Rampă internațională pentru vinul românesc

Rampă internațională pentru vinul românesc

Reading Time: 5 minute

Pasiunea pentru vin a început ca o întâmplare, dar a devenit, în timp, un angajament full-time. Astăzi, VINARIUM nu este doar un concurs internațional de vinuri, ci o formă de luptă pentru vizibilitatea României pe harta vinului mondial. La mijloc e muncă, un pic de nebunie, dar mai ales o dragoste uriașă pentru ceea ce vinul poate spune despre oameni, locuri și identitate. Iar Cătălin Păduraru, fondatorul și președintele VINARIUM, știe asta mai bine decât oricine.

Deși a copilărit printre vinuri, atât de țară, cât și industriale, Cătălin Păduraru a făcut pasul către lumea vinului abia după Revoluție. „Fiind rezultatul unei instrucții intelectuale în care s-au amestecat filologia, estetica, arta scenică, cultura universală, am înțeles destul de repede că vinul nu e doar vin. Nu e doar băutură recreațională”, ne-a povestit criticul de vin. Păduraru are un background atipic – actor, filolog, estet – și a simțit rapid că vinul e mai mult decât un lichid elegant turnat în pahare. În 1994, a decis că asta va deveni profesia lui. Zece ani mai târziu, avea să redefinească ce înseamnă recunoașterea internațională pentru vinurile românești. VINARIUM a apărut din dorința de a continua o inițiativă a profesorului Valeriu V. Cotea, care încercase să repună România pe harta concursurilor de vin validate de OIV (Organizația Internațională a Viei și Vinului).

„După câteva ediții timide sub PNVV (Patronatul Național al Viei și Vinului), a intervenit echipa mea și am crescut concursul, l-am redefinit, fiind, astăzi, o bijuterie a OIV, VINOFED (Federația Marilor Concursuri Internaționale de Vinuri) și, mai nou, UEIO (Uniunea Europeană a Organizațiilor de Oenologi)”, explică Păduraru. Astăzi, VINARIUM are 23 de ani de existență și este organizat de echipa sa de peste 15 ani.

Concursul care a schimbat regulile jocului

Nu a fost un drum ușor. Cea mai grea etapă? Scoaterea concursului din șabloanele românești. Au urmat urcarea sa în rândul marilor competiții internaționale, digitalizarea, inovarea constantă. Cea mai spectaculoasă luptă, recunoaște fondatorul, a fost desfășurarea concursului în plină pandemie. „Am inventat o mașinărie care să poată face posibilă desfășurarea în online. 50 de oameni, de pe tot globul, în aceeași cameră virtuală”, își amintește acesta. A fost singurul concurs din lume care s-a ținut la data programată, în ciuda lockdown-ului global. Un succes răsunător internațional, ignorat de presa și autoritățile din România.

Ediția 2025 a fost considerată de jurații internaționali una de excepție. „Vinilurile cu George Enescu aduse de peste tot din lume, personalizarea coperților acestor LP-uri vintage cu «orchestra» VINARIUM, serile la cramele din Prahova, surprizele, nivelul vinurilor din concurs, organizarea tehnică impecabilă s-au contabilizat, rezultatul fiind o înșiruire de superlative”, punctează Păduraru. Ca noutate, concursul a introdus „cross judging”, prin care aceleași probe au fost rotite între comisii diferite pentru calibrarea obiectivă a jurizării.

Pentru ediția 2026, VINARIUM își propune mai mult: mai mulți producători, mai multe crame noi, o locație turistică și dezvoltarea unei aplicații digitale care să permită accesul la rezultatele juriului. „VINARIUM este un filtru. O avanscenă. Un podium. Dacă n-avem nevoie de competiție și validare obiectivă, e păcat că nu l-am împăiat pe Ceaușescu”, afirmă cu ironie amară fondatorul.

VINARIUM nu înseamnă doar un eveniment. E o platformă de promovare a vinului românesc – a soiurilor locale, a regiunilor mai puțin cunoscute, a designului și ambalajului. „Etichetele contează enorm. Publicul are o componentă foarte mare de neofiți. Dar și pentru cei care înțeleg vinul mai mult prezența scenică este foarte importantă”, spune el. România stă bine la acest capitol, inclusiv datorită unor parteneri tehnologici de top precum IPPU Prime Label. Dar lipsește comunicarea susținută: „Doar mesajul de la raft sau cel de la restaurant nu astupă golul lăsat de necomunicarea mare”.

Întrebat dacă românii sunt educați în privința vinului, Păduraru e sincer: unii da, majoritatea încă nu. „Sunt oameni care navighează în lumea vinului cu ușurință și foarte mulți români care stau cu spatele la vin și categoria (destul de largă, din păcate) a celor care sunt supuși șabloanelor, miturilor urbane, informației viciate de sfertodoctism.”

Din punctul de vedere al notorietății internaționale, România are încă drum lung de parcurs. „Nu avem etichete, branduri, nume și prenume cu buletin de România care să fie prezente în mentalul colectiv din marile piețe”, recunoaște Păduraru. Deși lucrurile se schimbă, totul se mișcă încet. „Astăzi, privesc viteza schimbării ca pe pulsul normal al României. Ăștia suntem (pe medie!)”, adaugă cu realism.

Care sunt soiurile în care crede? „Mi-e dragă Busuioaca. Dar nu cred că va face prea curând vogă mondială de una singură. Ca și Feteasca Neagră.” Mizează pe cupaje între soiuri autohtone și internaționale. „Nu cred că vinul românesc cunoscut și apreciat în lume este musai să fie 100% soi autohton”, mai spune fondatorul VINARIUM.

Piața internă e afectată de criză, dar, explică criticul de vin, „tot ce nu intră la absolut necesar e afectat, însă poate fi și un lucru bun. Producătorii vor căuta căi noi de comunicare, iar consumatorii se vor împrieteni cu părți necunoscute ale României prin oenoturism.”

Una dintre ideile cele mai îndrăznețe ale echipei VINARIUM este legată de A7 – Autostrada Podgoriilor, care străbate toate zonele viticole importante din jumătatea centrală și estică a României: Dealu Mare de Prahova, Dealu Mare de Buzău, Vrancea, Vaslui, Iași – Averești, Huși, Strunga, Cotnari.

Modelul propus este (probabil) inspirat din rute celebre precum Route des vins d’Alsace (Franța), La Strada del vino (Italia) sau Weinstrasse (Germania), unde trasee turistice viticole au devenit atracții internaționale. În România, lipsa infrastructurii hoteliere ar putea fi compensată de turismul cu rulota. „De mâine putem avea pe acest traseu 30.000 sau 100.000 de turiști străini și români care să-și cheltuiască banii aici, mergând cu hotelul în spate. Ne trebuie doar niște posturi cu apă și curent la fiecare cramă, toalete acolo unde este posibil”, explică Păduraru. Autostrada Podgoriilor ar putea deveni o marcă de țară. Lucrările sunt lente, dar vin semne bune: „Vom avea însemne rutiere și de orientare pe drumurile publice, în anumite localități și pe A7 cu această nouă identitate, ceea ce sper să genereze încredere, notorietate și plusvaloare.”

VINARIUM rămâne, dincolo de diplome și medalii, o formă de activism cultural. Un semnal că vinul românesc merită mai mult. „Toate activitățile noastre sunt axate pe modelarea și șlefuirea calapodului pentru viață bună colectivă. Suntem aici pentru digitalizarea sectorului, pentru ținte de 20–30 de ani, pentru inovație, pentru binele colectiv de care spuneam, un bine instalat în mediul rural și pentru pornirea motorului migrației inverse.”

Ce a început ca un concurs s-a transformat într-o formă de recunoaștere pentru un vin încă în căutarea propriei voci internaționale. VINARIUM oferă acea scenă – clară, corectă și deschisă – unde România poate spune cine este prin ce pune în pahar.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 404 (15 martie – 15 aprilie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.