participat la programul Start Major

28 dec. 2022 2 min

Peste 2.900 de elevi au participat la programul Start Major

Reading Time: 2 minute

Peste 2.900 de elevi din București și șase județe ale țării au participat anul acesta la cursuri, ateliere și tabere de educație financiară, dezvoltarea carierei și antreprenoriat în cadrul celei de-a treia ediții a programului Start Major, derulat de Asociația The Social Incubator cu sprijinul UniCredit Bank.

Elevi din zeci de licee din învățământul profesional și tehnic au participat împreună cu profesorii lor la ateliere susținute de traineri specializați și au învățat cum să își gestioneze banii, să își găsească un loc de muncă și să își deschidă propria afacere.

Modulul de educație financiară din cadrul programului a fost absolvit de 2.906 elevi, cel de carieră și angajabilitate a reușit să atragă 1.182 de participanți, iar 225 de elevi din București și cele șase județe participante s-au întâlnit în cadrul celor 7 tabere de antreprenoriat organizate.

Programul taberelor de antreprenoriat a inclus sesiuni de lucru pe tematici specifice de antreprenoriat (inclusiv aspecte legislative, strategia de produs, piața și clienții, concurența, marketing, financiar, Canvas model etc.), discuții cu antreprenori locali și vizite la firmele acestora, simulări de business și exerciții practice pentru elevi, precum și sesiuni de formare pentru susținerea unui business pitch.

De asemenea, 80 de tineri au mers mai departe și au înscris 51 de idei de afaceri la Pitch Day, eveniment derulat în luna decembrie, când elevii au avut ocazia să își susțină planurile de business și să le discute cu antreprenori de succes și profesioniști din cadrul UniCredit Bank, iar cele mai bune au obținut finanțare.

Din juriu au făcut parte Alina Tetcu, Rest of the World Coordinator, International Clients & CBBM Departament UniCredit Bank, Jenica Maria Ioniță, Product Manager, Products and Services, Investments Products and Bank Assurance, UniCredit Bank, Mitrucă Pușcașu, Branch Manager, Departament Retail, UniCredit Bank – sucursala Botoșani, precum și Radu Andarachi, Trainer Asociația The Social Incubator & Antreprenor.

Castigatorii Pitch Day Start Major 2022

  • Locul I – 500 euro + mentorat

Echipa din jud. Constanta formată din Câmpeanu Gigel, Epure Ștefania, Palea Izabela, Vasile Cosmin, Vasile Ștefania Cristina, Finariu Andrei, pentru ideea de afacere: „Green Farm Energy – colectarea gunoiului de grajd pentru a produce și comercializa diferite tipuri de energie verde

  • Locul II –  400 euro + mentorat

Gorgan Rareș Șefan, jud. Brașov, pentru ideea de afacere: „Pro printing, firmă de printare și modelare 3d, case în miniatură

  • Locul III – 300 euro + mentorat

Amarandei Larisa Iulia, jud.Timiș, pentru ideea de afacere „Complex de case triunghiulare independente energetic

Succesul înregistrat de edițiile anterioare ale programului a dus la extinderea acestuia în mai multe județe ale țării. La prima ediție au participat 300 de elevi din București, la cea de-a doua ediție s-au înscris 1.500 de elevi din București și județele Cluj și Iași, iar la ediția 2022 au participat peste 2.900 de elevi din Capitală și șase județe: Cluj, Iași, Timiș, Constanța, Dolj și Brașov.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: