Stiri

Restricțiile de noapte se vor aplica doar la incidența de 6 la mie. Copiii până la 12 ani scutiți de testare

23 sept. 2021 2 min

Restricțiile de noapte se vor aplica doar la incidența de 6 la mie. Copiii până la 12 ani scutiți de testare

Reading Time: 2 minute

Au fost adoptate noi hotărâri în ceea ce privește carantina de noapte și cea din weekend, pentru închiderea magazinelor și pentru testarea copiilor. Drept urmare doar atunci când se va atinge pragul de incidență de 6 la mie magazinele se vor închide la ora 18, iar in weekenduri ( vineri, sâmbătă și duminică) se va interzice circulația în afara locuinței seara după ora 22.

Oamenii vor putea ieși din casă doar cu declarația pe proprie răspundere, având o necesitate care impune această deplasare.

Carantina de noapte nu se aplică persoanelor vaccinate.

Conform hotărârii CNSU carantina de noapte nu se aplică persoanelor care au fost vaccinate cu schema completă de vaccinare. Potrivit hotărârii sunt excepția este pentru deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

Alte decizii luate de CNSU:

  • creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
  • creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori cu menținerea excepțiilor în vigoare:
  • creșterea vârstei până la care copii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ* al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.
  • delimitarea, la nivelul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală.
  • introducerea unei noi excepții de la interdicția deplasării în afara locuinței la nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile depășește pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: