Good News

Peste 580 de fete din mediul rural au beneficiat de educație alternativă în GirlPower Network

11 ian. 2024 2 min

Peste 580 de fete din mediul rural au beneficiat de educație alternativă în GirlPower Network

Reading Time: 2 minute

Proiectul GirlPower Network – Rețeaua fetelor puternice din rural se încheie. Peste 580 de fete din mediul rural au beneficiat de educație alternativă în Cluburi de împuternicire din 50 de biblioteci din România prin acest proiect derulat de Fundația Progress în perioada ianuarie 2022 – ianuarie 2024, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, cu scopul de a educa, de a crește nivelul de capacitare și de a dezvolta intelectual 500 de fete din mediul rural, pentru ca ele să facă față mai bine provocărilor aduse de viitor.

Fetele din Romania rurală cu care a lucrat organizația noastră au declarat într-o cercetare inițială din anul 2021 ca au fost victime ale abuzului verbal (53%), victime ale abuzului fizic (20,6%), 39% au fost jignite sau dispretuite, iar 47% se gandesc cu ingrijorare la viitorul lor. Prin urmare, grupul țintă al proiectului au fost fetele din mediul rural cu vârsta cuprinsă între 10 și 16 ani iar vehiculul educației au fost bibliotecile publice din 50 de comunități rurale care au sprijinit peste 500 de fete, mai exact 585 de adolescente. Subiectele intervenției, determinate anterior prin cercetare, au fost: sănătate, comunicare, antreprenoriat, media literacy, mediu, violența și bullying-ul, meseriile viitorului și cetățenie activă și conștientizarea fenomenului de agresiune asupra copiilor. Astfel, 50 de biblioteci publice prin 50 de bibliotecarii coordonatori s-au poziționat ca facilitatori ai dezvoltării comunitare.

Proiectul a avut mai multe etape: o primă etapă de selecționare a bibliotecilor participante, o a doua etapă de training al bibliotecarelor pentru a le pregăti să devină coordonatoare, în care le-au fost puse la dispoziție podcast-urile și planuri de lecție pentru fiecare temă și o a treia etapă care a constat în selecția adolescentelor de către bibliotecari, înființarea de GirlPowerHub-uri (cum au fost denumite cluburile de fete) și începerea propriu-zisă a activităților.

În cea de-a patra etapă, după parcurgerea celor 10 teme menționate mai sus, majoritatea dintre GirlPowerHub-uri au cerut audiență la primărie pentru a prezenta planul de activitate comunitară pe care doreau să-l desfășoare. Astfel, din cele 10 teme, adolescentele împreună cu bibliotecarele au selectat 5 pentru a crea un eveniment în comunitate, cu localnicii, în scopul de a le prezenta ceea ce au invățat. Exemple de evenimente derulate ar fi: dezbateri pe teme legate de mediu și de reciclare, strângerea de semnături pentru a înfiinta o trecere de pietoni în fața bibliotecii, strângeri de fonduri pentru familiile nevoiașe din comunitate / azile de bătrâni / case de copii și, de asemenea, și modernizarea parcului din comunitate sau crearea unei biblioteci stradale tot prin strângere de fonduri.

Conform metodologiei SROI dezvoltată de aripa de cercetare a Fundației Progress, care calculează sub formă monetară impactul proiectelor sociale în comunități, proiectul GirlPower Network are un SROI 1:1,85, ceea ce ne arată că, pentru fiecare leu investit în proiect, valoarea socială creată este aproape dublă. O valoare supraunitară a SROI este dovada unei investiții eficiente în comunitate, iar un indice de 1,85 plasează proiectul GirlPower Network în zona de succes și exemplu de bune practici.

”La finalul acestui proiect, să ne amintim faptul că impactul obținut înseamnă mult mai mult decât cifrele atinse. Acest proiect înseamnă dobândirea încrederii în sine, găsirea unor noi pasiuni, cultivarea rezilienței. Este despre crearea unui spațiu în care vocile fetelor sunt auzite, visurile lor sunt realizabile și în care există posibilitatea de schimbare.”, a declarat Bianca Ionescu, manager proiect.

Array

Articole pe aceeași temă: