Stiri CSR

Proiectul Start in Educație al World Vision și OMV Petrom a ajuns în 1500 de comunități

1 oct. 2025 4 min

Proiectul Start in Educație al World Vision și OMV Petrom a ajuns în 1500 de comunități

Reading Time: 4 minute

„Start în educație”, implementat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom în perioada septembrie 2022 – august 2025, este cel mai mare proiect nonprofit dedicat educației timpurii din România. Proiectul, în valoare totală de peste 11 milioane euro, a ajuns, anual, în peste 1.500 de comunități vulnerabile din toate județele țării.

Proiectul are impact asupra calității educației timpurii, contribuie la creșterea ratei de participarea a copiilor la activitățile din grădiniță și consolidează continuitatea învățării acasă. Materialele educaționale din kitul „Ghiozdănel cu viitor” au determinat părinții să participe activ alături de copii: 90% declară că au citit povești și 81% au desfășurat activități matematice. În ce privește rezultatele kit-ului “ABC Grădi” oferit grădinițelor, 91% dintre copii au progresat și ating nivelul optim de dezvoltare motrică. 93% dintre educatori consideră că datorită kitului a crescut participarea la grădiniță și sunt stimulate interesul și motivația preșcolarilor de a se implica în activități. În ce privește părinții, 90% declară că, în urma sesiunilor “Școala Părinților”, acum au mai multe informații despre educația parentală pozitivă, dezvoltarea mentală, emoțională și fizică a copilului și nutriția sănătoasă. 98% dintre educatori au dobândit, în urma absolvirii cursului acreditat “Bune practici în educația parentală”, competențe de organizare a sesiunilor “Școala Părinților”.

Rezultatele fac parte din Raportul de Impact al proiectului „Start în educație”. Raportul complet poate fi accesat aici, iar sinteza infografică aici. Cercetarea a fost realizată în colaborare cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

180.000 de copii preșcolari au primit câte un “Ghiozdănel cu viitor”

„Împreună, cel mai des, am făcut puzzle, am colorat. Cu tatăl, a sărit coarda”, spune o mamă din județul Dolj, ilustrând cum ghiozdănelul educațional a transformat relația copil–părinte într-o experiență de învățare. În comunități unde aproape jumătate dintre grădinițe nu au mai fost dotate de peste cinci ani și 1 din 5 părinți nu își pot permite nici măcar un puzzle, “Ghiozdănel cu viitor” a însemnat acces la educație și șansa unui început echitabil.

Datele arată că 89% dintre părinți au rezolvat puzzle-uri, 85% au folosit caietele de activități și 81% au făcut exerciții matematice. Există o asociere semnificativă între implicarea zilnică a părinților și progresul copiilor în plan cognitiv și din punct de vedere al comunicării și limbajului. Pentru mulți, kitul a acoperit lipsuri majore: 72% dintre părinți nu și-ar fi permis să cumpere toate produsele din ghiozdănel, iar 20% nu și-ar fi permis nici măcar o parte dintre ele.

3.000 de grădinițe au primit kitul educațional “ABC Grădi”

„S-a îmbunătățit frecvența, studiază mai mult, împart cu alți copii. Acum vin ei și scriu singuri. Înțeleg mai ușor și regulile”, spune un educator din județul Arad.

97% dintre educatori au observat progrese în dezvoltarea motrică și socială a copiilor, iar 93% au raportat o creștere a frecvenței la grădiniță. În grădinițele dotate, 91% dintre copii au atins nivel optim de dezvoltare motrică, comparativ cu 59% în grupul de control. Contextul arată dimensiunea nevoii: conform declarațiilor reprezentanților grădinițelor, 44,6% dintre acestea nu au mai fost dotate de peste cinci ani, iar 15% nu au fost dotate niciodată, materialele educaționale fiind aduse de părinți.

35.600 de părinți au participat la ateliere de educație parentală

„Am învățat că o vorbă grea îl doare și pe el, la fel ca și pe mine”, mărturisește un părinte din județul Maramureș.

9 din 10 părinți declară că respectă mai mult drepturile copilului, înțeleg și gestionează mai bine emoțiile acestuia și au observat reducerea comportamentelor nedorite.

Pentru 83% dintre părinți, aceasta a fost prima experiență de educație parentală. Până acum, principalele surse de informare erau Internetul (45,1%), medicul de familie sau pediatrul (42,2%), prietenii și rudele (41,6%) și cadrele didactice (35,7%).

6.400 de cadre didactice au urmat cursul acreditat „Bune practici în educația parentală”.

„Un curs pliat pe activitățile noastre. Am învățat și cum să fim atenți la copii, și ce se ascunde în spatele unei emoții, cu ce vine de acasă”, spune o educatoare din județul Alba.

Patru din cinci educatori declară că aplică noile metode în colaborarea cu părinții, iar 98% afirmă că au dobândit competențe pentru organizarea „Școlii părinților”. Totodată, 200 de educatori fac parte din Rețeaua educatorilor, prin care au organizat ateliere de lectură și creative.

Înainte de program, un educator din doi nu urmase niciun curs de formare în ultimii doi ani, iar doar 4,3% participaseră la cursuri de educație parentală.

„În primii ani de viață se construiește viitorul fiecărui copil. Când 180.000 de copii primesc pentru prima dată cărți, jocuri și materiale de învățare acasă, când 35.600 de părinți învață să devină primii educatori ai copiilor lor și când 6.400 de educatori dobândesc competențe noi, vorbim despre o transformare la scară națională. Educația timpurie de calitate nu este un lux, este o necesitate pentru a rupe cercul sărăciei și al inegalității.”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

„An de an proiectul Start în educație adaugă valențe noi. Dacă în prima ediție am avut Ghiozdănel cu viitor și Școala Părinților, celelalte elemente au venit să sprijine educația timpurie în ansamblu: kit-urile ABC Grădi de dotare a grădinițelor, cursurile de educație parentală pentru educatori și studiile pe baza cărora măsurăm impactul. Acest model integrat de intervenție este calea prin care construim, pe termen lung, o educație timpurie de calitate în România.”, a declarat Amalia Fodor, director Fundația OMV Petrom.

Studiul de impact a evaluat rezultatele obținute prin program și a identificat principalele nevoi în educația timpurie din comunitățile vulnerabile. Obiectivele cercetării au vizat efectele kiturilor „Ghiozdănel cu viitor” și „ABC Grădi”, schimbările de cunoștințe și comportamente la părinții participanți la „Școala părinților”, precum și competențele dobândite de educatori prin cursul „Bune practici în educația parentală”. Cercetarea are la bază o metodologie mixtă: chestionare completate de 819 părinți beneficiari ai „Ghiozdănel cu viitor”, 767 părinți participanți la „Școala părinților”, 1.500 de educatori și 1.500 de grădinițe incluse în componenta „ABC Grădi”, la care se adaugă focus-grupuri și interviuri cu peste 100 de participanți. Această abordare a permis surprinderea atât a tendințelor generale, cât și a experiențelor concrete din teren.

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară, dezvoltare și advocacy, având în centru bunăstarea copilului. În 32 de ani de activitate, a sprijinit peste 500.000 de copii și adulți din aproape 3.000 de comunități din 41 de județe. Organizația face parte din rețeaua World Vision International, prezentă în aproape 100 de țări.

Lansată în 2022, Fundația OMV Petrom susține programe și investiții pe termen lung pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate.

Articole pe aceeași temă: