Stiri

Regina Maria lansează pachetele medicale pentru studenți

6 iul. 2021 3 min

Regina Maria lansează pachetele medicale pentru studenți

Reading Time: 3 minute

Rețeaua de sănătate Regina Maria își propune să amplifice importanța prevenției în rândul tinerilor din România și lansează primele pachete medicale dedicate studenților.

În acest context, compania îi încurajează pe tineri să fie atenți la semnele pe care corpul lor le transmite și își propune să-i îndrume către specialitățile medicale pe care nu intuiesc că este util și, uneori, chiar necesar să le acceseze.

Segmentul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani rămâne unul dintre cele mai afectate de măsurile impuse de pandemie, de restricții și de izolare. Potrivit unui studiu UNICEF, cel puțin unul din șapte copii și tineri a fost afectat în cea mai mare parte a ultimului an de reguli de limitare a deplasărilor, cu riscuri pentru sănătatea mintală și bunăstarea socio-emoțională. Tranziția la cursurile online, minimizarea socializării și izolarea fizică, coroborate cu teama legată de noul virus, au condus la probleme medicale, atât fizice, cât și psihice, cum ar fi depresia și anxietatea.

În plus, tot mai mulți tineri se confruntă cu afecțiuni sau boli asociate stilului de viață pe care nu sunt obișnuiți să le comunice specialiștilor, apelând la autodiagnosticare, iar unele dintre cele mai invocate motive pentru care aceștia nu se prezintă la medic sunt fie pentru că „se simt sănătoși”, sunt „prea ocupați” și că a merge la medic „nu este convenabil”. Astfel, devine din ce în ce mai important ca tot mai mulți tineri să conștientizeze importanța consultării specialiștilor pentru problemele medicale cu care au ajuns să se confrunte astăzi, dar și pericolul autodiagnosticării.

„Ne-am dat seama că tinerii sunt o categorie aparte și au nevoie de servicii și produse special gândite pentru problemele cu care se confruntă, specifice vârstei și perioadelor pe care le traversează. Peste 114.000 mii de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani au accesat serviciile noastre în ultimul an, un procent semnificativ, pentru care am gândit o serie de pachete medicale speciale. Acestea acoperă o arie largă de investigații și consultații pentru studenți, adaptate stilului lor de viață și în acord cu tabieturi ce declanșează o serie de probleme medicale. Lansarea acestor pachete reprezintă propunerea noastră la dialogul cu tinerii, astfel încât aceștia să se simtă încurajați și susținuți atunci când întâmpină problemele de sănătate, să devină conștienți de importanța prevenției și să apeleze cu încredere la serviciile noastre.”, a declarat Nirvana Georgescu, Director de Calitate și Siguranța Pacientului, Rețeaua de sănătate Regina Maria. 

Astfel, până pe 31 august, persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani beneficiază de noile pachete cu discount de 30%. Pentru a putea accesa serviciile la preț redus, tinerii sunt așteptați în policlinicile Regina Maria cu cartea de identitate, unde vor primi discountul la achiziționarea pachetului.

Cele șase pachete destinate studenților au fost special gândite astfel încât să răspundă principalelor probleme medicale cu care s-ar putea confrunta: probleme cu acneea sau hormonii, prevenție pentru bolile cu transmitere sexuală, soluții pentru cei care petrec foarte mult timp în fața ecranelor, se simt anxioși sau nemulțumiți cu viața lor. În acest context, pachetele acoperă mai multe specialități medicale, printre care: dermatologie (Pachetul celor care vor să-i dea block acneei), oftalmologie (Pachetul care știe că azi ești tânăr și mâine nu mai vezi când ți se dă cu seen), endocrinologie (Pachetul care știe că azi ești tânăr și mâine hormonii îți scot peri albi), pshioterapie (Pachetul ăla zen care te atrage dacă ești anxios gen), ginecologie (Pachetul celor care vor să călătorească în siguranță pe muntele Venus) și analize de sânge (Pachetul ăla care știe că azi ești tânăr și mâine ai colesterolul mare).

Trebuie menționat faptul că, în funcție de specialitate și zona geografică, unele pachete nu sunt disponibile în toate locațiile Regina Maria. Pentru mai multe informații, puteți accesa link-ul: Pachete medicale cu 30% discount pentru studenți | Reginamaria.ro.

Rețeaua de sănătate Regina Maria oferă o rețea națională de servicii integrate care acoperă toate nevoile medicale ale pacienților prin: 46 de policlinici proprii, cu peste 70 de specialități medicale, 10 campusuri medicale, 28 de laboratoare medicale și 8 spitale. În plus, 310 clinici partenere completează serviciile medicale oferite de rețea.  

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: